„Actul de căsătorie“, o comedie în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/actul-de-casatorie-o-comedie-in-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită sâmbătă, 1 februarie & duminică, 2 februarie, de la ora 19.00, la PREMIERA spectacolului ACTUL DE CĂSĂTORIE de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor.

Un articol de Petre Ivan|27 ianuarie 2020

Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea.

Laureat al Premiului Israel pentru întreaga carieră și nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, dramaturgul, scenaristul, regizorul de teatru și film Ephraim Kishon (1924-2005) este recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cei mai mari satiriști ai lumii. Piesele sale Pull Out the Plug, the Water is Boiling; A Cat in the Bag; Oh, Oh, Juliet!, prezentate cu succes la Teatrul Habima și la Teatrul Cameri, din Tel Aviv, demonstrează că umorul și satira sunt universale. Comediile lui Kishon, jucate în lumea întreagă, de peste 60 de ani, abordează teme universale precum dragostea, căsătoria, religia, societatea. 

Actul de căsătorie este considerată o comedie clasică, cu o carieră internațională. Montată la National Yiddish Theater Folksbiene din New York, și chiar ecranizată de regizorul israelian Menahem Golan, Actul de căsătorie oferă o privire în intimitatea cuplului Elimelech și Shifra. După 30 de ani de căsnicie, protagoniștii își revizuiesc sentimentele reciproce și își caută pasiunea pierdută din tinerețe. Când logodnicul fiicei lor solicită să vadă actul de căsătorie al viitorilor socri, părinții nu-și amintesc să fi avut vreodată un act de căsătorie. Mai mult, în goana lor după găsirea acestui act important pentru viitorul fiicei lor, ei caută un singur martor la acea ceremonie demult uitată. Gluma se îngroașă pe măsură ce Shifra se răzvrătește împotriva tiraniei soțului ei și refuză să se recăsătorească cu el oficial. Elimelech meditează asupra posibilității de a-și reface viața alături de vecina lor, Yaffa Birnboim, o văduvă voluptuoasă și indiscretă. Oare o a doua nuntă va rezolva problemele acestui cuplu căsătorit?

Autor: Ephraim Kishon

Traducerea în limba română: Franz Auerbach

Regia: Dan Tudor

Scenografia: Vladimir Iuganu

Muzica: Vlaicu Golcea

Coregrafia: Florin Fieroiu

Gen: Comedie

Limba: Română

Durata: 90 minute (fără pauză)

Premieră: 1 & 2 februarie 2020, ora 19.00

 

Distribuție:

Elimelech (Berezowski) Ben Țur: Marius Călugărița
Șifra: Geni Brenda Vexler / Arabela Neazi
Ayala: Anka Levana
Buki: Veaceslav Grosu
Robert Knal: Darius Daradici
Yaffa Birnboim: Luana Stoica / Alina Tomi

07
/01
/15

Spectacolul „Happy End“, cu Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor în rolurile principale se joacă la Godot Cafe-teatru. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Bogdan, iar scenografia este creată de Silvana Bratu.

07
/01
/15

Luni, 5 ianuarie, la aniversarea a 54 de ani de la înființarea Teatrului de Comedie, a avut loc o dezbatere moderată de Cristina Modreanu și de Cătălin Șrefănescu, la care au luat cuvântul regizorii David Esrig și Lucian Giurchescu, actorii Marin Moraru și Sanda Toma, Radu Beligan, întemeietorul Teatrului de Comedie și actualul director al teatrului, George Mihăiță.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.

06
/01
/15

Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin de România, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia și Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 9 și 15 ianuarie 2015, în săptămâna dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a premiilor Academiei Americane de Film.

06
/01
/15

Poveștile pline de umor și tâlc din Humuleștiul de altădată revin pe scenă la început de Gerar în spectacolul „Amintiri din Copilărie”, una dintre cele mai recente producții ale Teatrului Ion Creangă – spectacol ce a deschis stagiunea 2014-2015, fiind recompensat de juriul internațional al Festivalului „100, 1.000, 1.000.000 de povești” cu Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol, și care a marcat, totodată, debutul regizorului Peter Kerek în teatrul pentru copii.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

05
/01
/15

„Spitalul comunal”, în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Metropolis, reflectă o societate cangrenată, în care empatia nu este decât o fantomă a umanităţii. Pacienţii devin prizonieri într-un spaţiu claustrant mustind de moarte şi de nebunie. Civilizaţia însăşi se află în exil, încercând să muşte din realitate cu dinţi uzaţi.

05
/01
/15

Anul 2015 aduce în peisajul cinematografic noi proiecte ale unor regizori premiaţi la Cannes, Berlin şi Veneţia, printre filmele româneşti care vor fi lansate în cinema numărându-se thrillere politice, un western balcanic, un documentar animat, dar şi comedii, drame şi pelicule poliţiste.

05
/01
/15

Pyramus & Thisbe 4 You , Căsătoria , Scrisoarea , Allegro, ma non troppo, Conversaţie după înmormântare, Miss Daisy şi şoferul ei, Gulliver în Ţara Piticilor şi multe alte spectacole pe scenele teatrelor bucureştene, în săptămâna 5-11 ianuarie.