Mihai Șora: Important e să nu plecăm capul
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-sora-important-e-sa-nu-plecam-capul/

Filosoful Mihai Șora, în vârstă de 101 ani, a fost prezent pe 21 ianuarie la Conferinţele TNB, unde a purtat un dialog cu publicul. „Te dezgustă politica? Du-te şi votează, ca s-o schimbi! Și apoi ieşi în stradă! Țipă împotrivă! Nu-i lăsa să doarmă niciodată!”, a fost mesajul cu care s-a încheiat întâlnirea publică.

Un articol de Monica Andronescu|22 Ianuarie 2018

Prezent la Teatrul Național din București, într-o sală arhiplină, filosoful Mihai Șora a purtat un dialog de o oră cu publicul. În deschiderea evenimentului moderat de Ion Caramitru, a fost prezentat un superb film realizat de soția sa, Luiza Șora. Mihai Șora nu a susținut o conferință de această dată, ci a preferat un dialog viu cu publicul, vorbind despre copilărie, Dumnezeu, viață, moarte… De asemenea, dat fiind faptul că Mihai Șora este puternic implicat în viața societății și că întâlnirea s-a desfășurat a doua zi după protestele de la Piața Universității, din seara de 20 ianuarie, filosoful care a străbătut un secol de existență a îndemnat publicul să nu-și uite datoria civică și să-i sancționeze pe cei care uită de ce au fost trimiși la cârma țării. Redăm în continuare câteva fragmente din dialogul purtat la TNB cu publicul.

Despre copilărie

Am o amintire globală a copilăriei. Dacă aș încerca s-o localizez în timp, n-aș putea. Se întinde pe o perioadă întreagă. Și are un caracter sintetic. Am o amintire a universului. Era vară, stăteam undeva pe câmp, la o anumită distanță de sat. Eram culcat pe spate și mă uitam la cer. Era o zumzăială în jur. Și am avut impresia că întreg universul e în mine. Nu vedeam decât cerul albastru, zumzetul acesta care era muzica universului și eu eram acolo, în mijloc. E o amintire fondatoare pentru mine. Și de-a lungul întregii vieți am păstrat această imagine de înfrățire cu universul. Pe care până la urmă am ajuns s-o exploatez, s-o hăcuiesc și s-o transpun pe hârtie. Într-un fel care e foarte departe de impresia aceea de univers pe care am avut-o atunci și pe care încerc mereu s-o aproximez și s-o pot transmite cât de cât semenilor mei.

Despre moarte

Am avut trei bunici longevivi. Bunicul meu matern s-a săvârșit din viață la vârsta inacceptabilă de 60 de ani. Dar ceilalți trei au fost toți trei cvasicentenari, între 90 și 100 de ani. Cum mă simt la vârsta asta? Mă simt ca un om între oameni. Nu m-a părăsit niciuna din capacitățile mele vitale. Mă plimb, privesc, aud, particip la univers. Și e o participare de fiecare clipă. Simt universul din jurul meu, mă străduiesc să-l văd și să-l înțeleg, iar, în părțile care nu-mi convin, să-l dreg. Și dacă nu pot să-l dreg, în orice caz să nu mă las contaminat de el și să-l resping. Deci sunt într-o poziție activă. Și simt bătrânețea ca pe un dar care mi-a fost acordat. N-aș spune că sunt mai înțelept decât eram la tinerețe. Sunt un om ca toți oamenii… Nu stau cu moartea în față. Când o să vină, o să vină. Am această conștiință intelectuală – repet, intelectuală – că sunt o ființă muritoare. Și că odată și-odată, fără să știu când va fi acest odată și fără să-mi pun problema acestui odată, știu că nu voi mai fi. Sau voi rămâne doar în amintirea celor care m-au cunoscut. Și voi trăi în această amintire. Asta e speranța mea.

