Alexandra Sălceanu, actriță: „Teatrul Metropolis e un loc cu o energie foarte frumoasă și aparte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandra-salceanu-actrita-teatrul-metropolis-e-un-loc-cu-o-energie-foarte-frumoasa-si-aparte/

INTERVIU Pe Alexandra o puteţi vedea la Teatrul Metropolis în „Peretele”, „7 dintr-o lovitură” şi „Cum se cuceresc femeile”.

Un articol de Andrei Crăciun|9 iunie 2019

Alexandra Sălceanu, în ce spectacole ai jucat la Teatrul Metropolis din București? Care e povestea lor?

La Teatrul Metropolis joc în Peretele și 7 dintr-o lovitură, scrise și regizate de Lia Bugnar, Cum se cuceresc femeile, adaptare după Woody Allen, regia Liviu Lucaci. Povestea lor este una bazată pe prietenie și noroc. În Peretele am intrat cu vreo două săptămâni înainte de premieră, deoarece Lia avea nevoie de încă cineva pentru rolul Sena, iar prietena mea, Letiția Vlădescu, m-a recomandat. Ulterior, Lia mi-a propus și rolul Fefe din 7 dintr-o lovitură. ”Și de-atunci, toate au mers ca pe roate”(replică din Peretele). În Cum se cuceresc femeile, profesorul meu, Liviu Lucaci, a fost cel care mi-a propus rolul Linda. Ne-am întâlnit pentru o discuție, apoi pentru o primă lectură și apoi am început repetițiile. Sunt spectacole care îmi sunt foarte dragi și am numai amintiri plăcute atât din perioada repetițiilor, cât și din cadrul reprezentațiilor. Și le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să fac parte din ele!

Ce a însemnat în cariera ta Teatrul Metropolis? Cum ți-a schimbat traiectoria?

A însemnat destul de mult și de important. Pot spune că mi-a schimbat traiectoria pentru că de când am început să joc la Metropolis am reușit să mă întrețin din teatru. În plus, jucând foarte des, am învățat să aplic toată teoria învățată în facultate. Ceea ce a fost extrem de important! Contează enorm să joci constant. Nu știu cum poți crește altfel. Practic am crescut la Metropolis.

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?

Publicul mi s-a părut cald, în general. Merge cu tine. Ține la actori. Ce mi se pare special la Metropolis este energia locului. E un loc primitor și care te binedispune. Sau or fi oamenii de acolo? Nu știu exact.

Ca spectator ai umblat pe la Metropolis? Ai văzut ceva ce ți-a plăcut pentru totdeauna?

Am umblat mult ca spectator. Aș recomanda oricând Procesul caprei cu un ied, scris și regizat de Radu Iacoban.

Spune-mi cele mai frumoase și mai caraghioase întâmplări trăite de tine la Metropolis?

Sunt foarte multe. Cred că cele mai multe au fost la Peretele. Dar cele mai amuzante, pentru mine, au fost multiplele momente în care fie trebuia să intru în scenă mai târziu, fie să ies pentru câteva momente și să revin și, nu știu cum, de fiecare dată eram oprită de către o doamnă plasatoare care mă informa că nu am voie să intru în sală pentru că spectacolul a început deja. Iar eu trebuia să explic, de fiecare dată: ”Știu că a început! Dacă vreți să și continue, lăsați-mă să intru, vă rog!”

Povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis. 

Să se bucure din toată inima, pentru că Teatrul Metropolis e un loc cu o energie foarte frumoasă și aparte.

Pot spune că mi-a schimbat traiectoria pentru că de când am început să joc la Metropolis am reușit să mă întrețin din teatru. În plus, jucând foarte des, am învățat să aplic toată teoria învățată în facultate. Ceea ce a fost extrem de important! Contează enorm să joci constant. Nu știu cum poți crește altfel. Practic am crescut la Metropolis.

Alexandra Sălceanu, actriță

23
/07
/14

După realizarea scenografiei pentru multe producții românești și pentru coproducții internaționale, Mihaela Ularu, mama actriţei Ana Ularu, a revenit la prima pasiune a sa, teatrul, realizând costumele din spectacolul independent „În parc”, scris şi regizat de Radu Iacoban, cu Ana Ularu/Rodica Lazăr și Istvan Teglas în distribuţie.

15
/07
/14

Andreea Bibiri spune că în teatru nu există democrație. Mărturisește că regizorul care a influențat-o cel mai mult a fost Liviu Ciulei și vorbește despre prima ei colaborare cu actorul Marius Manole, într-un spectacol „un pic cam personal“, „Cremă de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste“.

15
/07
/14

INTERVIU. Aflat la prima ediţie, festivalul Ceau, Cinema! (17-20 iulie) îşi propune să apropie publicul de filmul european, într-o oraş fără nici un cinematograf de stat funcţional, dar cu ambiţii de capitală culturală: Timişoara. Pentru a afla ce înseamnă un astfel de eveniment, am stat de vorbă cu iniţiatorul şi organizatorul principal: copywriterul şi criticul de film Lucian Mircu.

19
/06
/14

Tânăra și talentata regizoare Carmen Lidia Vidu prezintă cea de-a treia sa premieră în acest an, „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase“, vineri, 20 iunie, de la ora 19.30, la Godot Cafe Teatru. Spectacolul este un video poem teatral ce aduce pentru prima dată pe o scenă de teatru documente autentice, scrisori de arhivă, frânturi din interviurile, gândurile și amintirile Mariei Tănase, alături de şase dintre cântecele nemuritoare ale artistei, interpretate live.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

13
/06
/14

Actrița Rodica Lazăr este un buchet de energii multinuanțate. Privirea ei azurie este într-un contrast perfect cu timbrul pregnant al vocii ei. Ai putea vorbi la nesfârșit cu actrița, despre meseria ei, despre începuturi, despre continuări și despre perserverența pe care trebuie să o conții pentru evoluția profesională.

11
/06
/14

Convenţia a fost simplă. Pornind de la fiecare literă din alfabet, Eduard Kunz a ales un cuvânt cheie care îi defineşte viaţa. Şi l-a explicat. Şi, ca orice artist care se respectă nerespectând regulile, a sărit chiar peste litera A. Şi a început aşa: