„After Hours“. Despre superficialitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/after-hours-despre-superficialitate/

După o experienţă care sondează partea întunecată a sufletului uman (“Casa cu pisici” la Foarte Mic), dramaturgul Radu Iacoban revine cu „After Hours”, o comedie de “small talk”. Se joacă în Sala Mică a Naţionalului bucureştean în cadrul proiectului 9G (Noua Generaţie).

Un articol de Andrei Crăciun|11 noiembrie 2015

În acest spectacol scris și regizat de Radu Iacoban (la bază cât se poate de actor) joacă Cătălin Babliuc și Conrad Mericoffer/Anghel Damian. L-am văzut vineri seară, cu Babliuc și Mericoffer. Am râs. Era de râs?

“After Hours” pare foarte simplu: doi bărbați se întâlnesc într-o noapte într-o cârciumă și beau, și beau, și beau, atingând capitolele clasice ale dialogului care curge sub oblăduirea zeului Bachus: femei, mijloace de locomoție și elogierea surselor de divertisment.

În dramaturgie e nevoie, totuși, și de o intrigă, așa că Iacoban propune una surprinzătoare despre care bineînțeles că nu vă voi spune nimic. Vă voi spune însă că “After Hours” tratează cu un umor bine temperat bolile grave ale oamenilor care suntem. Excelăm – în lumea noastră tot mai strâmbă – la superficialitate.

E frumos la cârciumă, târziu, în noapte, se spun bancuri, se dezbat aspecte privind arta imaginației, se recită poezii, se developează filme, se așteaptă un moment anume pentru a lovi.

Radu Iacoban a scris un text amuzant, fără să decadă în șușă. E un amuzament modern și contemporan, cool, hipsterish, dacă vreți. Iar dintre toate artele în care și-a încercat până acum talentul, “After Hours” demonstrează că lui Radu Iacoban regia i se potrivește cel mai bine. Regizează cerebral și curajos, are o viziune asupra artei spectacolului care pune prețul corect pe muzică, de pildă. În plus, nu-și greșește actorii din distribuție.

After hours 7M2A9498

În “After Hours”, Babliuc și Mericoffer sunt alegeri potrivite. Babliuc joacă relaxarea unui tânăr cu aplecare către clovnerie, care preferă băutura în singurătate oamenilor, Mericoffer joacă încordarea tânărului de succes – perfect gol pe dinăuntru. E greu și e nedrept să remarci unul dintre cei doi actori, fiindcă partiturile pe care le-au de îndeplinit sunt profund diferite. E evident că publicul râde mai mult la Babliuc. Personajul său este rebel, nu ia nimic în serios, cu atât mai puțin afacerile de inimă, personajul său este copilul egoist al secolului curent, ghidat de o grijă fundamentală: să fie liber. Cum să nu-l iubești?

“After Hours” este în egală măsură un produs, după logica economiei de piață, care cuprinde deopotrivă cererea și oferta. “After Hours” este o oglindă care i se oferă unei generații dominată de iresponsabilitate, sfârtecată de absurdul căutării succesului, într-un univers din care au fost evacuate refugiile. Câți se vor grăbi să-și admire, aici, căderea? A se urmări.

INFO

After Hours – 9G
de Radu Iacoban
Regia: Radu Iacoban
Multimedia: Codrin Iftodi, Eugen Kelemen
Costume: Ana Ularu
Decor: Conrad Mericoffer (elemente)
Light design: Bogdan Gheorghiu
Distribuţie: Cătălin Babliuc, Conrad Mericoffer/Anghel Damian



31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

26
/07
/23

Toamna se numără... serialele audio, bineînțeles. În perioada 15.09.2023 – 30.10.2023, Asociația Șangri-La Artistic Ground în co-producție cu Societatea Română de Radiodifuziune - Teatrul Național Radiofonic lansează Orbis, serial audio care spune povestea unui grup de jurnaliști ce luptă împotriva unui sistem corupt, înțesat de mistere și întorsături neașteptate de situație.