Alina Azario, interpreta discului de muzică clasică al anului 2014, în recital la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/alina-azario-interpreta-discului-de-muzica-clasica-al-anului-2014-in-recital-la-bucuresti/

Luni, 18 mai 2015, de la ora 19.00, pianista română Alina Azario, cea care semnează discul de muzică clasică al anului 2014, aşa cum a fost desemnat de ascultătorii Radio România Muzical, susţine un recital la Bucureşti, în Sala Cerchez a Muzeului Naţional Cotroceni, marcând astfel şi “Ziua internaţională a muzeelor”.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2015

Programul recitalului cuprinde lucrări înregistrate pe discul de muzică clasică al anului 2014 – 7 preludii de Claude Debussy, alături de Fantezia în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart și Sonata op.31 nr.2 în re minor “Furtuna” de Ludwig van Beethoven.

Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe oferită de Alina Azario. Înregistrarea recitalului poate fi ascultată la Radio România Muzical marţi, 2 iunie, de la ora 19.30.

Alina Azario, născută la Piatra-Neamţ, și-a finalizat doctoratul la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg, unde predă în prezent. A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani; la 10 ani susţinea primele sale recitaluri, iar la 15 ani se bucura de oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris. Au urmat premii la importante concursuri internaţionale, concerte şi recitaluri la festivaluri de renume.

În 2011, Alina Azario apărea alături de violonistul Renaud Capuçon pe coloana sonoră a filmului «Poulet aux prunes» realizat de Marjane Satrapi («Persepolis») și Vincent Paronnaud.  În 2014, Alina Azario a inițiat și organizat prima ediție a Festivalului “Clara Haskil” de la Sibiu, eveniment care va continua și în acest an.

Biletele pentru recitalul din 18 mai sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, oficiile Poştei Române, magazinele Inmedio şi Germanos şi la Sala Radio.

Foto: Alina Azario – facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.