Amy
https://www.ziarulmetropolis.ro/amy/

Rulează  în cinematografe un documentar care recompune drumul grăbit spre moarte care a fost viaţa acestei femei care va rămâne pentru totdeauna tânără. E cumplit.

Un articol de Andrei Crăciun|13 octombrie 2015

Ce făceați pe 23 iulie 2011? Nu prea pot să uit: era ziua în care împlineam douăzeci și opt de ani. Fusesem, îndelung, convins că nu voi apuca ziua aceea, dar iată că eram pe o insulă grecească, înaintând către nicăieri într-o relație demult defunctă; în ajun tocmai admirasem un orb care privea un apus de soare, eram la masă, întrebându-mă ce a văzut orbul, eram la masă și vin era în pahare și mă pregăteam să mai cer o porție mică de brânză feta, simplă, fără nimic.

Atunci am aflat că în Londra tocmai a murit Amy Winehouse, la douăzeci și șapte de ani, nemernica. Îmi doream în egală măsură să mor și să trăiesc, probabil că îmi era, pe atunci, destul de indiferentă viața, care, firește, n-a ezitat să se răzbune pe indiferența mea. Dar eu trăiam, iar Amy Winehouse nu mai trăia.

Rulează în cinematografe un documentar dedicat vieții acestei artiste care a ajuns prea sus, fără să cunoască zborul la acele altitudini, ca și cum la acele altitudini chiar s-ar putea zbura.

Merg la cinema, îl privesc, deloc resemnat. Încerc să o înțeleg pe Amy Winehouse, încerc să îi înțeleg apetitul pentru autodistrugere, furia cu care și-a încheiat existența. Cumva, cred că reușesc. Nu îmi e străină furia aceasta.

Și eu am scris versuri, numai că versurile mele nu au ajuns niciodată la milioane de oameni, eu nu am umplut stadioane în care oamenii să recunoască în ceva scris de mine o durere foarte comună, și nu voi umple nici de aici înainte. Amy Winehouse a reușit asta. Ea, care era destinată jazz-ului, și a sfârșit în cel mai grotesc comercial. Ea, o evreică deloc oarecare, care s-a agățat de iubire ca de cea mai cruntă iluzie. Ea, care înaintând în tunel, nu și-a pierdut simțul umorului. Amy Winehouse a zburat, deși era destinată prăbușirii. Acestei forme de curaj încă nu i s-a găsit un nume potrivit.

Privesc documentarul și văd o poetă a faptului banal de a suferi, o poetă incapabilă de viață, văd milioanele de dolari care cad peste ea ca niște lopeți grele de întuneric. Amy Winehouse a băut, incapabilă de reabilitare, a băut și s-a drogat, și și-a irosit harul, ca și cum viața n-ar fi meritat trăită.

Au trecut patru ani de atunci și poate că vor mai trece. Încă nu am un răspuns: nu știu dacă viața merită sau nu merită trăită, dar eu trăiesc, iar Amy Winehouse nu mai trăiește. Aceasta este – totodată – o iluzie: această femeie continuă să fie iubită de atâția oameni egoiști, și mult rătăciți se vor agăța de versurile ei negre, ca de o speranță. Cu siguranță, Amy Winehouse, așa moartă cum e, e mai vie decât mine.

Privesc documentarul și mă uluiește incredibila transpunere în vers a realului. Amy Winehouse a fost, mai ales, un fidel funcționar al propriei existențe tulburate, înregistrându-și deriva cu o cruzime îngrozitor de autentică. Mulțimile sunt, uneori, în stare să recunoască autenticitatea. Totodată, mulțimile nu știu să se oprească din această ridicare și demolare a idolilor.

Privesc documentarul. Amy Winehouse avea un teribil talent, precum se știe. Era un talent adevărat – un talent care izbucnea și se impunea de la sine. Acest talent nu avea sub el terenul solid al unei culturi care să împiedice prăbușirea. Ceea ce nu înseamnă că Amy Winehouse era superficială. Nu era. Capacitatea de a te întoarce din adâncul tău cu ceva care să le folosească altora ține de o profunzime la care noi, supraviețuitorii zilei de 23 iulie 2011, încă nu am ajuns și – cei mai mulți – nici nu vom ajunge vreodată.

Privesc documentarul. Toate alegerile greșite ale unei femei tinere și foarte singure. Solidarizez cu pofta ei de moarte, cu această revoltă față de toți acești oameni care sunt gata să îți dea bani, într-un târg în care trebuie să le dai la schimb sufletul.

Amy Winehouse a murit pentru că acest târg este incorect. Amy Winehouse, deloc cultă, deloc superficială, a simțit, cu adevărat, nedreptatea acestei înțelegeri prea puțin înțeleasă.

Amy Winehouse s-a sinucis și a fost ucisă, deopotrivă. Ar putea fi o lecție care să folosească următorului superstar care tocmai împlinește douăzeci și șapte de ani. Așa ceva, însă, desigur că nu se va întâmpla. Există oameni pentru care, în timp ce noi tot adăugăm zile, nu există alt drum.

Lopeți grele de întuneric. Negru.

28
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) și „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă - dar și manieristă - despre un inginer constructor (Dorian Boguță) a cărui viață e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

28
/11
/19

Organizat de American Independent Film Festival și Cinema „Elvire Popesco”, pe 30 noiembrie, Maratonul „Blade Runner” este o invitație în lumea a două filme cult.

27
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Martin Scorsese revine cu voluptate la ce i-a fost cel mai drag: filmul cu gangsteri. Produs și lansat de Netflix, adică în afara limitărilor la durată impuse de o distribuție în cinematografe, „The Irishman” i-a permis veteranului regizor să se lăfăie într-o cronică a mafiei de aproape trei ore și jumătate.

23
/11
/19

10 filme internaționale proiectate în premieră la București, un juriu de excepție, 12 masterclass-uri și 2 workshop-uri cu specialiști în cinematografie și actorie, și voie bună fără limite!

21
/11
/19

CRONICĂ DE FILM După două filme ilustrative, fără forță, eșuate, „Poarta Albă” (2014) și „Fals tratat de mântuire a sufletului” (2018), nu aveam mari așteptări de la noul lungmetraj al regizorului Nicolae Mărgineanu, „Cardinalul” (2019), tot despre victimele comunismului. Filmul are însă câteva calități, fără a fi memorabil.

19
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO și scris și regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că narațiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.

15
/11
/19

“The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, are loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

15
/11
/19

Serile de film de la Centrul Ceh se apropie de sfârșit, iar pe 18 noiembrie va fi proiectat penultimul documentar al ediției de toamnă, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked” și în ziua următoare, pe 19 noiembrie, la Fiction Tuesdays, va rula „The Inheritance or Fuckoffguysgoodday”.

15
/11
/19

Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” și „El Lobista”, producții realizate în America Latină și Europa vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie. Serile de luni vor fi dedicate băieților răi și vor purta titlul generic de „Lunea Mafioților”.