Ana Dumitrescu: „Am lucrat cu dependenți de droguri, oameni într-o sărăcie lucie, dar și cu Regele Mihai”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-dumitrescu-am-lucrat-cu-dependenti-de-droguri-oameni-intr-o-saracie-lucie-dar-si-cu-regele-mihai/

INTERVIU O întâlnire cu regizoarea documentarului „Licu, o poveste românească”, premiat la Dok Leipzig şi intrat în cursa pentru nominalizările la Oscar.

Un articol de Alina Vîlcan|31 Iulie 2018

Pe 24 august, va intra în cinematografe documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu. Prezentat în premieră la Dok Leipzig 2017, unde câştiga trofeul Golden Dove, dar și la Muzeul Filmului din Düsseldorf sau în cadrul Festivalului pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv, filmul este o incursiune în România ultimului secol, din perspectiva lui Liviu Canțer, un bărbat de 92 de ani, supraviețuitor al unor importante evenimente istorice. „Însă nu este un film istoric. Te uiți la acest film ca și cum te-ai duce la bunici și ai asculta poveștile lor”, spune Ana Dumitrescu. Născută în Franța, la Lille, aceasta se stabilea la 20 de ani la Paris, unde avea să descopere mai întâi fotografia, iar apoi cinematografia. Ce o inspiră și ce o face să se întoarcă să filmeze în România? Iată!

LICU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ. Cine este Licu și cum a devenit viața lui un film?

Licu este omul obișnuit. Îl poți vedea în el pe vecinul sau bunicul tău. A avut nefericirea să trăiască într-o perioadă tulbure a istoriei. Ca mulți alții. În final, este o lecție de viață în care vezi că lumea poate să se prăbușească lângă tine, dar viața continuă.

La 100 DE ANI DE ROMÂNIA, filmul narează istoria țării printr-o poveste personală. Cum arată această istorie, prin ochii bătrânului?

Nu este un film istoric. Te uiți la acest film ca și cum te-ai duce la bunici și ai asculta poveștile lor. Dacă ai un bunic pe care-l iubești sau l-ai iubit, mergi în cinema cu încredere, vei avea parte de multă emoție. Și poate mai înveți ceva din alte timpuri. Dar asta este secundar.

ATRACȚIA DOCUMENTARULUI. De ce documentar, ce te atrage la acest gen?

În primul rând, când fac un film nu mă gândesc să-l bag într-un tipar anume. Nu fac distincție între filmul de ficțiune și cel documentar. Oricum, în ambele variante există o punere în scenă. Documentarul de cinema este o viziune subiectivă, pusă în scenă de regizor. În cazul lui Licu, vorbim de dubla viziune subiectivă, din viața lui de 92 de ani (acum 94), eu am rămas doar cu amintirile puternice, pe restul le-am uitat sau am ales să le uit.

LICU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ (REGIA: ANA DUMITRESCU)

CELELALTE DOCUMENTARE. Vorbește-ne un pic despre filmele tale anterioare și provocările lor.

Două filme foarte diferite ca stil. „Khaos” a fost numărul 10 al box office-ului documentar francez din 2012. Un film despre criza din Grecia, văzută prin ochii oamenilor. „Même pas peur” este o interogare despre identitatea franceză și despre crearea fricii în discursul politic francez, după atentatele de la redacția publicației „Charlie Hebdo”.

LA VIE EN FRANCE. Cum s-a stabilit Ana Dumitrescu în Franța?

Nu eu m-am stabilit în Franța, ci părinții. Pentru mine Franța este țara mea, unde am crescut, am mers la școală și unde am petrecut 90% din viața mea. Întrebarea ar fi: de ce am revenit în România, pentru că nu aveam nicio legătură cu România, trăind puțin aici. Prima dată, în perioada 2007 -2009, și cealaltă între 2016-2018. Am venit și în 2007 și în 2016, pentru a lucra la un subiect despre România. Așa am aflat istoria și tradițiile de aici. Educația mea a fost în franceză, limba franceză fiind cea maternă.

