-->

„Umbre 3”. Băieți răi de România
https://www.ziarulmetropolis.ro/umbre-3-baieti-rai-de-romania/

CRONICĂ DE FILM Primele două episoade din sezonul al treilea al miniseriei „Umbre”, produs de HBO şi scris şi regizat de Bogdan Mirică, arată mai bine decât primele două sezoane. Asta nu înseamnă că lipsesc de tot replicile teribiliste sau că naraţiunea nu e tot simplistă. Doar că personajele sunt mai închegate.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 noiembrie 2019

Primul episod al sezonului al treilea nu servește atât la refacerea unor legături cu firele narative din precedentele două sezoane, la reîmprospătarea memoriei spectatorilor despre relațiile dintre personaje și la lansarea noilor piste ale poveștii din cele șapte episoade din acest an.

Este în primul rând o demonstrație de forță din partea lui Bogdan Mirică. O încordare a mușchilor.

Narațiunea se întrevede la fel de firavă, puțin interesantă și eșalonată după logica amânării și a volutelor, binecunoscută în cazul unor astfel de serii: o tatonare între polițiști dornici de revanșă și mafioți care pregătesc un mare transport de droguri. Totul e diluat pe ici-colo cu scene de familie, intime, de devoalare a unor traume, de care suferă însă aproape exclusiv personajele feminine (jucate de Andreea Vasile, Maria Obretin și Mădălina Craiu), un profund clișeu.

Însă nu asta pare a fi miza. Cel puțin nu a primului episod, pentru că de la al doilea serialul se așază liniștit pe calea primelor două sezoane, deși e vizibil mai atent lucrat, mai stilizat, atât în privința scenografiei (Cristian Niculescu) și a imaginii (Andrei Butică), dar și a muzicii.

Însă prima oră este dedicată în special apariției în scenă a personajelor. O intrare spectaculoasă. Aproape toate sunt cunoscute din sezonul trecut, doar că par să fi trecut printr-un upgrade – sunt mai bine conturate și ceva mai credibile.

Această defilare de personaje care aspiră, pe alocuri multe prea strident, să devină memorabile are un anume farmec și arată talentul și mai ales plăcerea lui Bogdan Mirică de a crea băieți răi, chiar și atunci când e vorba de polițiști.

Pare că serialul pentru asta e făcut și restul nici nu contează atât de mult – în fond, acțiunea propusă de scenariu poate fi plasată oriunde și nu spune mai nimic despre România.

Rând pe rând, printre alte personaje, își fac intrarea mafioții jucați de Șerban Pavlu, Costel Cașcaval, Doru Ana, Sergiu Costache, Augustin Viziru sau Vitalie Bantaș, și polițiștii duri interpretați de Laurențiu Bănescu sau, în plan secund, de Ioan Paraschiv și Adrian Titieni.

De la replici, care nu scapă totuși de unele vulgarități și teribilisme, deși sunt mai puțin excentrice și într-o limbă română mai realistă decât până acum, și până la modul în care sunt filmați actorii, toate aceste personaje sunt făcute să transmită forță și, mai ales, să fie cool. Nu e un pariu foarte ambițios, dar e reușit, cel puțin pentru convenția pe care serialul și-o asumă.

Câștigul real al acestui nou sezon este că regia lui Bogdan Mirică demonstrează că actorii români pot juca credibil, cu voluptate, și astfel de personaje, și nu doar oameni simpli pe care îi întâlnim mereu în jurul nostru, și ridică la un alt nivel acest tip de producție de televiziune în România, mai apropiată de o viziune de autor.

În rest, reiau ce ziceam și după primul episod din sezonul doi din 2017, și anume că „Umbre” este un simplu produs TV de divertisment și de consum, pe care îl uiți imediat ce l-ai vizionat, chiar dacă ți-a plăcut să revezi o generație de actori foarte buni și ai apreciat siguranța și chiar unele îndrăzneli ale regiei.

https://www.youtube.com/watch?v=mDwFWVoE6g0

Sezonul al treilea din „Umbre” este disponibil integral pe platforma HBO GO începând de miercuri, 20 noiembrie. Iar în aceeași zi, de la ora 22.00, primele două episoade pot fi văzute pe postul de televiziune HBO.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.