American Hustle, marele câştigător la gala premiilor Sindicatului actorilor americani
https://www.ziarulmetropolis.ro/american-hustle-marele-castigator-la-gala-premiilor-sindicatului-actorilor-americani/

Filmul „American Hustle”, de David O. Russell, a obţinut, sâmbătă, cel mai important trofeu la cea de-a 20-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde s-a impus la categoria „cea mai bună distribuţie”.

Un articol de Corina Vladov|19 ianuarie 2014

Filmul „American Hustle„, de David O. Russell, a obţinut, sâmbătă, cel mai important trofeu la cea de-a 20-a gală a premiilor decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), unde s-a impus la categoria „cea mai bună distribuţie”.

Thrillerul politic „Scandal în stil american/ American Hustle”, în regia lui David O. Russell, se concentrează pe un complicat caz de corupţie din anii ’70, cu ramificaţii în Congresul american. Atunci, 31 de oficiali guvernamentali suspectaţi de acte de corupţie şi trafic de influenţă au fost cercetaţi penal, iar 11 dintre ei au fost puşi sub acuzare. Filmul îi are în distribuţie pe actorii Christian Bale, Bradley Cooper, Amy Adams, Jeremy Renner şi Jennifer Lawrence.

Trofeul pentru cea mai bună distribuţie acordat de Sindicatul actorilor americani este echivalentul premiului Oscar pentru cel mai bun film acordat de Academia americană, notează Mediafax.

La această categorie a premiilor SAG au mai fost nominalizate filmele „12 Years a Slave”, „August: Osage County”, „Dallas Buyers Club” şi „The Butler”.

La gala care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles, Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriţă, graţie prestaţiei sale din „Blue Jasmine” de Woody Allen, în timp ce Matthew McConaughey s-a impus la categoria „cel mai bun actor”, cu rolul din „Dallas Buyers Club”.

Jared Leto, partener al lui Matthew McConaughey în „Dallas Buyers Club”, a obţinut trofeul SAG pentru cel mai bun actor într-un rol secundar.

Lupita Nyong’o a câştigat primul ei premiu SAG (pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar), datorită prestaţiei din filmul „12 Years a Slave”.

La gala de sâmbătă seară au fost acordate şi trofee în domeniul producţiilor de televiziune. Astfel, premiul la categoria „cea mai bună distribuţie într-un serial-dramă” a fost câştigat de producţia „Breaking Bad”, în timp ce „Modern Family” s-a impus la categoria „cea mai bună distribuţie într-un serial-comedie”.

Michael Douglas a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un film sau miniserie TV pentru rolul din „Behind the Candelabra”, iar Helen Mirren s-a impus la categoria feminină similară cu rolul din „Phil Spector”.

Bryan Cranston a fost desemnat cel mai bun actor dintr-un serial dramatic, pentru rolul din „Breaking Bad”, iar Maggie Smith s-a impus la categoria similară feminină graţie rolului pe care l-a interpretat în serialul „Downton Abbey”.

În domeniul serialelor de comedie, actorii premiaţi au fost Ty Burrell, care a primit acest premiu pentru rolul din „Modern Family”, şi Julia Louis-Dreyfus, care a primit distincţia la secţiunea feminină similară pentru rolul din „Veep”.

Actriţa Rita Moreno a primit un premiu SAG pentru întreaga carieră.

Citiţi şi: Artistii cu cele mai mari incasari in 2013

SAG Awards este una dintre cele mai urmărite gale din sezonul premiilor cinematografice de la Hollywood, care culminează cu ceremonia Oscar, în luna martie, întrucât actorii alcătuiesc una dintre cele mai mari categorii din rândul membrilor cu drept de vot din cadrul Academiei de film americane.

Din acest motiv, nominalizaţii lor primesc multe voturi de la membrii Academiei de film americane, organizaţia care înmânează premiile Oscar.

Sindicatul actorilor americani este format din aproximativ 165.000 de artişti de film şi televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriţi în cursa pentru premiile Oscar – cu o rată de succes de 50% -, acordate de Academia de film americană pe 2 martie 2014.

Filmul „Argo”, regizat de Ben Affleck, a fost marele câştigător al galei Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG) din 2013, unde a câştigat premiul pentru cea mai bună distribuţie.

Foto din American Hustle – captură film

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.