Duminică 9 noiembrie, la ora 11.00, la Sala Mică a TNB, Alexandru Andrieş va susţine conferinţa intitulată Autoportret. Cântăreţul de blues/jazz/folk a împlinit de curând 60 de ani.
Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014
Prietenii îi spun „Alexe”. Alexandru Andrieș este membru în Uniunea Arhitecţilor din România (din 1980), în Uniunea Scriitorilor din România (din 1994), în D.D.A. / Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (din 1994), Asociaţia Ziariştilor din România şi în alte comitete şi comiţii.
A debutat solistic în 1974 , în Club A, iar scenic în 1979 , la Festivalul de jazz&rock Braşov, cu trupa Basorelief şi abia în 1984 discografic la Electrecord (Interioare). Are la activ peste 3100 concerte.
De-a lungul lungii sale liste de albume s-a jucat cu: vocea, chitara, pianul, muzicuţa, percuţiile electronice etc. Desenează mult, vedeţi şi în site (alexandries.free.fr)
Alexandru Andrieș este… sâsâit într-un mod şarmant. Şi recunoscător lui Florian Lungu, din cauza căruia a început totul… “Last but not least”, un muzician şi textier deosebit, cu armonii complexe şi versuri inteligente.
Andrieş a înregistrat extrem de multe piese, dar are mult mai multe inedite. Pe site-ul său le-a strâns alfabetic pe toate cele apărute pe discurile lui, pe cele la care a scris doar versurile, dar şi pe cele care nu-i aparţin, dar pe care le-a cântat (de exemplu, cele două de pe “Din darul magilor”, în memoria lui Vali Sterian).
În plus, textele unor piese care nu au apărut niciodată pe disc (din “Aşteptând-o pe Maria”, din concert, emisiuni…) Un total imens.
Alexandru Andries, autoportret
„M-am născut în Braşov pe vremea când oraşul se numea Stalin, iar data exactă, în caz că vă interesează, este 13 octombrie 1954. Bineînţeles că dacă aţi fi vorbit acum 30 de ani cu oricine mă cunoştea, inclusiv mama, tata, sora, 
bunica, bunicul, mătuşa, tanti Lica, unchiul Mitică, străbunica şi prietenele ei din vecini, n-aţi fi putut bănui că aveam să devin o persoană cunoscută, cineva bun să dea interviuri, să apară la televizor (rar, aşa-i, dar totuşi!), să-şi dea cu părerea de una, de alta.
Aţi fi aflat în schimb că sunt mofturos, că le mănânc sufletul cu încăpăţânarea mea absolut inexplicabilă, că doar cu cleştele scoţi vorbele din gura mea, şi doar noaptea las din mână creionul ăla nenorocit cu care-am zmângălit oricum tot ce se putea zmângăli prin casă, ba chiar şi prin vecini… Ce bine că acum 30 de ani nu se interesa nimeni de mine, nu-i aşa ?
Ştiu, o să vreţi acum să ştiţi cum s-a întâmplat, cum se întâmplă în continuare, cine m-a ajutat, cât m-a costat, de ce aşa, de ce nu altfel, dacă chiar nu am telefon sau… Dacă vă place, e-n regulă. Dacă nu vă place … ştiu şi eu ? Încercaţi şi mâine, cine ştie…”
Foto: Alexandru Andries – facebook, wikipedia
