„Aleea Comediei” s-a deschis în Centrul Vechi
https://www.ziarulmetropolis.ro/aleea-comediei-s-a-deschis-in-centrul-vechi/

Marţi, 17 decembrie 2019, la ora 12.00, la sediul Teatrului de Comedie a avut loc ceremonia oficială de dezvelire a celor şase monumente de for public, dedicate îndrăgiţilor actori Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie şi Dem Rădulescu.

Un articol de Liliana Matei|20 decembrie 2019

Proiectul intitulat „Aleea Comediei” a fost organizat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

Amfitrionul ceremoniei a fost directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță. Evenimentul a fost unul încărcat de emoție, cu atât mai mult cu cât au fost prezenți și au luat cuvântul rudele apropiate ale celor șase actori, alături de alte personalități ale vieții culturale românești.

„Primăria Capitalei și Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic ne oferă un mare cadou, o reverență în fața unor mari artiști care au marcat istoria Teatrului de Comedie. Centrul Vechi a primit astăzi un tezaur. Să ne bucurăm de el și să-l păstrăm în sufletele noastre!” a declarat George Mihăiță.

La rândul lor, și alte personalități au spus câteva cuvinte legate de inaugurarea unei Alei a Comediei. „Radu Beligan a iubit mult acest teatru. Dacă ar fi fost să retrăiască o perioadă din viața lui, cu siguranță ar fi ales perioada pe care a petrecut-o la Teatrul de Comedie. Îmi spunea adesea că cea mai fericită etapă din întreaga lui carieră artistică a fost aici”, a declarat Lamia Beligan.

Iar Oana Pellea a spus: „Amza a considerat Teatrul de Comedie un fel de ACASĂ. A fost teatrul lui de suflet și a păstrat față de domnul Radu Beligan și de teatru un respect și o iubire mărturisită. Fie ca cerul Teatrului de Comedie să fie plin de stelele unor străluciți actori, iar pe Aleea Comediei să răsune hototele de râs ale spectatorilor ce se vor delecta cu spectacolele Teatrului.”

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

21
/10
/14

Între 3 și 9 noiembrie 2014, Bucureștiul devine scena principală a teatrului independent românesc. Timp de o săptămână, Festivalul Național de Teatru Independent va prezenta cele mai bune producții independente din țară, workshop-uri inedite și conferințe.

21
/10
/14

Sâmbătă, 1 noiembrie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul „Gypsy Blues“, susținut de Emil Bîzgă (trompetă), Marius Vernescu (pian), Toma Zaharia Tomiță (bas) și Tudy Zaharescu (tobe). Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB din Str. Batiște nr. 14, de la ora 20:00.

20
/10
/14

Teatrul de Artă Bucureşti prezintă, în premieră, spectacolul “MOARTEA PENTRU PATRIE”. Dragoste, trădare, violență, inocență și uitare. Destinele locuitorilor a trei apartamente dintr-un bloc se întrepătrund într-o disperată luptă pentru supraviețuire urbană. Un spectacol în distribuţia: Constantin Cojocaru, Lucian Ifrim, George Constantinescu, Paula Chirilă, Dana Voicu, Ruxandra Hule.

20
/10
/14

Un studio de înregistrări din Londra a lansat o „provocare” artistică unuia dintre cei mai valoroşi tineri pianişti români, SERGIU TUHUŢIU: studioul s-a oferit să îi înregistreze primul CD dacă reuşeşte să adune 20.000 de like-uri pe pagina sa de Facebook. După ce a făcut public acest pariu pe reţeaua de socializare, povestea s-a transformat într-un fenomen viral, rezultatul fiind acela că în două zile pagina sa a obţinut 24.000 de like-uri, iar înregistrările CD-ului au fost programate pentru finalul verii 2014.

20
/10
/14

Producătorii Ridley Scott şi Lynda Obst lucrează la o miniserie de televiziune, bazată pe cartea "The Hot Zone" a lui Richard Preston, publicată în 1994, despre izbucnirea epidemiilor de febră hemoragică, inclusiv cea provocată de virusul Ebola. Potrivit The Hollywood Reporter, serialul va fi produs de studiourile de televiziune Fox, după un scenariu adaptat de Jeff Vintar.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.