Actorii Teatrului de Comedie vizitează liceele din București, de Ziua națională a Lecturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-teatrului-de-comedie-viziteaza-liceele-din-bucuresti-de-ziua-nationala-a-lecturii/

Cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu Teatrul de Comedie, organizează două evenimente speciale.

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2022

Astfel, în datele de 14 și 15 februarie, elevii mai multor colegii și licee vor fi vizitați de actorii George Mihăiță, Maia Morgenstern, Sandu Pop și Anghel Damian, însoțiți de academicieni, cercetători, și scriitori, precum Ioan Aurel Pop, Victor Voicu (vicepreședinte al Academiei Române), Ioana Nicolaie, Ana Blandiana etc. și vor purta un dialog despre importanța lecturii și scopul acesteia în procesul educațional.

Tot în data de 15 februarie, actrițele Emilia Popescu, Mihaela Măcelaru și Simona Stoicescu vor participa la maratonul de lectură organizat la sediul central al MNLR (Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8). Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10.00 – 21.30 și vizează lectura în multiplele sale înțelesuri: lectura publică, lectura individuală, lectura în Braille și în limbaj mimico-gestual, lectura ca decodificare a sensului unui text literar în diferite epoci și perioade istorice, lectura unei ilustrații de carte pentru copii, lectura unui text vechi scris de mână (caligrafic), lectura unui tablou sau a unui peisaj (tipurile de compoziție), lectura unei partituri, semnele identitare ale unei comunități și ale unui oraș (lectura și interpretarea antropologică).

Data de 15 februarie a fost aleasă pentru a marca Ziua Națională a Lecturii, susținută de autoritățile române pentru a încuraja proiectele și evenimentele care
promovează lectura pe tot parcursul vieții. Această dată ilustrează, totodată, ziua nașterii lui Titu Maiorescu și a lui Spiru Haret, personalități importante care au realizat schimbări esențiale în peisajul cultural românesc de secol XIX

22
/11
/13

,,Visare - Portretul Zettinei Urechia", de Nicolae Grigorescu, deţine recordul pentru cel mai scump desen vândut într-o licitaţie românească de artă, după ce, joi, la Licitaţia de Alb Negru organizată de casa Artmark, a fost adjudecat cu suma de 11.000 de euro, dublul preţului de pornire.

22
/11
/13

După o reprezentație jucată cu casa închisă la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, spectacolul „Cel mai frumos roman din lume“ după Larry Tremblay revine în București, miercuri, 27 noiembrie, la ora 21:30, la Teatrul Unteatru.

21
/11
/13

MEMORIA CULTURALĂ „Critica să urmărească spectacolele şi după premiere“ este titlul unui articol de opinie scris de Toma Caragiu în decembrie 1959, prin care actorul evidenţia greşelile pe care le fac criticii de teatru atunci când iau în vizor creatorii şi spectacolele lor.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.