Alecu Ciapi deschide festivalul Forum Gitarre Wien 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/alecu-ciapi-deschide-festivalul-forum-gitarre-wien-2015/

Cea de-a 25-a ediţie a festivalului internaţional de muzică Forum Gitarre Wien se va desfăşura în perioada 24-30 august la Viena. Concertul de deschidere, ce va avea loc luni, 24 august, la ora 19.30, în Sala Ehrbar a Conservatorului din Viena (Mühlgasse 30, 1040 Viena), va fi susţinut de tânărul chitarist român Alecu Ciapi, acompaniat de chitarista Margarita Escarpa (Spania).

Un articol de Liliana Matei|22 august 2015

Festivalul internaţional de muzică Forum Gitarre Wien a fost înfiinţat în anul 1990 de Jorgos Panetsos şi Gerald Smrzek şi îşi desfăşoară activitatea sub egida Direcţiei Culturale a Municipalităţii Viena.

La ediţiile precedente ale festivalului au participat artişti de renume precum Roberto Aussel (Argentina), Stephan Beck (Germania), Marcin Dylla (Polonia), Dale Kavanagh (Canada), Carlos Pérez (Chile) şi lutierul român Constantin Dumitriu. Forum Gitarre Wien este în prezent cel mai mare festival de chitară clasică din Austria.

Ediţia din acest an a festivalului cuprinde concerte de muzică clasică (susţinute de Alecu Ciapi, Margarita Escarpa, Paul Galbraith, Duo Zsapka, Carlo Marchione, Andrea de Vitis, Marcin Dylla, Alvaro Pierri, Jure Cerkovnik, Bozhana Pavlova şi Davide Tomasi), conferinţe (susţinute de Carlo Marchione, Michael McMeeken, Daniel Zucali şi Thomas Offermann), expoziţii de partituri (Haus der Musik Trekel, Guitarissimo), o expoziţie de instrumente muzicale, precum şi master classes la care vor participa muzicieni, compozitori şi producători de pe plan internaţional.

În cadrul festivalului vor fi organizate competiţiile 20th International Competition (rezervată muzicienilor cu o vârstă de până în 32 de ani) şi 18th International Youth Competition (rezervată muzicienilor cu o vârstă de până în 17 de ani). Juriul competiţiei va anunţa câştigătorii în cadrul galei de decernare a premiilor ce va avea loc duminică, 30 august, la ora 18.30.

Alecu Ciapi (n. 1998) a început studiul chitarei la vârsta de 6 ani sub îndrumarea profesorului Ştefan Trifan şi studiază în prezent cu profesorul Eugen Mang. Chitaristul a câştigat mai bine de 50 de premii la concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale dintre care amintim premiul I la ediţia din anul 2009 a Festivalului Internaţional de Chitară din Transilvania, premiul I la cea de-a 12-a ediţie a Guitar Art Festival Belgrade (unde a participat la un master class cu Pepe Romero), premiul I la Sarajevo International Guitar Festival (2012), premiul III la European Competition for Young Guitarists „Andres Segovia“ (2012), premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară Clasică Sinaia (2014), premiul I la Festivalul Internaţional al Tinerilor Chitarişti „Eduard Pamfil“ Timişoara (2014) şi premiul I la Forum Gitarre Wien International Youth Competition (2014).

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.