Adriana Ferfecka – câştigătoarea Concursului  „Le Grand Prix de l’Opéra”
https://www.ziarulmetropolis.ro/adriana-ferfecka-castigatoarea-concursului-le-grand-prix-de-lopera/

Opera Naţională Bucureşti a organizat cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Le Grand Prix de l’Opéra”, eveniment extraordinar al teatrului liric care a reunit cele mai promiţătoare voci din zeci de ţări.

Un articol de Liliana Matei|1 iulie 2014

Duminică, 29 iunie, la Sala Radio, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor și Gala laureaților, cu participarea orchestrei Operei Naţionale Bucureşti, dirijată de maestrul italian David Crescenzi, eveniment ce a încununat şi închis stagiunea teatrului liric bucureştean.  Marea câştigătoare a concursului a fost soprana Adriana Ferfecka.

Adriana Ferfecka (din Polonia), de doar 22 ani, este studentă a Universității de Muzică “Fryderyk Chopin” din Varșovia, clasa prof. Jolanta Janucik. A participat cu succes la concursuri naționale (Crakovia, Rzeszow, Varșovia, Wroclaw, Bydgoszcz, Gliwice, Katowice) și internaționale (Concursul “G. Perotti” – Germania, “Jakub Pustina” – Cehia și “Ferrucio Tagliavini” International Competition în Austria).

,,Sunt copleşită de emoţii! Este extraordinar ce mi s-a întamplat. Concursul de canto de la Opera Naţională Bucureşti a fost o experienţă minunată pentru mine, nu doar o competiţie, dar şi o aventură. Am cunoscut oameni de valoare, atât din juriu, cât şi cântăreţi. Mi-au plăcut, de asemenea, orchestra teatrului şi publicul din România.”  (Adriana Ferfecka)

Juriul competiţiei, format din solişti, manageri de teatre lirice, directori de casting şi impresari de talie internaţională, a hotărât acordarea următoarelor premii:

Premiul I, în valoare de 6000 Euro: ADRIANA FERFECKA (soprană, 22 de ani, Polonia)

Premiul al II-lea, în valoare de 3000 Euro: SVETLANA MOSKALENKO (soprană, 28 de ani, Rusia)

Premiul al III-lea, în valoare de 1500 Euro: JISANG RYU (bas, 32 de ani, Coreea de Sud)

Premiul „Italia” (Premiul Special pentru interpretarea unei arii de un compozitor italian): IRINA IOANA BAIANȚ (soprană, 24 de ani, România)

Premiul „Rusia” : LEE KYUBONG (bariton, 31 ani, Coreea de Sud)

Premiul special al juriului, în valoare de 500 de euro, pentru cea mai bună performanță a unui interpret cu vârsta mai mică de 24 de ani: ANASTASIA MICHAILIDI (soprană, 21 de ani, Rusia)

În plus, concursul a oferit participanților și posibilități de afirmare și dezvoltare în carieră, precum contracte cu teatre lirice din România, Rusia, Germania, o bursă pentru dezvoltarea carierei muzicale, o invitație de a participa la o înregistrare specială la Radio România Cultural.

Concursul a fost jurizat de personalităţi emblematice ale lumii muzicale naţionale şi internaţionale: Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena; Neil Shicoff (S.U.A.), tenor recunoscut pe plan internațional ca o figură de primă importanță a generației sale; Leo Hussain – unul dintre cei mai cunoscuți tineri dirijori ai momentului (Marea Britanie); Hein Mulders – director al Filarmonicii din Essen și al Aalto Theater; Olga Kapanina – Directorul Departamentului de Operă de la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg (Rusia); Brenda Hurley – Directorul Studioului Internaţional de Operă din Zürich (Elveția); alături de reprezentanţi ai Operei Naţionale Bucureşti, Mihai Cosma – Managerul de proiect al competiției şi Consilier Artistic al Directorului General al Operei Naţionale Bucureşti şi Răzvan Ioan Dincă – Preşedintele Competiţiei și Director General al Operei Naţionale Bucureşti.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.