Alice Munro, câștigătoarea premiului Nobel pentru literatură
https://www.ziarulmetropolis.ro/alice-munro-castigatoarea-premiului-nobel-pentru-literatura/

Premiul Nobel pentru literatură pe anul acesta îi revine scriitoarei canadiene Alice Munro, considerată „un maestru al prozei scurte contemporane”, a precizat Comitetul Nobel, citat de Mediafax.

Un articol de Laura Iancu|10 octombrie 2013

Premiul Nobel pentru literatură pe anul acesta îi revine scriitoarei canadiene Alice Munro, considerată „un maestru al prozei scurte contemporane”, a precizat Comitetul Nobel.

Pentru prima dată în istoria de 112 ani a premiilor Nobel,  Academia suedeză a recompensat anul acesta un autor care scrie doar nuvele. Alice Munro este primul scriitor canadian recompensat cu Nobelul pentru literatură şi, totodată, cea de-a 13-a femeie care a primit această distincţie.

Scriitoarea canadiană a apărut de mai multe ori în ultimii ani pe lista favoriţilor, iar specialiştii considerau că eleganţa stilului ei literar făcea din ea o candidată foarte serioasă. „Munro este apreciată pentru arta ei subtilă a nuvelelor, impregnată cu un stil clar şi cu realism psihologic”, precizează Academia suedeză într-o biografie a scriitoarei canadiene.

„Povestirile sale se derulează în general în orăşele, în care lupta oamenilor pentru o existenţă decentă duce adeseori la probleme relaţionale şi la conflicte morale – o tematică ancorată în diferenţele dintre generaţii sau în proiectele de viaţă contradictorii”, se afirmă în aceeaşi biografie.

Biografia scriitoarei Alice Munro

Alice Munro, al cărei nume real este Alice Ann Laidlaw, s-a născut pe 10 iulie 1931, este canadiană şi scrie în limba engleză. Scrie în principal nuvele, uneori asociate între ele, centrate adeseori pe personaje feminine; acțiunea are loc în provinciile canadiene Ontario şi Columbia Britanică, din anii ’40 până în prezent. Pentru calitatea textelor sale, Alice Munro a fost supranumită „Cehov al Canadei rurale”.

Alice Munro s-a născut în Wingham, un orăşel din comitatul Huron, pe malul lacului Huron din provincia Ontario. Tatăl său era crescător de animale, iar mama ei a fost învăţătoare. A publicat prima nuvelă în 1950, pe vremea când era studentă la University of Western Ontario, şi a lucrat mai întâi ca ospătăriţă şi apoi ca bibliotecară. Alice Munro a părăsit universitatea în 1951, pentru a se căsători cu James Munro şi s-a mutat cu soţul ei la Vancouver, în provincia Columbia Britanică.

Alice Munro

Scriitoarea Alice Munro Foto: wikipedia

Cuplul ţine, începând din 1963, o librărie în oraşul Victoria. Soţii Munro au patru fiice (cea de-a doua a murit la naştere). În 1968 a publicat primul volum de nuvele, „Dance of the Happy Shades”, care a fost recompensat cu Premiul Guvernatorului General, cea mai prestigioasă distincţie literară canadiană. A continuat cu volumul „Lives of Girls and Women”, publicat în 1971.

Alice Munro a divorţat în 1972 şi a revenit în provincia Ontario, unde s-a căsătorit, în 1976, cu geograful Gerald Fremlin. De atunci, scriitoarea canadiană locuieşte cu acesta în localitatea Clinton, aflată foarte aproape de oraşul ei natal.

Volume scrise de Alice Munro

Printre celelalte volume ale sale se numără „Who Do You Think You Are?” (1978) – volum care i-a adus un al doilea Premiu al Guvernatorului General -, „The Moons of Jupiter” (1982), „Runaway” (2004), „The View from Castle Rock” (2006) şi „Too Much Happiness” (2009). Colecţia ei de povestiri „Hateship, Friendship, Courtship, Loveship, Marriage” (2001) a reprezentat sursa de inspiraţie pentru filmul „Away from Her” (2006), regizat de Sarah Polley. Acest film a fost nominalizat la premiul Oscar la categoria „cel mai bun scenariu adaptat”.

Un al treilea Premiu al Guvernatorului General i-a fost acordat scriitoarei Alice Munro pentru volumul „The Progress of Love” (1986). Scriitoarea a mai fost recompensată cu premiul Man Booker International în 2009, pentru întreaga carieră. Cel mai recent volum lansat de Alice Munro se intitulează „Dear Life” şi a apărut în anul 2012.

INFO

Laureaţii premiilor Nobel, printre care se numără şi Alice Munro, vor primi câte o medalie din aur şi suma de 8 milioane de coroane suedeze (circa 930.000 de euro), care poate fi împărţită între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie. Premiile Nobel vor fi înmânate în cadrul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel, fondatorul distincției,  decedat în 1896.

Foto cu Alice Munro: bookaholic.ro / wikipedia – sursa Alice Munro (http://robertarood.files.wordpress.com/2007/11/alice-munro.jpg)

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.