Alexandru Repan, într-un nou spectacol la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-repan-intr-un-nou-spectacol-la-teatrul-nottara/

Pe 19 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Nottara din Bucureşti are loc avanpremiera spectacolului Rapsodie-n roz, în regia lui Alexandru Repan. Spectacolul face parte din programul Actor şi regizor.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2014

Pe 19 martie, de la ora 19.30, la Teatrul Nottara din București are loc avanpremiera spectacolului Rapsodie-n roz, în regia lui Alexandru Repan. Spectacolul face parte din programul Actor şi regizor.

Cu ocazia spectacolului Rapsodie-n roz, după Oscar şi Tanti Roz de Eric-Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan reapare în dublă ipostază de actor şi de regizor, alături de Andreea Măcelaru Şofron. În această nouă montare mai apar Alexandru Petrovici (pian) şi Ella Bokor sau Ioana Stanciuc (violoncel). Decorul şi light-designul poartă semnătura lui Iulian Bălţătescu. Costumele îi aparţin Irinei Marinescu.

La numai zece ani, Oscar știe că suferă de o boală incurabilă. Sufletul lui curat se revoltă împotriva fricii de moarte, pe care cei din jurul său, în frunte cu părinții lui, i-o transmit involuntar. Singura care îl ajută să înțeleagă viața, în adevărata ei frumusețe, este Tanti Roz, asistenta care îl îngrijește cu dragoste și care, în ciuda trecutului său, a rămas un suflet plin de sensibilitate.

Candoarea, curiozitatea, încrederea și setea de viață a copilului – chiar dacă este captiv într-un salon de spital – fac din această poveste un traseu al (re)descoperirii de sine și a bucuriei de a trăi în 12 zile mai mult decât alții într-o viaţă. Este bucuria celui care dobândeşte înțelepciunea de a se trezi în fiecare dimineață cu gândul că vede lumea pentru prima dată. Personajul capătă profunzime şi o încărcătură filosofică prin interpretarea de excepţie a lui Alexandru Repan.

alexandru repan

,,Oscar are zece ani, dar îmi este greu să cred că există un copil care să stea o oră jumătate pe scenă și să joace un rol atât de solicitant. În ceea ce o privește pe Tanti Roz, ea pretinde că vârsta sa este o cifră cu treisprezece zerouri, deci are miliarde de ani; e de vârsta cosmosului nostru, născut odată cu Big Bang-ul. Totuși, ca ea să poată avea miliarde de ani, există o singură șansă: să fie înger. Îngerii nu au vârstă.

Astfel, mi-a venit ideea să inversez distribuția. Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger. De fapt, alături de o familie de îngeri, cu un pian și cu un violoncel; trei îngeri care acompaniază douăsprezece zile din eternitatea postumă a acestui băiat.”

(Alexandru Repan)

Următorul spectacol are loc pe 26 martie, de la ora 19.30.

Foto Alexandru Repan: Teatrul Nottara

 

24
/03
/17

“Nu sunt sigur dacă sunt un actor care participă la curse de maşini sau un şofer de curse care face actorie.” - Steve McQueen. Într-o zi de 24 martie (1930) se năștea unul dintre cei mai îndrăgiți actori americani. Numit „King of Cool” pentru modul nonşalant în care şi-a interpretat personajele, Steve McQueen a debutat în 1956 cu un rol în „Cineva acolo sus mă iubeşte”.

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.