Actriţa Ana Pasti coordonează un atelier de mişcare la FNTi
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-ana-pasti-coordoneaza-un-atelier-de-miscare-la-fnti/

Workshopul „The actor and the body. Exploring the impulse. From Michael Chekhov to Grotowski“, coordonat de Ana Pasti, va avea loc pe 3-5 noiembrie, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Independent (Bucureşti, 3-9 noiembrie 2014).

Un articol de Ziarul Metropolis|24 octombrie 2014

Exerciţiile din acest workshop se concentrează pe dezvoltarea conexiunii între minte – emoție – corp și au ca obiective:

1. Studierea comunicării senzoriale, încorporând elemente de comunicare verbală.
2. Explorarea felului în care impulsul creativ se manifestă în corp. Accesarea memoriei afective – Grotowski Technique.
3. Traducerea răspunsului emoțional intern într-unul extern. De la acțiune mentală la acțiune fizică. Gestul psihologic la Michael Chekhov.

Ana Pasti este absolventă UNATC, ultima promoție a profesorului Dem Rădulescu. În 2011 a obținut o Bursă Fulbright, devenind prima actriță din România care urmează un master de actorie la una dintre cele mai bine cotate școli americane, University of Southern California (USC) din Los Angeles. Pe perioada studiilor americane este de asemenea acceptată în programul de vară de la Harvard University, program intitulat Moscow Art Stanislavski School.

Când un actor se încălzește prin mișcare, ceea ce își încălzește real este imaginația, nu corpul. Corpul în mișcare este doar un instrument al fanteziei actorului, un mijloc de accesare a creativității”

Ana Pasti

Este membru fondator al celei mai tinere companii de teatru românești, Teatrul ,,Tony Bulandra” din Târgoviște și a Trupei Noua (2010) – prima și singura companie de improvizație long-form din România. În cei trei ani petrecuți la Hollywood, Ana Pasti joacă în cinci scurtmetraje și nouă spectacole.

„Stepping out” este selecţionat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în programul „Short Film Corner”. A colaborat de asemenea cu Jeremy Kagan, regizor, scenarist și producător american, câștigatorul unui premiu Emmy și nominalizat la Golden Globe.

Ana Pasti, în „Electra“

Joacă în montările unor regizori importanţi din SUA precum: Lisa Volpez („Îmblânzirea scorpiei”), Andrew Robinson („Tartuffe, 1001 de nopți”), Cameron Watson („Orașul nostru”), David Warshofsky („O minciună a minții”), John DeMita („Vorbește-mi ca ploaia și lasă-mă să te ascult și Lady of Larskpur Lotion”)

„Troienele” în regia lui David Bridel participă la Kennedy Festival din Washington (2014), unul dintre cele mai prestigioase festivaluri americane de teatru iar solo-performance-ul „Because I can or the things I’d do for love” (regia Luis Alfaro) este selectat în Hollywood Fringe Festival.

INFO

Locurile sunt limitate, înscrie-te la adresa [email protected] până la 27 octombrie (participanții FNTi Ediția a II-a au prioritate).

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.