Alina Azario, discul de muzică clasică al anului 2014 în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-azario-discul-de-muzica-clasica-al-anului-2014-in-romania/

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea „discului de muzică clasică al anului 2014 în România”, după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

Un articol de Cristina Comandasu|12 ianuarie 2015

Alina Azario / Discul a strâns un număr de 753 de voturi şi nota 4,65 din maximum 5. A fost difuzat la Radio România Muzical în 11 martie 2014 şi poate fi reascultat pe site-ul campaniei www.romania-muzical.ro/votează2014.

Alina Azario, născută în 1983 la Piatra-Neamţ, şi-a încheiat de curând studiile de doctorat la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, la clasa reputatului Evgheni Koroliov.

A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani, la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris.

Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume. În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capucon pe coloana sonoră a filmului Poulet aux prunes realizat de Marjane Satrapi (Persepolis) şi Vincent Paronnaud.

În august 2014, Alina Azario a organizat la Sibiu prima ediţie a Festivalului Clara Haskil.

Discul cu lucrări de Rameau şi Debussy este albumul de debut al pianistei Alina Azario şi a fost înregistrat în studiourile Radiodifuziunii Germane din Hamburg, alături de un inginer de sunet care a lucrat o lungă perioadă de timp pentru celebra casă Deutsche Grammophon.

alina azario

Alina Azario, în concert

Acesta este un omagiu adus unor compozitori-simbol pentru cultura muzicală franceză: preclasicul Jean Philippe Rameau, de la moartea căruia s-au împlinit 250 ani în 2014, şi impresionistul Claude Debussy.

Discul de muzică clasică al anului 2014  – clasament:

1.Pianista Alina Azario – lucrări de Rameau şi Debussy (A&A Records).

2.Pianista Luiza Borac – albumul Chants nostalgiques (Avie Records).

3.Orchestra Română de Tineret, dirijor Cristian Mandeal – lucrări de compozitori români (Editura Casa Radio).

4.Violonistul Răzvan Stoica şi pianista Andreea Stoica – albumul Virtuosity and passion (Editura Casa Radio).

5.Pianistul Yundi – lucrări de Beethoven (Deutsche Grammophon).

Foto: Alina Azario – Laurentiu Straut, oromania-muzical.ro

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.