„Acasă”, în lupta pentru premiile Academiei Europene de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/acasa-in-lupta-pentru-premiile-academiei-europene-de-film/

România este reprezentată la ediţia de anul acesta a premiilor Academiei Europene de Film de două documentare: „Acasă” de Radu Ciorniciuc şi „Colectiv” de Alexander Nanau – o premieră importantă pentru cinematografia autohtonă.

Un articol de Liliana Matei|11 noiembrie 2020

Regizat de Radu Ciorniciuc și premiat la cele mai importante festivaluri de film internaționale, „Acasă” devine primul documentar românesc de debut nominalizat la premiile Academiei Europene de Film

„Acasă”, povestea familiei care a locuit 18 ani în Delta Văcărești, și care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, a fost documentată, pe parcursul unei perioade de aproape patru ani, de regizorul Radu Ciorniciuc, directorul de imagine Mircea Topoleanu și scenarista Lina Vdovîi.

„Această nominalizare este una din cele mai importante și frumoase recunoașteri ale muncii noastre. Este o oportunitate enormă pentru a pune în lumină temele umane și sociale pe care filmul Acasă le atinge, într-un context mai larg, european. Iar cel mai mare merit îl are familia Enache, personajele principale ale filmului. Lor le mulțumim pentru încredere și pentru că au acceptat să fie parte dintr-o poveste care are puterea de a uni, de a ne reda încrederea în semeni. Pentru că doar împreună, prin toleranță, grijă și răbdare vom putea fi cu adevărat puternici – iar asta este cea mai însemnată lecție pe care povestea familiei Enache o spune”, a declarat regizorul Radu Ciorniciuc.

„Acasă” este unul dintre titlurile eligibile în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar, în categoria „Cel mai bun film documentar”. Premiera americană va avea loc în ianuarie 2021, după care va fi inclus în programul online Kino Now.

Filmele „Acasă” și „Colectiv” se regăsesc și în selecția International Documentary Association  Awards 2020 dedicată lungmetrajelor documentare.

Cea de-a 33-a ediție a Galei Academiei de Film Europene va avea loc online în perioada 9-12 decembrie, câștigătorii categoriei de film documentar european urmând a fi anunțați în cadrul unei ceremonii online, care va fi transmisă pe 12 decembrie, ora 21.00.

 „Acasă” online: https://www.facebook.com/acasathefilm/https://www.instagram.com/acasathefilmhttp://proiectulacasa.rowww.hbogo.ro/filme/acasa-2020

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.