„Amorul dănţuie şi feste joacă” , în deschiderea turneului Teatru Romanesc la Bucureşti şi Chişinău
https://www.ziarulmetropolis.ro/amorul-dantuie-si-feste-joaca-in-deschiderea-turneului-teatru-romanesc-la-bucuresti-si-chisinau/

Joi 11 septembrie 2014, de la ora 19.00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti va avea loc prima reprezentaţie a turneului TEATRU ROMÂNESC LA BUCUREŞTI ŞI CHIŞINĂU, cel mai amplu schimb cultural între două Teatre Naţionale – „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti şi „Mihai Eminescu” din Chişinău.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2014

În deschidere, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău aduce în faţa publicului bucureştean unul din spectacolele de mare succes ale repertoriului curent, „Amorul dănţuie şi feste joacă”.

Pornind de la patru comedii shakespeariene, în care dragostea joacă în voie şi le face feste celor cinci perechi de tineri îndrăgostiţi, regizorul Alexandru Vasilache a imaginat un scenariu teatral, muzical şi coregrafic antrenant, bazat pe ritualuri şi tradiţii ancestrale, în care jocul, gluma, portul popular şi obiceiurile româneşti îmbracă, cu har mioritic, hazul shakespearian.

„12 Scaune” după IIf şi Petrov este următorul spectacol al Naţionalului din Chişinău, care se joacă vineri, 12 septembrie, de la ora 19.oo, la Sala Studio.

O comedie muzicală despre subiecte arzătoare: goana după avere şi putere, minciuna, birocraţia, hoţia şi corupţia. Pe cele douăsprezece scaune ale vestiţilor scriitori satirici vor lua loc aproape toţi actorii trupei, împreună cu directorul teatrului, Petru Hadârcă, tot el fiind şi regizorul remarcabilei montări.

12 scaune

12 scaune

„Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, regia Luminiţa Ţâcu, programat sâmbătă 13 septembrie, ora 20.00, la Sala Atelier, ne prilejuieşte întâlnirea cu un spectacol răscolitor şi un gen teatral mai nou, teatru-documentar.

O poveste plină de învăţăminte, despre sacrificiu, sinceritate, nobleţe şi omenie, care adună mărturii tulburătoare cu privire la foametea din 1946-1947 şi eroii ei, nişte copii maturizaţi înainte de vreme, în condiţii inumane.

Tânără regizoare transpune scenic cu sensibilitate şi curaj un roman ce ţinteşte în autorităţile perioadei staliniste. „Un spectacol care te face să tresari, să te cutremuri şi să rămâi îngrozit”.

Ultima zi a turneului la Bucureşti, duminică 14 septembrie, va începe la ora 11.00, la Sala

Hronicul Găinarilor

Hronicul Găinarilor

Media, cu expunerea „Un sfert de veac de revenire la normalitate lingvistică şi culturală în Basarabia (Republica Moldova)”, pe care o va face Acad. Valeriu Matei ca invitat al programului Conferinţele Teatrului Naţional din Bucureşti.

Seara vom putea urmări „Hronicul găinarilor” (ora 19.00, Sala Studio), o admirabilă transpunere scenică a romanului lui Aureliu Busuioc, totodată o recidivă regizorală, a artistului Petru Hadârcă, după premiera din 2011, de la Teatrul Naţional Radiofonic din Bucureşti.

Un spectacol amplu, viguros, actual, clocotind de viaţă, una dintre cele mai vitriolate poveşti despre hoţi, dar şi despre puterea care avea să încurajeze şi să legitimeze găinarii şi găinăritul, într-o expansiune fără limite.

Biletele au fost puse în vânzare la Agenția de bilete a Teatrului Național din Bucureşti şi online.

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti va prezenta, între 23 şi 28 septembrie 2014, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, cu câte două reprezentaţii fiecare: „Dineu cu proşti” de Francis Veber, „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman şi „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, spectacole ale unui turneu de anvergură, aşezat sub un numitor comun, limba română.

Foto cu Teatru Romanesc la Bucureşti şi Chişinău – TNB

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

10
/07
/17

"Breaking News", în regia Iuliei Rugină, a primit mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. "Breaking News" va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

10
/07
/17

Actrița Julianne Moore va primi pe 16 iulie premiul Francois Truffaut al Festivalului de film Giffoni. Printre cei care au mai fost onorați cu acest premiu se numără: Bud Spencer, Jeremy Irons, Michelangelo Antonioni, Abbas Kiarostami, Alberto Sordi, Ben Kingsley, Edward Norton, Jean Reno, Giancarlo Giannini și Alan Rickman.

09
/07
/17

Cea de-a doua ediție a festivalului de film european de la Buzău, BUZZ CEE, și-a desemnat aseară, 8 iulie, câștigătorii celor patru secțiuni de competiție: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studențesc și documentar.

09
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

07
/07
/17

Cinematograful în aer liber - CineParK din Herăstrău va fi redeschis astăzi (7 iulie). Timp de cinci weekenduri, bucureștenii vor avea la dispoziție un program ce va include aproximativ 30 de filme de referință, aparținând tuturor genurilor cinematografice. Accesul publicului este gratuit.

06
/07
/17

Scriitoarele Angela Baciu și Andreea Nanu sunt protagonistele interviului următor, prezentat în exclusivitate de Ziarul Metropolis. Și dacă cel mai recent roman al Andreei Nanu, Scrisoare pentru Ida, a fost lansat de curând la Bookfest, Angela Baciu (dar și Nora Iuga) poate fi ascultată live vineri (7 iulie), de la ora 18:30, la Librăria Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15), cu prilejul aparitiei volumului "mai dragut decit dostoievski" - semnat Nora Iuga și Angela Baciu, cu ilustratii de Ion Barbu.

06
/07
/17

Viorel Comănici este un actor cald, bonom, de o seninătate aparte fermecătoare. Mersul său dezvăluie un domn înzestrat cu finețe, blândețe și calmul înțelepciunii vârstei. Când l-am cunoscut pe holurile Teatrului Nottara, la Sala George Constantin și la Sala Horia Lovinescu, am conștientizat că am în față, da, un actor profund și respectuos față de meseria lui, dar și un artist cu trăiri și căutări lăuntrice permanente.

06
/07
/17

"O dată în viață ești obligat să te zbați pentru o șansă la nemurire. Dacă nu o faci, trăiești degeaba" - Sylvester Stallone. Actorul născut în 1946, la New York, împlinește astăzi 71 de ani. Stallone s-a lăsat de facultate ca să devină actor, dar rolurile s-au lăsat așteptate. A obținut câteva roluri în piese de „teatru de avangardă” și a apărut chiar și într-un film semi-erotic. Pentru a se întreține, a lucrat ca ajutor de bucătar, vânzător de pește și ușier la un cinematograf. În anii ’80 a devenise unul din „cel mai bine plătiți actori din istorie”.