Amour este cel mai bun film al anului, potrivit Los Angeles Film Critics Association
https://www.ziarulmetropolis.ro/amour-este-cel-mai-bun-film-al-anului-potrivit-los-angeles-film-critics-association/

Lungmetrajul francez „Amour”, regizat de Michael Haneke, a fost desemnat duminică cel mai bun film al anului 2012 de reprezentanţii Los Angeles Film Critics Association.   Joaquin Phoenix a fost desemnat cel mai bun actor, pentru rolul său din drama „The Master”. Pe o listă a câştigătorilor, care a contrazis în mare parte opiniile criticilor […]

Un articol de Andrada Văsii|11 decembrie 2012

Lungmetrajul francez „Amour”, regizat de Michael Haneke, a fost desemnat duminică cel mai bun film al anului 2012 de reprezentanţii Los Angeles Film Critics Association.

 

Joaquin Phoenix a fost desemnat cel mai bun actor, pentru rolul său din drama „The Master”.

Pe o listă a câştigătorilor, care a contrazis în mare parte opiniile criticilor din New York, care au acordat premiile lor anuale săptămâna trecută, reprezentanţii Los Angeles Critics Association au decis că Paul Thomas Anderson este cel mai bun regizor al anului, pentru acelaşi film, „The Master”, iar Amy Adams, care joacă în acelaşi lungmetraj, a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar.

„Zero Dark Thirty”, thrillerul despre capturarea şi uciderea lui Osama Bin Laden, a fost premiat la categoria „cel mai bun montaj”.

Săptămâna trecută, „Zero Dark Thirty” fusese recompensat cu două premii majore – cele decernate de asociaţiile National Board of Review şi New York Film Critics Circle.

Cei 60 de membri ai Los Angeles Film Critics Association au arătat încă o dată că au gusturi extrem de variate, iar preferinţele lor au contrazis curentul principal de opinie din industria americană.

Emmanuelle Riva, în vârstă de 85 de ani, care joacă rolul unei foste profesoare de pian ce a suferit un accident vascular cerebral, în filmul „Amour”, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din acest an, a fost desemnată cea mai bună actriţă a anului, la egalitate cu americanca Jennifer Lawrence, care interpretează o văduvă tânără în comedia cu accente dramatice „Silver Linings Playbook”.

Consideraţi drept mari favoriţi la Oscarurile din 2013, actorii Daniel Day-Lewis („Lincoln”) şi Jessica Chastain („Zero Dark Thirty”) au fost ignoraţi în acest an de criticii din Los Angeles, alături de mult aşteptatul musical „Les Misérables” şi fantezia epică „The Hobbit”.

Debutantul Dwight Henry a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul independent „Beasts of the Southern Wild”.

Criticii de film din Los Angeles au decis să acorde premiul pentru cel mai bun scenariu peliculei „Argo”, regizată de Ben Affleck, despre drama unor ostatici din Iran.

În 2011, cel mai bun film al anului, potrivit Los Angeles Film Critics Association, a fost lungmetrajul „The Descendants”, regizat de Alexander Payne.

În această săptămână vor fi anunţate nominalizările pentru Globurile de Aur şi pentru premiile decernate de Sindicatul actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG), trofee care reprezintă de multe ori un bun indicator pentru identificarea peliculelor favorite la premiile Oscar, ce vor fi decernate în februarie.

Nominalizările pentru Critics Choice Awards vor fi anunţate marţi, SAG îşi va anunţat nominalizările în cursul zilei de miercuri, iar joi vor fi anunţate nominalizările la Globurile de Aur.

Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 10 ianuarie.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

 

 

Sursa: Mediafax

10
/05
/17

„Şansa este numele dat de nebuni destinului.” - Fred Astaire. Într-o zi de 10 mai (1899) se năștea, în Omaha, SUA, dansatorul, actorul şi coregraful Frederick Austerlitz (Fred Astaire), cel care avea să fie considerat cel mai mare dansator al tuturor timpurilor.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

09
/05
/17

Vineri, 12 mai 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio sărbătorește Ziua Regalității printr-un concert special, sub bagheta dirijorului britanic William Kunhardt, cu participarea violonistului Eugen Sârbu, singurul muzician român menționat, alături de George Enescu, în celebra publicație Oxford Dictionary of Music.

08
/05
/17

Competiția celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie), dedicată exclusiv regizorilor aflați la primul sau al doilea film, este o veritabilă zonă de conflict: povești pe muchie de cuțit, inspirate de evenimente reale sau experiențe personale, situații provocatoare și abordări temerare, fabule morale nuanțate sau extreme, semnate de regizori care își asumă riscuri și despre care, cu siguranță, se va mai auzi.

08
/05
/17

Alain Delon a anunțat, la ceremonia omagială din cadrul Festivalului Internațional de Film Polițist de la Liege, că pregătește "ultimul său film". Actorul francez în vârstă de 81 de ani va veni pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie), unde va primi premiul pentru întreaga carieră.

08
/05
/17

"Jim se îndrăgosti fulgerător de albastru într-o primăvară, când i se umflară amigdalele și trebui să-și dea în gât cu albastru de metil. (…)" Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă prezentăm, pe parcursul acestei luni, câteva fragmente.

08
/05
/17

Într-o zi de 8 mai se nășteau Cristian Vasile, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi ai perioadei interbelice, Fernandel, Roberto Rossellini, Thomas Pynchon și prozatorul Gheorghe Crăciun și se stingeau din viață Gustave Flaubert și Paul Gauguin.

06
/05
/17

Într-o zi de 6 mai se stingea din viaţă filosoful și scriitorul Lucian Blaga. În 1956, la iniţiativa unor mari personalităţi din Italia, Franţa şi din diaspora română, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel în Literatură, pe care nu l-a putut obţine, în principal, din cauza opoziţiei Academiei Române din acele vremuri.

06
/05
/17

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad și Trupa de Marionete Arad organizează, în perioada 16-20 mai 2017, cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului de Animație. Directorul artistic este Christian Caimacan.