Actrița Cezara Dafinescu, premiată pentru întreaga carieră la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/actrita-cezara-dafinescu-premiata-pentru-intreaga-cariera-la-tiff-2021/

Nume sonor în cinematografia română, îndrăgită şi apreciată pentru apariţiile sale pe micul şi marele ecran, dar şi în teatru, actriţa Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august).

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2021

Artista care a cucerit inimile românilor în zeci de roluri interpretate pe scenă și în producții autohtone de succes va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere TIFF 2021, pe 31 iulie. În prezența sa, la Cluj va fi proiectată comedia muzicală Cucoana Chirița, regizată de Mircea Drăgan, în care actrița interpretează un rol memorabil.

Cu un palmares care include nu mai puțin de 40 de roluri în film, apariții în seriale de televiziune și peste 60 de roluri principale interpretate în cele patru decenii de activitate în teatru, Cezara Dafinescu se numără astăzi printre cei mai iubiți artiști din România. S-a născut pe 4 august 1948, in Sibiu, iar în copilărie, cariera sa părea să se îndrepte către lumea sportului, după ce a cucerit titlul de campioană naţională la juniori, la săritura în înălţime. Evoluția ei în atletism a fost întreruptă brusc, în urma unei accidentări, dar atracția pentru artă a determinat-o să se îndrepte către lumea teatrului. În 1973 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în același an a jucat în Explozia, în regia lui Mircea Drăgan, cel care în 1971 îi oferise și rolul din B.D. în alertă, comedia care a marcat debutul actriței în cinema.

Talentul și naturalețea Cezarei Dafinescu au contribuit la ascensiunea sa în lumea filmului, unde s-a remarcat, de-a lungul vremii, și în Întoarcerea Vlașinilor (1983, Mircea Drăgan), Secretul lui Nemesis (1985, r. Geo Saizescu), Dumbrava minunată (1980), Cucoana Chiriţa (1986) și Chiriţa în Iaşi (1987, r. Mircea Drăgan), Boy Wizard (1996, r. Johnny Mysto), dar și în producții de televiziune extrem de populare înainte de 1989 – celebrele scheciuri umoristice, spectacole de teatru TV și seriale de succes în anii 2000. Printre cele mai recente apariții sunt cele din filmele Toni Edrmann (2016, r. Maren Ade) și Între chin și amin (2019, r. Toma Enache). În paralel, cariera sa artistică a continuat și în lumea teatrului, unde actrița a interpretat zeci de roluri memorabile, majoritatea pe scena Teatrului Național din București.

În 2021, Cezara Dafinescu intră în galeria marilor actori premiați pentru întreaga activitate artistică la Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.