Ana – Cristina Leonte și Big Band-ul Radio, în concert la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-cristina-leonte-si-big-band-ul-radio-in-concert-la-sala-radio/

Joi, 16 februarie, de la ora 19.00, Ana – Cristina Leonte va fi invitata proiectului BIG BAND-ULUI RADIO de la Sala Radio, dirijat de IONEL TUDOR şi moderat de FLORIAN LUNGU, din cadrul seriei „JAZZ PE ROMÂNEŞTE”.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2017

Ana – Cristina Leonte este una din cele mai importante cântărețe, compozitoare, și conducătoare de formație din noua generație a muzicii românești.

A cântat alături de numeroşi artişti, atât ai scenei de jazz româneşti, cât și ai celei internaţionale. A colaborat cu Albert Tajti, Michael Acker, Tavi Scurtu, Mircea Tiberian, Alex Munte, John Betsch, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Pierre Borel, Maurice de Martin, George Dumitriu, Juhasz Gabor, Cristian Soleanu, Mihai Iordache, Alex Arcuș, Sorin Romanescu, Ciprian Pop, Sebastian Burneci.

A câştigat numeroase premii la competiţiile de jazz, cum ar fi titlul pentru Cel mai bun solist vocal, în cadrul Concursului Internaţional Johnny Raducanu (2015).

În anul 2013 Ana-  a obţinut titlul Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Festival şi, împreună cu Michael Acker și Albert Tajti, a obţinut Marele Premiu – Cea mai bună trupă de jazz în 2012 la Târgu Mureş.

Între 2012 şi 2014 a fost membră a grupului vocal Jazzappella, alături de care a susţinut  o activitate concertistică intensă, care a continuat în anul 2015 cu noua formulă accappella BLUE NOISE.

Nerezumându-se doar la a-şi folosi calităţile vocale, Ana – Cristina întreprinde o activitate intensă și ca songwriter, deoarece consideră că interpretarea compoziţiilor proprii este mijlocul de exprimare cel mai direct şi mai sincer prin care poate să releve publicului trăirile interioare întrupate prin muzică.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe radioromaniacultural.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto:  Ana – Cristina Leonte și Big Band-ul Radio – www.orchestreradio.com.

17
/04
/20

Date fiind solicitările primite de la potențialii candidați și prelungirea stării de urgență, termenul de înscriere la Concursul Internațional „George Enescu” a fost prelungit pentru toate cele patru secțiuni, până la data de 29 mai 2020. Condițiile de participare rămân neschimbate, iar procedura de înregistrare se derulează online, pe site-ul www.festivalenescu.ro.

15
/04
/20

Unele dintre cele mai frumoase compoziții clasice din istorie au fost dedicate marii sărbători a Paștelui. Pentru aceste zile vă propunem câteva astfel de lucrări, ce au inspirat și mișcat secole la rând sufletele creștinilor (și nu numai). O călătorie muzicală emoționantă, de la dramatismul Patimilor la triumful Învierii.

12
/04
/20

Agenția de management, booking și PR muzical Overground Music lansează OVERGROUND SHOWROOM, o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul va conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele vor fi disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

04
/04
/20

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viața (dar nu și celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator și „urmașul lui Beethoven” dar totodată și un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, țepos și generos deopotrivă, și creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante.