Aliyah DaDa & Marussia. Regizoarele iau cuvântul!
https://www.ziarulmetropolis.ro/aliyah-dada-marussia-regizoarele-iau-cuvantul/

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în acelaşi timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), şi lungmetrajul de ficţiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franţa.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 aprilie 2015

„Aliyah DaDa” este un proiect ambițios, pentru că, pe parcursul a aproape două ore, încearcă să livreze o istorie condensată a evreilor din România modernă și contemporană și, mai ales, a plecării lor de-a lungul timpului.

Mai exact, de la primii evrei care au părăsit România la sfârșitul al XIX-lea de prin Moldova pentru a se instala în Palestina de atunci, până la vânzările de evrei din timpului lui Ceaușescu.

Oana Giurgiu reușește să distileze o presupusă cantitate enormă de informație și nenumăratele piste demne de urmărit și obține o istorie cursivă, spusă când la persoana întâi, când din perspectiva unei voci narative istoric-obiective.

Ea îmbină fotografii și fragmente de înregistrări de arhivă cu interviuri cu evrei în vârstă care rememorează trecutul lor și al familiei lor.

Și, între acestea, Oana Giurgiu inserează colaje menite, pe de o parte, a exprima grafic și vizual comentariul (aproape omniprezent) din off și, pe de altă parte, a fi în ton cu preocupările artistice ale dadaiștilor, unul dintre cofondatorii mișcării, Tristan Tzara, fiind născut în Moinești (Bacău), orășel de unde au plecat și primii evrei din România și de unde începe și „Aliyah DaDa”.

Filmat inclusiv în Israel, acest documentar de debut este un film necesar (prin subiect), chiar dacă nu strălucește prin execuția regizorală.

Nimic original și nemaiîntâlnit în stilul Oanei Giurgiu, preocupată, aparent, mai mult de a menține coerența și claritatea poveștii sale sensibile, decât de a se aventura dincolo de montarea unor imagini și fragmente de interviuri, condimentate cu tehnica (inventivă a) colajelor.

Comentariul, citit de regizoare însăși și care este deseori didactic și pretențios, abundă în informații și nume, fiind marcat și de unele sentințe.

O mai atentă periere a lui și renunțatea la tonul de manual de istorie în favoarea unei abordări mai personale (cu un accent mai pronunțat pe personaje) ar fi permis filmului să treacă de la nivelul de documentar corect și util la o meditație mai profundă asupra raporturilor între destinele individuale și istorie.

Distribuit de Transilvania Film, „Aliyah DaDa” a intrat în cinematografe la 27 martie.

INFO

Aliyah DaDa

Regia: Oana Giurgiu

Rating: ●●○○○

 

Lansat pentru prima dată la nivel internațional în 2013 și cu o carieră ulterioară bună în festivaluri, „Marussia” este filmat în Paris, vorbit în rusă și franceză și regizat de o româncă.

Stabilită de câțiva ani în Franța, Eva Pervolovici folosește pentru filmul său o poveste simplă, inspirată dintr-o situație reală: o tânără rusoaică nonconformistă, imigrantă de mai mulți ani care încearcă să obțină azil în Franța, cutreieră străzile Parisului împreună cu fiica sa de șase ani, căutând în fiecare noapte câte un loc de dormit, după ce este evacuată din fosta locuință.

Femeia reală care a inspirat personajul mamei este înlocuită de o actriță profesionistă – Dinara Drukarova. Însă fetița – Marie-Isabelle Stheynman, născută în Franța – este păstrată și în film.

Punctat de câteva momente de reverie ce încearcă să contrabalanseze realismul emoțional dominant, „Marussia” se susține pe charisma celor două protagoniste, ale căror chipuri tușante sunt filmate în cadre strânse, și pe mimarea unei dezordini a existenței, a acelei stări mărețe de vagabondare atât de dragi cinematografiei franceze.
În ciuda situației lor, mama și fiica nu cerșesc mila spectatorilor, ci, prin demnitate și sensibilitate, impun respect și îndeamnă la înțelegere.

Așa cum s-a remarcat, „Marussia” este un film tandru. Dar nu și dulceag. Temperamentul imprevizibil și dificil de judecat moral al femeii (care apelează inclusiv la „aventuri de-o noapte” pentru a găsi o cameră de dormit) și relația ei strânsă și duioasă cu fetița stabilesc tonul afectiv care domină fiecare scenă.

„Marussia” este un film despre libertatea trăită cu voluptate și fără apăsarea vinovăției, realizat fără crispare și cu maximă delicatețe feminină.

Distribuit de Clorofilm, „Marussia” a intrat în cinematografe la 27 martie.

INFO

Marussia (2013)

Regia: Eva Pervolovici

Rating: ●●●○○

Foto Marussia: cinemagia

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]