Actorii TNB fac fapte bune prin intermediul unei expoziții de fotografie
https://www.ziarulmetropolis.ro/actorii-tnb-fac-fapte-bune-prin-intermediul-unei-expozitii-de-fotografie/

Joi seara, la Teatrul Naţional din Bucureşti a fost vernisată expoziţia de fotografie „WaterLear”, semnată Florin Ghioca, fotograful oficial al TNB.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2019

Au fost prezentate publicului 20 de portrete spectaculoase ale actorilor care joacă în „Regele Lear”, regizat de David Doiashvili. Expoziția cu vânzare are și un scop caritabil, sumele strânse fiind folosite pentru a construi un leagăn special pentru persoanele cu dizabilități.

La eveniment au participat numeroși spectatori (care au vizionat ulterior remarcabila creație shakespeariană care îl are ca protagonist pe Mihai Constantin), actori, muzicieni și oameni de cultură, iar amfitrionul acestui vernisaj a fost Ion Caramitru, managerul Teatrului Național din București.

„Avem în această seară o expoziție de fotografie artistică în care veți putea vedea personajele acestui spectacol, realizate în timpul repetițiilor de Florin Ghioca, fotograful Teatrului Național. El nu este la prima „abatere”, ca să spunem așa, a mai făcut asemenea expoziții, este un om obsedat de teatru și noi astfel de oameni căutăm”, a declarat cu prilejul vernisajului directorul TNB, Ion Caramitru.

La rândul său, regizorul georgian David Doiashvili, care se află într-o dublă colaborare cu TNB, după „Regele Lear” și „Livada de vișini”, a precizat: „Un fotograf bun este acel fotograf care nu ne amintește ce a fost și cum a fost, ci cu adevărat bun este acel fotograf care surprinde cu exactitate clipa. Și eu cred că așa este prietenul nostru Florin Ghioca, îl felicit pentru această expoziție și trebuie să-i mulțumesc și că ne aduce aminte de ce a fost și pentru că a surprins clipa cu exactitate”, a declarat regizorul David Doiashvili.

Primele portrete s-au vândut chiar în cadrul vernisajului, iar fotograful Florin Ghioca a ținut să le mulțumească celor care au făcut posibilă expoziția, începând cu actorii și regizorul spectacolului „Regele Lear”: „Imaginile acestea incredibile surprind actori foarte expresivi, alături de care a fost o adevărată plăcere să lucrez. Cred că spectacolul realizat remarcabil de David Doiashvili este unul dintre cele mai bune din ultimii ani din teatrul românesc și cu siguranță unul dintre cele mai spectaculoase din punct de vedere vizual. Mi-aș dori ca într-o zi să existe și un album dedicat acestui spectacol, nu numai o serie de expoziții”, a precizat fotograful TNB, Florin Ghioca.

Acesta a mai declarat că următorul său proiect fotografic îi este dedicat marelui actor Victor Rebengiuc, căruia intenționează să îi ofere o expoziție drept cadou simbolic la aniversarea din februarie 2020, vernisată de asemenea la Teatrul Național din București.

Până atunci însă, publicul care va veni la Sala Mare a TNB în perioada următoare, va avea posibilitatea de a achiziționa fotografiile expuse în foaier, care sunt de altfel semnate de actorii protagoniști în spectacolul „Regele Lear”. Sumele strânse în urma vânzării imaginilor vor fi folosite în scop caritabil, pentru a construi primul leagăn mobil dedicat persoanelor cu dizabilități!

„Am aflat că nu există așa ceva în România și văzând bucuria copiilor care s-au dat într-un asemenea leagăn în alte țări am decis să construim și noi un prim leagăn de acest fel, în care persoanele cu dizabilități să se poată sui în voie. Sperăm ca pe viitor să existe asemenea leagăne în toate orașele țării”, a mai precizat fotograful și jurnalistul Florin Ghioca.

Printre actorii care au „intrat la apă” în expoziția „WaterLear” se numără Marius Manole, Mihai Constantin, Crina Semciuc, Monica Davidescu, Raluca Aprodu, Istvan Teglas, Ioan Andrei Ionescu, Alexandra Sălceanu și Tudor Istodor. Fotografiile au fost realizate cu prilejul unei filmări pe care actorii au făcut-o într-un bazin cu apă, pentru spectacol.

De numele lui Florin Ghioca se leagă și alte expoziții importante de fotografie de teatru, printre care „L’Om DaDa – making of”, vernisată la celebrul centru al dansului Sadler’s Wells din Londra, „Teatru pe-un butoi cu pulbere”, prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru NETA, sau „Act Angry”, care a avut două vernisaje, unul în cadrul „Winter Festival” de la Sarajevo, celălalt la Festivalul Internațional de Arte Vizuale VSLO.

08
/01
/15

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Radio România Cultural, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic îi invită pe tinerii muzicieni născuţi între 1 ianuarie 1990, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2000 să se înscrie la cea de-a VI a ediţie a Concursului “Drumul spre celebritate”, singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant.

08
/01
/15

„De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu, unul dintre cele mai așteptate filme românești din 2015, inspirat de un caz real care a zguduit România la începutul anilor 2000, cel al sinuciderii procurorului Cristian Panait, va fi lansat pe 27 februarie 2015 în cinematografele din toată țara.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

07
/01
/15

Sediul ziarului satiric Charlie Hebdo din Paris a fost vizat miercuri de un atac cu arme automate, comis de persoane mascate şi soldat cu victime. Cel puţin 12 persoane, dintre care doi poliţişti, au fost ucise şi alte patru persoane au fost rănite în atacul de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Francois Hollande drept un "atentat terorist".

07
/01
/15

Primele zile din 2015 marchează un nou început pentru ,,În Culise” (Str. Hristo Botev nr. 25) – trei ani de teatru celebrați prin 12 zile ,,păcătoase” de spectacol, între 9 și 20 ianuarie.

07
/01
/15

Teatrele de pe Broadway, New York, au înregistrat cel mai mare număr de spectatori şi cele mai mari încasări din istorie în 2014, când 13,1 milioane de persoane au asistat la spectacolele de pe scena dramatică americană, generând vânzări de bilete de 1,36 miliarde de dolari.

07
/01
/15

Joi, 8 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi va avea loc premiera spectacolului O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale. Din distribuţie: Petru Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Irina Răduţu, Codreanu, Cosmin Maxim, Teodor Corban, Constantin Puşcaşu, Doru Aftanasiu, Călin Chirilă, Ionuţ Cornilă, Constantin Avădanei, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Horia Veriveş şi Andreea Spătar.

07
/01
/15

Spectacolul „Happy End“, cu Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor în rolurile principale se joacă la Godot Cafe-teatru. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Bogdan, iar scenografia este creată de Silvana Bratu.