Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz – recitaluri electrizante în Turneul Naţional Stradivarius
https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-tomescu-si-eduard-kunz-recitaluri-electrizante-in-turneul-national-stradivarius/

Cea de-a şaptea ediţie a Turneului Naţional Stradivarius se află în plină desfăşurare, cu săli de concerte arhipline de fiecare dată. Violonistul Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius, alături de pianistul Eduard Kunz au străbătut deja şapte dintre cele 12 oraşe care se regăsesc în itinerarul evenimentului, înregistrând în fiecare dintre oraşele vizitate – Târgu Mureş, Bistriţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Hunedoara şi Sibiu – succese extraordinare.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Virtuozitatea celor doi și magnetismul muzicii de Prokofiev transformă concertele Turneului Stradivarius într-o experienţă inedită pentru public.

După ce trei ani la rând Alexandru Tomescu a adus pe scenă spectacole sincretice în care muzica era îmbinată cu alte arte, anul acesta el a dorit să lase muzica să vorbească de la sine şi alături de Eduard Kunz, s-a hotărât să o poarte, ca în fiecare an, către un număr cât mai mare de auditori.

Un produs cultural de excepție, Turneul Stradivarius accelerează racordarea culturală la Occident, unde muzica de cameră se bucură de o atenţie deosebită. Cel mai apreciat violonist român demonstrează de şapte ani încoace că şi în România muzica clasică atrage un public vast, demontând mitul conform căruia aceasta este rezervată exclusiv elitelor.

Alexandru Tomescu a pornit în Turneul Naţional Stradivarius alături de unul dintre cei mai apreciaţi pianişti din Europa – rusul Eduard Kunz, un artist cu o carte de vizită impresionantă ce cuprinde concerte alături de cele mai importante orchestre europene şi nu numai, premii importante obţinute la competiţii internaţionale de pian şi probabil cea mai grăitoare descriere de care se poate bucura un pianist, venită din partea prestigioasei publicaţii BBC Music Magazine – care l-a inclus în topul celor mai promiţători 10 pianişti ai lumii.

Alexandru Tomescu Afis Turneul Stradivarius 2014

Un element original îl constituie includerea în programul fiecărui recital a Scherzo-ului pentru vioară şi pian – primul opus compus de Gabriel Gîţan, care a câştigat concursul de creaţie propus de Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz. Gabriel Gîţan este elev în clasa a XI-a la Colegiul “George Enescu” din Bucureşti, iar partitura sa a entuziasmat publicul încă de la prima interpretare.

2014 este cel de-al doilea an consecutiv în care Turneul Naţional Stradivarius este dedicat Fundaţiei Hope and Homes for Children România – o organizaţie care de peste 15 ani luptă împotriva abandonului copiilor, închizând orfelinate de tip vechi şi relocând copiii într-un mediu pe care să îl poată numi “acasă”, fie că este vorba de asistenţă maternală, case de tip familial ori reunire cu familia biologică.

Scopul HHC România este ca până în 2020 să închidă toate orfelinatele de tip vechi din România.

Alexandru Tomescu s-a alăturat proiectelor acestei fundaţii încă din 2012 şi îi invită pe iubitorii muzicii bune să spună “da” unei donaţii care în mod sigur va aduce un zâmbet pe feţele celor mai vulnerabili copii.

Traseul Turneului Stradivarius

Turneul Stradivarius continuă în Craiova (4 iunie – Filarmonica Oltenia), Bacău (7 iunie – Filarmonica “Mihail Jora”), Iaşi (9 iunie – Universitatea de Arte “George Enescu”) şi Bucureşti (11 iunie – Sala Radio).

Pentru mai multe informaţii puteţi accesa pagina de web www.turneulstradivarius.ro şi pentru a fi în permanenţă la curent cu noutăţile apărute în turneu daţi like la paginile de Facebook ale celor doi artişti: Alexandru Tomescu Oficial şi Eduard Kunz.

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.