Ada Milea, Dorina Chiriac și Bobo Burlăcianu, în concert, la Teatrul Gong din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ada-milea-dorina-chiriac-si-bobo-burlacianu-in-concert-la-teatrul-gong-din-sibiu/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă o serie de două concerte cu Ada Milea şi prietenii săi, Dorina Chiriac şi Bobo Burlăcianu. Cele două concerte vor avea loc duminică, 24 ianuarie şi, respectiv, duminică, 31 ianuarie, de la orele 18:00.

Un articol de Petre Ivan|19 ianuarie 2016

„Concert cu bucăți din concerte” este un spectacol eveniment ce îi aduce în fața publicului, duminică, 24 ianuarie, de la ora 18:00, pe Ada Milea și Bobo Burlăcianu de la trupa „Fără Zahăr”.

Programul pe care îl vor prezenta conține „cântece de iarnă” de pe cel mai nou CD al artiștilor, dar și adaptări ale unor piese muzicale din spectacole de teatru la care au contribuit sau fragmente din albumele „Quijote”, „Nasul” și „Alcool”. Concertul este recomandat celor cu vârsta peste 12 ani și are o durată de aproximativ 1h15min

„Apolodor”, cel de-al doilea concert al Adei Milea la Sibiu ne invită să descoperim un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului inventat de Gellu Naum, un pinguin trist, suferind de dor, căruia Ada Milea îi dă consistență într-un spectacol comic și muzical, cu jucării, alături de una dintre cele mai simpatice actrițe din România, Dorina Chiriac.

Evenimentul va avea loc duminică, 31 ianuarie, de la ora 18:00. Concertul are o durată de aproximativ 40 de minute și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă (3+).

Cele două concerte fac parte din campania de comunicare a proiectului „Cel mai mare Gulliver”, un spectacol după Gelu Naum, pe muzica Adei Milea, în regia lui Alexandru Dabija.

„E o întâmplare fericită să îi avem alături pe unii dintre cei mai iubiți creatori de muzică și teatru din România. Proiectul e în lucru încă din primăvara anului trecut și va fi prezentat publicului în prima parte a lunii martie din acest an.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului.

Foto: Ada Milea – Teatrul Gong

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.