Adrian Ghenie, adjudecat în România cu 22.000 de euro
https://www.ziarulmetropolis.ro/adrian-ghenie-adjudecat-in-romania-cu-22-000-de-euro/

„Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, prima lucrare a artistului scoasă la licitaţie în România, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de un colecţionar străin, după ce pentru aceasta au licitat competitori din şase ţări.

Un articol de Petre Ivan|3 aprilie 2015

Licitaţia de primăvară a Lavacow, care s-a desfăşurat pe site-ul lavacow.com, pe 1 aprilie, a adus în atenţia publicului ocazia de a cumpăra o lucrare de Adrian Ghenie, artistul român al momentului în Occident.

Aceasta a fost pentru prima oară când o operă a lui Adrian Ghenie a fost tranzacţionată în licitaţie publică în România.

Astfel, „Self-portrait with Laurels”, o lucrare specială având în vedere aspectul mitologic, a fost adjudecată cu 22.000 de euro, de aproape cinci ori mai mult ca preţul de pornire, după 23 de paşi de licitare şi 11 competitori din şase ţări diferite, potrivit casei de licitaţii.

Cristina Olteanu, CEO al casei Lavacow, a declarat că „Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, a fost achiziţionată de o persoană privată, care nu este din România şi care doreşte să îşi păstreze anonimatul. Pentru această lucrare au licitat competitori atât din Europa, inclusiv din România, cât şi din afara Europei, respectiv de pe trei continente, a mai spus Cristina Olteanu, notează Mediafax.

Potrivit Lavacow, preţul de adjudecare al „Self-portrait with Laurels”, de Adrian Ghenie, o lucrare timpurie de dimensiuni medii, dovedeşte globalizarea şi efervescenţa pieţei de artă.

Licitaţia de primăvară Lavacow a propus iubitorilor de artă şi opere ale celebrilor Salvador Dalí, Joan Miró, Andy Warhol, Roy Lichtenstein, Simon Hantaï, alături de lucrări ale artiştilor contemporani Dan Perjovschi, Sorin Ilfoveanu, Harry Guttman, Valeriu Mladin.

Astfel, lucrarea „Whaam!”, de Roy Lichtenstein, a fost adjudecată cu 150 de euro, „L’astre”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, „Maravillas con Variaciones”, de Joan Miró, cu 800 de euro, „Le Peintre et le Papillon”, de Salvador Dalí, cu 600 de euro, „Cow”, de Andy Warhol, cu 200 de euro, „A State of Mind”, de Sorin Ilfoveanu, cu 250 de euro, şi „Skateboard (Fuck You)”, de Dan Perjovschi, de 800 de euro.

Foto: Adrian Ghenie, Self-portrait with Laurels, L’astre – wikipedia

23
/11
/17

Ultimul tablou pictat înainte de moarte de fostul premier britanic Winston Churchill, The Goldfish Pool at Chartwell, a fost vândut la licitație la Londra cu suma de 357.000 de lire (402.160 de euro). Churchill, laureat al premiului Nobel pentru Literatură si pasionat de pictură a realizat zeci de tablouri pe care însă nu le vindea niciodată...

18
/11
/17

  Expoziția „Podoabe străvechi”, cuprinzând câteva sute de obiecte de podoabă cu o vechime cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani, descoperite în așezări și morminte din sud-estul României, a fost deschisă joi la Muzeul județean Buzău. „Expoziția este o premieră națională și este rodul parteneriatului între opt muzee: Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București, […]

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.