ÎNCEPUTURI. Cum ai crescut și cum ai ales ce vrei să faci?

Am crescut, cum ziceam, în Franța, la Lille, lângă Belgia. La 20 de ani am plecat la Paris. Nu am avut o educație românească. Am descoperit sarmalele la 33 de ani… Am lucrat 10 ani în bancă și am întâlnit un fotograf care mi-a transmis pasiunea pentru fotografie. Fotografia a rămas. Fotograful, nu. În 2011, când aparatul Canon a început să filmeze, m-am apucat de film. Acum este activitatea mea principală, fotografia fiind mai degrabă un hobby.

COTIDIAN. Cum trăiește un fotograf și un regizor, cum trăiești tu? Ce îți place cel mai mult la fotografie și cum te-a condus spre cinematografie? Care sunt cele mai puternice materiale pe care le-ai documentat ca fotograf?

Prost. Un fotograf sau un regizor trăiește foarte prost. Ăsta este adevărul. Sunt dependenți de subvenții sau de televiziune pentru finanțări. Este o luptă permanentă. Dacă nu ai o adevărată pasiune, mai bine nu te bagi în meseriile astea. Eu lucrez de 12 ani și rezist, dar îți trebuie o voință de fier. Nu fac fotojurnalism, ci fotografie documentară. În fine, vorbim de o structură narativă similară. Aș putea să scriu o carte. Filmul sau fotografia este doar un suport. Subiectele cele mai importante pe care le-am abordat în fotografie au fost: rromii deportați în Transnistria în al II-lea Război Mondial. Am făcut primul reportaj despre LGBT în România, în 2008.

INSPIRAȚIE. Ce te inspiră în mileniul III?

Am aruncat la gunoi smartphone-ul. Mă desprind de ce în ce mai des de Facebook. Mi-am omorât contul de Instagram si îmi vine să-mi dau foc la cardul VISA.

Pe moment este un fucking bullshit de millenials. Oricum nu am carnet, nu am mașină și mă descurc foarte bine și pe peliculă sau cu o cameră de 8mm.

Mă inspir din faptul că o să vină o generație de oameni care vor fi incapabili să citească o carte sau să se mai uite la filme, fiind prea lungi. Formate video scurte. Articole scurte. Toate pe net. Consum de alte bunuri de rahat fără valoare. Să sperăm că umanitatea nu va cădea în nihilism.

CU OCHII LARG DESCHIȘI. Ce te impresionează la lumea în care trăiești și vrei să aduci în arta ta – fie că vorbim despre film sau fotografie?

Nimic nu mă impresionează. Chiar nimic și nimeni. Motto-ul meu este umanist. Vorbesc despre subiectele care pe mine mă ating emoțional sau care mă interesează pe mine într-un mod egoist. Sunt foarte focusată pe drepturile omului și subiectele despre viața oamenilor. Cred că un film este un strop de apă într-un ocean, dar fiecare strop permite cumva să nu ne înecăm numai în reclame, programe de divertisment și fiecare strop poate aduce o viziune diferită a lumii pentru cineva, de undeva.

LEIPZIG. DOK Leipzig. Ce amintiri păstrezi din festival?

Extraordinar. A fost o veste cu totul neașteptată. Leipzig dă speranța că mai există în lumea asta posibilitatea să câștigi un premiu fără relații și mai ales venind din nowhere.

PRIN LUME. Care sunt locurile în care te-au dus până acum filmele și fotografiile tale, care ți-au rămas cel mai pregnant în minte?

Depinde ce tip de locuri. Festivalurile te invită. Nu aleg. Am fost cam în toată Europa. Nu am ajuns încă în Asia, Africa sau SUA. Locul în care am fotografiat cele mai tari cadre a fost în Paris, unde am lucrat la un proiect foto despre muncitorii clandestini. Un oraș în oraș.

Am făcut pelerinajul „gitan” de la Lourdes. Și acolo o fost un moment super.

