Alt Love Building aduce pe marile ecrane doi actori de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/alt-love-building-aduce-pe-marile-ecrane-doi-actori-de-oscar/

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2014

Un nume de referinţă în cinematografia mondială, Ben Cross va putea fi urmărit pentru prima dată într-un film românesc alături de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă şi grupul de tineri absolvenţi ai şcolii Actoriedefilm.ro, din 26 decembrie, în comedia Alt Love Building.

Cunoscut în special pentru rolurile sale din ,,Chariots of Fire”, ,,Star Trek” şi serialul ,,Banshee”, celebrul actor britanic Ben Cross îl interpretează în Alt Love Building pe Mr. Anderson, proprietarul de drept al taberei de reparat relaţii Love Building.

,,Chariots of Fire este un film cult, iar faptul că l-am avut alături de noi pe Ben Cross în Alt Love Building a fost pentru noi o mare bucurie.

Pe lângă ocazia de a juca noi trei (eu, Doru si Papi) alături de el, prezenţa lui pe platourile de filmare a fost un cadou pe care Actoriedefilm.ro l-a oferit studenţilor săi: Alt Love Building un film cu Ben Cross!”, a declarat Dragoş Bucur despre experienţa colaborării cu Ben Cross.

În regia Iuliei Rugină, acţiunea filmului Alt Love Building este amplasată la munte, în plină iarnă, cu câteva zile înainte de Revelion, la șase luni de la prima ediție a taberei de reparat relații, ,,Love Building”.

Acum întâlnim nouă cupluri cu probleme şi trei terapeuţi cu probleme şi mai mari, care atunci când nu se şicanează se luptă cu demonii interiori şi problemele trecutului. Acum nu mai e atât de simplu să alerge către mult râvnitul “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Chiar dacă au ajuns din nou într-un ,,Love Building”, de data acesta va fi altfel.

Cu o imagine semnată de Vivi Dragan Vasile, un scenariu de Iulia Rugină, Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, Alt Love Building este cel de-al doilea lungmetraj produs de Actoriedefilm.ro exclusiv din surse private.

Din 26 decembrie, Alt Love Building va putea fi vizionat in premiera pe marile ecrane din România.

Foto : Alt Love Building – FREEMAN ENTERTAINMENT

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.