Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz – recitaluri electrizante în Turneul Naţional Stradivarius
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-eduard-kunz-recitaluri-electrizante-in-turneul-national-stradivarius/

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu – succese extraordinare.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Virtuozitatea celor doi și magnetismul muzicii de Prokofiev transformă concertele Turneului Stradivarius într-o experienţă inedită pentru public.

După ce trei ani la rând Alexandru Tomescu a adus pe scenă spectacole sincretice în care muzica era îmbinată cu alte arte, anul acesta el a dorit să lase muzica să vorbească de la sine şi alături de Eduard Kunz, s-a hotărât să o poarte, ca în fiecare an, către un număr cât mai mare de auditori.

Un produs cultural de excepție, Turneul Stradivarius accelerează racordarea culturală la Occident, unde muzica de cameră se bucură de o atenţie deosebită. Cel mai apreciat violonist român demonstrează de şapte ani încoace că şi în România muzica clasică atrage un public vast, demontând mitul conform căruia aceasta este rezervată exclusiv elitelor.

Alexandru Tomescu a pornit în Turneul Naţional Stradivarius alături de unul dintre cei mai apreciaţi pianişti din Europa – rusul Eduard Kunz, un artist cu o carte de vizită impresionantă ce cuprinde concerte alături de cele mai importante orchestre europene şi nu numai, premii importante obţinute la competiţii internaţionale de pian şi probabil cea mai grăitoare descriere de care se poate bucura un pianist, venită din partea prestigioasei publicaţii BBC Music Magazine – care l-a inclus în topul celor mai promiţători 10 pianişti ai lumii.

Alexandru Tomescu Afis Turneul Stradivarius 2014

Un element original îl constituie includerea în programul fiecărui recital a Scherzo-ului pentru vioară şi pian – primul opus compus de Gabriel Gîţan, care a câştigat concursul de creaţie propus de Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz. Gabriel Gîţan este elev în clasa a XI-a la Colegiul “George Enescu” din Bucureşti, iar partitura sa a entuziasmat publicul încă de la prima interpretare.

2014 este cel de-al doilea an consecutiv în care Turneul Naţional Stradivarius este dedicat Fundaţiei Hope and Homes for Children România – o organizaţie care de peste 15 ani luptă împotriva abandonului copiilor, închizând orfelinate de tip vechi şi relocând copiii într-un mediu pe care să îl poată numi “acasă”, fie că este vorba de asistenţă maternală, case de tip familial ori reunire cu familia biologică.

Scopul HHC România este ca până în 2020 să închidă toate orfelinatele de tip vechi din România.

Alexandru Tomescu s-a alăturat proiectelor acestei fundaţii încă din 2012 şi îi invită pe iubitorii muzicii bune să spună “da” unei donaţii care în mod sigur va aduce un zâmbet pe feţele celor mai vulnerabili copii.

Traseul Turneului Stradivarius

Turneul Stradivarius continuă în Craiova (4 iunie – Filarmonica Oltenia), Bacău (7 iunie – Filarmonica “Mihail Jora”), Iaşi (9 iunie – Universitatea de Arte “George Enescu”) şi Bucureşti (11 iunie – Sala Radio).

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa pagina de web www.turneulstradivarius.ro şi pentru a fi în permanenţă la curent cu noutăţile apărute în turneu daţi like la paginile de Facebook ale celor doi artişti: Alexandru Tomescu Oficial şi Eduard Kunz.

28
/11
/17

“Muzica e cel mai fidel companion de-a lungul întregii vieţi.” - Mariana Nicolesco. Unanim recunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru, soprana Mariana Nicolesco împlinește astăzi 69 de ani.

24
/11
/17

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. În urmă cu 26 de ani se stingea din viață legendarul lider al grupului Queen.

20
/11
/17

După un memorabil concert susținut recent cu Orchestra Națională Radio, violonistul Alexandru Tomescu revine pe scena Sălii Radio miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19.00, într-un recital alături de pianista Sînziana Mircea!

14
/11
/17

Anul 2018 începe cu o surpriză muzicală plină de magie, grație și energie debordantă. În 8 ianuarie, ora 19:00, Fundația Calea Victoriei organizează la Teatrul Național București Concertul Extraordinar de Anul Nou, avându-l de această dată invitat pe celebrul violonist elvețian Manrico Padovani.

12
/11
/17

Festivalul International EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește, în 2018, 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din Romania căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

10
/11
/17

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18:30 premiera –eveniment ,,Iubire nesfârșită (Opus 73)” de Ludwig van Beethoven și ,,Sacre du Printemps” de Igor Stravinsky. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic de balet al Operei Naționale București. Scenografia a fost creată de arhitectul Octavian Neculai, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.

10
/11
/17

Astăzi, 10 noiembrie, începe Sibiu Jazz Competition, cel mai longeviv concurs internaţional de jazz din România. Anul acesta, pentru prima dată de la lansare, concursul se desfăşoară separat de Sibiu Jazz Festival, având identitate vizuală şi date de desfăşurare proprii.

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

08
/11
/17

În 2018 Festivalul Internațional EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din România căruia Casa Regala i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

06
/11
/17

O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin - la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

27
/10
/17

O serie de imagini nemaivăzute cu John Lennon, datate în 1970, au fost descoperite de un bărbat într-un sertar abandonat al tatălui său, unde au rămas uitate timp de peste 30 de ani, pentru că proprietarul credea că nu au nicio valoare. Imaginile au ajuns la muzeul The Beatles Story din Liverpool, care le va expune începând din noiembrie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment „În memoriam Adrian Enescu”, ca semn de omagiu şi de preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.