Despre divinitate

Relația cu divinitatea e o permanență a vieții mele. Nu știu ce chip ia. Am acea amintire fondatoare, din copilărie, când eram pe câmp, imensitatea cerului era deasupra mea și atmosfera vibra. Eram în clasa a doua sau a treia primară. Și simțeam imensitatea universului. O vibrație. M-am simțit topit în univers. Dar fără să-mi pierd personalitatea. Eram eu. Și universul imens în jur. A fost o experiență fundamentală această confundare a mea cu sacralitatea vieții. Faptul de a fi o persoană este culmea creației. Pe Dumnezeu l-am nu închipuit, ci simțit, ca pe o persoană. Tatăl meu a fost preot…

Despre întâlnirile importante

Oamenii care mi-au influențat devenirea… La liceu, am avut un profesor de limbi clasice și de filozofie, Constantin Cioflec. Și pe urmă a fost profesorul Nae Ionescu, care preda logica la Universitatea București. Iar apoi, am fost în termeni prietenești cu asistentul lui, Mircea Eliade, care conducea seminarele lui Nae Ionescu. Dar relația noastră nu era neapărat profesor-elev. Eram colegi care stăteau în jurul unei mese și discutau problemele care rămâneau în suspensie de la cursuri. Totul alimentat cu lecturi numeroase și substanțiale.

Despre proteste și țară

Cu oamenii care vor să ne distrugă copacul nostru – țara asta, trebuie să ne răfuim. Adică ei sunt acolo, undeva, dar noi toți, împreună, suntem țara. Ei, în principiu, sunt acolo ca niște reprezentanți ai țării, trimiși ca niște delegați. Fiecare din cei care stau acolo sus stau pe baza unor buletine de vot și ei sunt reprezentanții intereselor acelora care i-au trimis acolo. Ei nu au și nu trebuie să aibă interese proprii. Ei trebuie să servească interesele celor pe care îi reprezintă. Dacă n-o fac, nu-i reprezintă, și dacă nu-i reprezintă, n-au ce căuta acolo. Asta e o datorie care tot nouă ne revine. Ce trebuie să facem, cum trebuie să facem ca să ne descotorosim de ei într-un mod civilizat? Avem votul la dispoziție, trăim într-o democrație, avem toate armele democrației, care sunt armele noastre și trebuie să știm să le mânuim. Inclusiv protestele legale. Dar important e să nu plecăm capul până la urmă. Trebuie să găsim modalitatea de a elibera instituțiile statului confiscate de ei.

Realitatea este că trebuie să ne impunem voința colectivă. În formele legale. Trebuie să mergem la vot. Să nu spunem: „Mă dezgustă politica, nu mă mai duc să votez.” Te dezgustă politica? Du-te și votează ca s-o schimbi! Și apoi ieși în stradă! Țipă împotrivă! Nu-i lăsa să doarmă niciodată pe cei care nu-și îndeplinesc cum se cuvine datoriile față de țara în care trăiesc și în fruntea cărora au ajuns prin naivitatea alegătorilor. Dar, așa cum au ajuns, tot prin voința alegătorilor pot fi și dați jos de la cârmă.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

17
/10
/19

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

29
/08
/19

Povestea adevărată a pakistanezei condamnată la moarte pentru blasfemie în mileniul III a făcut înconjurul lumii. Asia Bibi a fost eliberată în 2018, după 8 ani de închisoare în condiții crâncene. Astăzi trăiește în Canada, după ce a învins un sistem care a reușit să facă nenumărate victime.

05
/08
/19

„Scriu cu imagini – aş putea spune despre oricare spectacol al meu.” Dacă traseul Cătălinei Buzoianu în teatru este sau nu rezumat în aceste cuvinte e o discuţie în sine. Dar ele redau, aproape ca un mic poem, întreaga ei gândire/ creaţie regizorală.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

S-a născut pe 1 august 1939... Ajunsă la optzeci de ani, actrița Valeria Seciu, retrasă din viața profesională, pare, dacă ne e permisă o parafrază, să se situeze în „calmul valorilor”, venit, paradoxal, tocmai din neliniștea creatorului de cursă lungă.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

Page 1 of 1212345...10...Last »