AIFF, festivalul care arată fațetele cinema-ului american independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/aiff-festivalul-care-arata-diversele-fatete-ale-cinema-ului-american-independent/

INTERVIU „Nu a existat o singură direcţie „autoritară” în selecţie. Ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simţit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult şi reprezentau mai multe faţete al cinema-ului american contemporan”, spune Andrei Tănăsescu, curatorul AIFF (12-18 aprilie).

Un articol de Ionuţ Mareş|11 Aprilie 2019

Inițiat de Cristian Mungiu în 2017, American Independent Film Festival (AIFF – Festivalul Filmului American Independent) a ajuns la a treia ediție, care are loc între 12 și 18 aprilie la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București.

Programul complet al festivalului și detaliile despre invitați, evenimente conexe și bilete pot fi accesate aici

La prima ediție, invitatul special a fost celebrul actor și, ocazional, regizor Ethan Hawke, iar în 2018 – starul american de origine română Sebastian Stan. În acest an, invitat special este regizorul american Roberto Minervini.

Începând din 2018, curator al AIFF este Andrei Tănăsescu. El mai colaborează, printre altele, cu Festivalul Internațional de Film de la Toronto și cu Les Films de Cannes à Bucarest.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Andrei Tănăsescu vorbește despre cum a făcut selecția pentru ediția din 2019 a AIFF, despre filmele din program, despre cinema-ul pe care îl practică invitatul special, dar și despre cauzele cvasi-absenței filmelor americane independente din circuitul cinematografelor din România.  

 

Ionuț Mareș: Cum ai făcut selecția din acest an? După ce te-ai ghidat?

Andrei Tănăsescu: Trebuie menționat în primul rând că selecția a fost făcută împreună cu echipa AIFF, fiind un proces la care ne-am consultat încontinuu unii cu alții.

Nu a existat o singură direcție „autoritară”. Mai degrabă ne-am ghidat după anumite titluri pe care am simțit nevoia să le arătăm, titluri care ne-au plăcut foarte mult și reprezentau mai multe fațete al cinema-ului american contemporan.

Aș zice că procesul a fost unul „organic”. Erau câteva titluri pe care vroiam de anul trecut să le arătăm (dar nu am putut din varii motive), așa că ele au fost prioritare pentru noi (de exemplu „Diane”, „Mandy”, „The Intruder”).

Completarea programului a venit apoi de la sine, căutând filme care acopereau și alte genuri sau teme nereprezentate deja în selecție.

Ce tip de filme vom vedea?

Cred că anul acesta am reușit să construim un program cât se poate de variat, având filme pentru toate gusturile și vârstele. Un festival cu „de toate” – dar menținând, totuși, elementul unitar de Cinema.

În primul rând, aș mentiona double-bill-ul debutanților Crystal Moselle și Jonah Hill, respectiv „Skate Kitchen” și „Mid90s”, două filme care dezvoltă genul de coming of age al unor adolescenți prin prisma comunităților costale de skateboarding (New York și Los Angeles). E o proiecție specială, la care vom avea o discuție și despre cultura de skateboarding din București (și despre oraș în sine ca spațiu mai mult sau mai puțin primitor pentru asemenea culturi urbane).

Proiecțiile pentru adolescenți continuă cu un alt debut, „Eighth Grade”, al lui Bo Burnham (stand-up comedian și actor – Sergiu din serialul „Comrade Detective”), un portret înduioșător de autentic al adolescentei Kayla, aflată în pragul pubertății și trecerii către liceu (în toată stângăcia și stânjeneala ei).

Anul acesta ne-am dedicat mai mult filmelor care împing limbajul cinematografic cu o forță vizuală și sonoră transcendentală. „Vox Lux”, „Mandy” și „The Mountain” formează un triptic spectaculos care sintezează puterea de creație și de distrugere a „artei”.

„Vox Lux”, al doilea film al actorului-regizor Brady Corbet, aduce în prim-plan ascendența și „dulcea autodistrugere” ale unei artiste de muzică pop, interpretată de Natalie Portman. Existența simbiotică dintre idolii pop și mass-media este redată cu un panache vizual impresionant, completat de o coloană sonoră atât glossy (cântece compuse de Sia), cât și tenebroasă (coloana sonoră creată de regretatul artist art-pop Scott Walker).

Continuând firul vizual-sonor senzorial, al doilea lungmetraj al lui Panos Cosmatos (fiul regizorului care a făcut „Rambo” și „Cobra”, George P. Cosmatos), „Mandy” (selecționat la Sundance și Quinzaine des Realizateurs) este o poveste de dragoste filtrată printr-o viziune psihedelico-fantastică augmentată de avalanșa sonoră creată de regretatul Jóhann Jóhannsson (împreună cu muzicianul Stephen O’Malley). Nicholas Cage face unul din rolurile carierei sale, tranformându-se dintr-un bărbat cald, calm și tandru într-o forță divino-răzbunatoare după ce iubita sa este omorâtă de un cult religios.

