Alexandru Mihail, regizor: „«O casă de păpuşi – partea a doua» este o piesă de familie prin excelență
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-mihail-regizor-o-casa-de-papusi-partea-a-doua-este-o-piesa-de-familie-prin-excelenta/

„Ideea producerii piesei decurge dintr-o nevoie dublă a teatrului contemporan românesc, de înnoire tematică şi stilistică“, spune regizorul Alexandru Mihail despre „O casă de păpuşi – partea a doua“, spectacolul care are premiera la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Dan Boicea|28 ianuarie 2022

Oana Pellea, Vlad Ivanov, Victoria Cociaș și Catinca Maria Nistor urcă pe scenă în datele de 28, 29, 30 și 31 ianuarie, dar și în 8 și 12 februarie, de la ora 18.30, în Sala Olga Tudorache a Teatrului Metropolis. Biletele pot fi achiziționate online, apăsând pe acest link.

Regizorul Alexandru Mihail a observat că există în prezent o lipsă de producții teatrale care să combine dezbaterea pe teme politice/sociale ale momentului cu “entertainment-ul” pur, specific teatrului.

„Avem pe de-o parte piese politice cu mesaj partinic, ancorate in realități cotidiene sau reinterpretări de texte clasice, metaforice și ermetice. Teatrul vestic european e animat astăzi de o întoarcere la simplitatea argumentului tragediei antice grecești, adus într-un limbaj și context contemporan. Teatrul grecesc era conceput să dezbată înalte probleme filozofice și morale ale unei comunități într-un mod comprehensibil, cu efect personal, oferind, în același timp, divertisment de masă. În plus, tragedia greacă nu durează mai mult de o oră și jumătate. Această întoarcere la argumentul scenic simplu, accesibil, imediat, își propune spctacolul nostru“, punctează regizorul.

Nora a făcut o alegere în urmă cu douăzeci ani, nu în piesa noastră, ci în cea originală a lui Ibsen: și-a abandonat familia. Din acel moment, ea și-a trăit întreaga viață încercând să-și justifice ei însăși decizia, dar și lumii întregi. Rănile sunt încă acolo și vor rămâne. În piesa noastră aceste răni sunt redeschise iar decizia Norei din trecut este pusă sub semnul îndoielii.

Alexandru Mihail, regizor

Conform regizorului, spectacolul încearcă să descifreze care e prețul pe care trebuie să-l plătească o femeie ca să poată decide cine vrea să fie în lume. Care sunt consecințele acțiunilor noastre și cum alegerile pe care le facem inevitabil afectează viețile celorlalți? Cum vorbesc un bărbat și o femeie, se pot auzi unul pe altul? Fiecare personaj din „O casă de păpuși, partea a doua va răspunde acestor întrebări. Toate argumentele lor sunt pe cât de diferite, pe atât de valabile.

Catinca Maria Nistor și Oana Pellea, la repetiții

„Punctele de vedere diferite au aceași putere și validitate în lumea piesei noastre. Piesa este un forum pentru dialog, nu există o singură teză, există doar mai multe adevăruri, toate viabile. Valoarea piesei constă în atracția pe care o are asupra unei largi categorii de public, și asta este un rezultat direct al adevărului fiecărui argument. Pe parcursul piesei, spectatorul va lua partea fiecărui personaj, pe rând, îmbrățișând valorile unuia sau altuia.

Piesa nu dă sentințe, ci dimpotrivă, încurajează publicul la dezbatere. Ne dorim ca spectatorii noștri să fie o mamă cu fiica, care după spectacol să discute despre alegerile personale și prețul lor, ascultându-și punctele de vedere diferite, fără să se judece. De aceea este o piesă de familie prin excelență, personajele noastre nu se luptă, ele se ascultă.

Cei care nu cunosc piesa lui Ibsen vor înțelege povestea, se vor atașa de personaje și vor fi provocați să-și pună întrebări asupra acelor probleme intime vieților lor. Pe de altă parte, cei care știu piesa lui Ibsen, se vor amuza urmărind cum “noua Noră” trebuie să ducă povara a ceea ce a simbolizat ea din punct de vedere literar și social, în cei peste o sută de ani de când a fost concepută“, concluzionează regizorul.

„O casă de păpuși – partea a doua” de Lucas Hnath
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani!
Traducerea și adaptarea scenică: Alexandru Mihail
Scenografia: Maria Miu
Regia: Alexandru Mihail
Durata: 1h 30 min

Distribuția:
Nora: Oana Pellea
Torvald: Vlad Ivanov
Anne Marie: Victoria Cociaș
Emmy: Catinca Maria Nistor

Oana Pellea și Vlad Ivanov

Fotografii: Dragoș Ivan



05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".