Alexander Hausvater, dramaturg și regizor la TDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexander-hausvater-dramaturg-si-regizor-la-tdr/

Teatrul Dramaturgilor Români prezintă publicului bucureştean premiera oficială a spectacolului MAZURKA, vineri, 15 martie, de la ora 19.00 în sala „Iosif Naghiu”. În acest spectacol, Alexander Hausvater propune publicului o odisee în mitul lui Chopin şi dezvăluie un om mândru, interesat mai mult de mondenitate decât de suferinţele celor din jurul său.

Un articol de Petre Ivan|14 martie 2019

MAZURKA expune contradicția dintre Chopin omul obișnuit și creatorul excepțional. Nu este un spectacol biografic, cu toate că poartă cheia înțelegerii iluziilor, speranțelor și dorințelor tânărului muzician.

Atât în postura de dramaturg, cât și în cea de regizor, Alexander Hausvater se îndepărtează de imaginea de superstar atribuită în general pianistului Chopin. În acest spectacol, Alexander Hausvater propune publicului o odisee în mitul lui Chopin și dezvăluie un om mândru, interesat mai mult de mondenitate decât de suferințele celor din jurul său.

MAZURKA, regia Alexander Hausvater

MAZURKA își poartă spectatorii prin Varșovia, Paris, Londra, prin iubiri neîmplinite, frici și angoase, saloane de concerte și întâlniri cu mari nume ale secolului XIX (interpretate de Lari Giorgescu, Antoaneta Cojocaru, Gavril Pătru), toate în decorul impresionant al Vioricăi Petrovici.

Muzica îi aparține lui Cári Tibor, light design-ul este creat de Lucian Moga, iar conceptul video excepțional  este realizat de Constantin Șimon și Andrei Ștefan Florea.

MAZURKA, regia Alexander Hausvater

Spectacolul din 15 martie este sold-out, dar se mai găsesc bilete pentru reprezentațiile din 4, 5 și 19 aprilie.

Spectacolul este supratitrat în limba engleză.

Biletele pot fi rezervate la 0756 021 106, achiziționate pe www.bilet.ro sau la sediul teatrului din Calea Griviței nr. 64-66.

Detalii despre programul și evenimentele TDR: www.teatruldramaturgilor.ro.

Teatrul Dramaturgilor Români este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul General al Municipiului București.

Foto: Alexander Hausvater – facebook

09
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Despre ce ne vorbeşte Omul care a vazut moartea? Pentru a ne răspunde acestei întrebări, Teatrul Naţional din Bucureşti ne invită să pătrundem în miezul unui spectacol tragi-comic, care se joacă pe scena iluziilor existenţiale – un tărâm dominat de dorinţa de putere şi înavuţire.

09
/10
/13

Premiera spectacolului „Omul cu chitara“ de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediție a Festivalului de Teatru şi Arte Performative Teatru pe Drumul Sarii de la Turda. Evenimentul va avea loc între 16-18 octombrie.

08
/10
/13

Heiner Müller şi-a definit dramaturgia ca o muncă a memoriei şi a reconcilierii cu morţii, o invocare a acestora, o înregistrare împotriva uitării, mai ales prin spectacolul Hamletmachine, care va avea premiera la Teatrul Naţional din Iaşi, pe 10 octombrie.