Tripticul este încheiat de noul film al lui Rick Alverson, „The Mountain”, care aduce o distribuție neașteptată (Tye Sheridan, Jeff Goldblum, Denis Lavant și Udo Kier!) într-un film asemănător de straniu. Pe cât de zgomotos este „Mandy”, pe atât de tăcut și introvertit este „The Mountain”, un film foarte atent la cadrele și culorile ce aduc aminte de Edward Hopper, cu o atmosferă demnă de David Lynch și cu o poveste de o ambiguitate cerebrală cât se poate de surprinzătoare. Tye Sheridan se dovedește a fi un actor cu un potential fenomenal, amintind de fizicalitatea lui Tom Hardy și de idiosincraziile de gesticulare ale lui Barry Keoghan. El interpretează rolul unui tânăr introvertit ce descoperă lumea în cruzimea și frumusețea ei, asistându-l pe doctorul în lobotomie jucat de Jeff Goldblum.

Toate trei filme sunt opere care necesită vizionarea în sala de cinema, beneficiind de impactul audio-vizual al acesteia.

Totodată, nu se pot uita capetele de afiș, precum filmul de deschidere, „The Sisters Brothers” (western-ul regizat de Jacques Audiard în România, care ne va onora cu prezența la ambele proiecții), „First Reformed” (revenirea în forță a lui Paul Schrader, care va participa, prin Skype, la Q&A-ul de sâmbătă seara) și „The Old Man and The Gun”, care anunță retragerea lui Robert Redford din actorie.

Invitatul special al acestei ediții este regizorul Roberto Minervini. Este mai puțin cunoscut în România, dar este unul dintre cei mai apreciați cineaști americani independenți ai momentului, cu filme mereu prezente în marile festivaluri. Prin ce se remarcă cinema-ul său?

Roberto Minervini și-a creat un adevărat univers cinematografic portretizând sudul Americii, urmărind mereu o direcție empatică și poetică prin felul în care își observă personajele. Cinema-ul lui se află undeva la marginea dintre ficțiune și documentar – realitatea pe care o capturează este atât de tandră și sensibilă, încât sugerează „construcția” narațiunii cinema-ului de ficțiune, dar totodată nu se sfiește să arate cruditatea, durerea și răutatea ce aparțin umanității.

Este genul de regizor care se duce în mijlocul comunităților „celor uitați” de globalizarea economiei americane, în mijlocul celor afectați de criza drogurilor, oferindu-le o empatie rar întâlnită și primind în schimb o intimitate cinematografică spectaculoasă.

În ciuda carierei sale destul de scurte, Minervini a avut nenumerate retrospective în lume (Toronto Cinematheque, Viennale), și ne bucurăm nespus că îl vom avea ca invitat special. El își va prezenta filmele „The Other Side” (2015) și „What You Gonna Do When the World’s on Fire?” (2018) și va susține un masteclass pe 16 aprilie.

De asemenea, suntem foarte fericiți cu selecția lui pentru carte blanche-ul „American Perspectives”, unde vom arăta filmele „The Intruder” (r. Roger Corman, 1962), „Wanda” (r. Barbara Loden, 1970) și „Tchoupitoulas” (r. Bill & Ted Ross, 2012).

Proiecțiile din programul dedicat lui Minervini sunt organizate în colaborare cu revista Film Menu.

Care sunt cele mai noi și mai originale nume din cinema-ul american independent al momentului, ce merită urmărite?

Aș prefera să fac o listă personală care, pe lângă regizorii din edițiile AIFF, îi cuprinde pe Jennifer Reeder, Joel Potrykus, Jared Hess, Robert Greene, A.J. Edwards, James Gray.

De ce crezi că multe dintre aceste filme, și mă gândesc în special la cele care au pe afiș vedete precum Ethan Hawke, Robert Redford, Natalie Portman sau Nicolas Cage, nu ajung totuși să fie distribuite în cinematografele din România?

Recunosc că tot nu înțeleg cum filmul lui Paul Schrader nu a fost arătat în România până la ediția noastră – este un film cu totul remarcabil, perfect ritmat, jucat, compus, etc. (ca să nu mai spunem de cache-ul lui Ethan Hawke ca actor și referințele la „Taxi Driver”, nominalizarea lui Schrader la Oscaruri, etc.).

E posibil ca atracția filmului american să fi dispărut de pe marile ecrane și să se fi mutat pe platforma mult mai accesibilă și „comercială” a VOD/TV-ului.

Ar mai fi și costurile implicate în achiziția acestor filme pentru distribuție (și posibila lipsă de subvenții de la Programul Media al UE, având în vedere că nu sunt filme (sau nici măcar co-producții) europene). Deja distribuția filmelor art-house în cinema-uri este precară din cauza pirateriei, a lipsei de cinema-uri ș.a.m.d., așadar un film american presupune un risc mai mare pentru distribuitori.

Mă bucur totuși că putem oferi spectatorilor bucureșteni și ieșeni (o ediție restrânsă a AIFF are loc și la Iași, pe 11 și 12 aprilie – n.r.) această selecție de filme care vor căpăta altă viață pe ecranul de cinema.

Credit foto: Ionuț Dobre

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »