Alegerile unui om la locul lui: soția sau amanta? “Un om la locul lui”, din 23 noiembrie, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/alegerile-unui-om-la-locul-lui-sotia-sau-amanta-un-om-la-locul-lui-din-23-noiembrie-la-cinema/

Petru (Bogdan Dumitrache), personajul principal al debutului în lungmetraj semnat de Hadrian Marcu, “Un om la locul lui” / “A Decent Man”, se află în faţa unei alegeri dificile. El caută calea onorabilă de ieşire dintr-un triunghi amoros care se zgâlţâie din toate laturile. Viitoarea soţie este însărcinată, iar fosta iubită a suferit un accident înfiorător. Filmul, o adaptare a romanului “Firesc”, de Petru Cimpoeşu, va putea fi văzut din 23 noiembrie la cinema

Un articol de Petre Ivan|5 noiembrie 2018

Petru are 38 de ani, este inginer de foraj într-o companie multinațională şi îşi petrece mare parte din timp izolat pe un șantier. Petru ține restul lumii la distanță și nu își dă voie să viseze.

Cel mai dificil lucru pentru el este să facă o alegere. Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, alături de care așteaptă un copil, visează la un mariaj ca-n reviste, în timp ce Sonia (Mădălina Constantin), colega lui și fosta iubită, căsătorită, suferă un accident grav de muncă. Petru nu reușește să se împace cu gândul că noua sa viață abia începe, în timp ce a Soniei pare a se fi sfârșit. Astfel, el își asumă riscul de a căuta un echilibru imposibil între cele două femei.

“Petru este om singur. Este un om care se autoizolează, un om al cărui adevăr interior este în conflict cu convenția socială și atunci caută locuri mai retrase, unde poate fi lăsat în pace, să fie așa cum își dorește. Laura îi oferă lucrurile care îi lipsesc – căldură, casă, emoție –  în timp ce Sonia îi oferă un alt tip de relaționare, să fie lăsat în pace atunci când are nevoie de asta. În Sonia găsește un prieten și, în același timp, un partener, în timp ce în Laura găsește o femeie și un partener.”, spune Bogdan Dumitrache despre personajul pe care îl interpretează în filmul “Un om la locul lui”.

“Un om la locul lui” / “A Decent Man”, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădalina Constantin și Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

“Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu. Montaj – Alexandru Radu, sunet – Sebastian Zsemlye, scenografie – Bogdan Ionescu, costume – Alexandra Alma Ungureanu, casting – Florentina Bratfanof, producător executiv – Titi Rădoaie, coproducător – Adela Vrînceanu Celebidachi, producători – Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.

Credit Foto: IonutMacri

Foto: Un om la locul lui – Ionuț Macri

 

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.