Am lucrat cu dependenți de droguri, oameni într-o sărăcie lucie, dar și cu Regele Mihai. Îmi place să schimb universul cu fiecare nou proiect.

MOTIVAȚIE. Ce te motivează în tot ce faci?

Pasiunea. Asta nu se explică.

ROMÂNIA DE AZI. Cum vezi România după acești 100 de ani?

Nu sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare. Pentru că nu am trăit aici în trecut, nu am prea trăit în România în general. Tot ce pot adăuga este că mustața a rămas la modă la bărbați (râde).

MODELE. Care sunt marii fotografi și marii regizori pe care îi urmărești, de la care ai învățat?

Am avut norocul să mă întâlnesc cu Willy Ronis. Un om extraordinar. L-am cunoscut și pe Jean-François Bauret. Un spirit liber. Voiam să fac un film despre el. Dar a murit…

Ca regizori, în documentar îi prefer pe Chris Marker, René Vautier, Joris Ivens, Jean Rouch. Ca regizori de ficțiune, ar fi Lynch, Almodovar, Lars Von Trier, Thomas Vinterberg etc…

LICU ȘI LUMEA. Ce ți-ai dori ca Licu să le transmită celor care îl vor întâlni în cinematografe?

Profitați de prezent pentru că viața este prea scurtă. Și aruncați-vă smartphone-urile. Mersi!

Am crescut în Franța, la Lille, lângă Belgia. La 20 de ani am plecat la Paris. Nu am avut o educație românească. Am descoperit sarmalele la 33 de ani… Am lucrat 10 ani în bancă și am întâlnit un fotograf care mi-a transmis pasiunea pentru fotografie. În 2011, când aparatul Canon a început să filmeze, m-am apucat de film. (Ana Dumitrescu, regizoare)

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

23
/10
/18

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene și în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo școală de cinema, ci a câștigat experiență filmând scurtmetraje și fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

23
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Climax” (2018), de Gaspar Noé, este un „musical body horror” al cărui scop principal pare să fie captarea energiei unor corpuri tinere care pierd treptat controlul, de la dans, băutură și un drog psihedelic misterios.

22
/10
/18

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat." - Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

21
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân caristmatic din Iași care a adunat în cutii mii de fotografii și înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieții.

19
/10
/18

Actorul Mark Ruffalo, cunoscut pentru roluri din filme precum „Collateral”, „Spotlight” şi „The Kids Are All Right”, va interpreta rolurile unor gemeni identici în miniseria HBO „I Know This Much Is True”, pentru care va fi şi producător executiv. Serialul format din şase episoade este bazat pe romanul omonim al lui Wally Lamb, bestseller New York Times.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

17
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

16
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecții (19 – 28 octombrie) și o serie de evenimente profesionale, discuții deschise și paneluri la care sunt așteptați să participe deopotrivă profesioniști din industria filmului, selecționeri și directori de festivaluri, decidenți politici dar și cinefili interesați de mersul industriei cinematografice.

16
/10
/18

A 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecției, invitați de marcă au subliniat importanța momentului și au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaților la Grammy, The Tiger Lilies.

16
/10
/18

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 9-a ediţii a mult aşteptatului “Les Films de Cannes à Bucarest” 2018 (19 – 28 octombrie), prilej pentru a revedea câteva din spoturile de prezentare din anii anteriori, dar şi trailerul oficial al festivalului din acest an.

15
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiția de la Veneția, „Nuestro tiempo” („Our Time”), de Carlos Reygadas, este un ambițios și hipnotizant film de aproape trei ore, care va fi proiectat la „Les Films de Cannes à Bucarest”, în prezența cineastului mexican.

13
/10
/18

În iureșul creat de Ordonanţa de Urgenţă privind redefinirea familiei în Constituţie, misiune eșuată de altfel, actorii din „Secretul Fericirii”, filmul românescce va intra în cinematografe pe 19 octombrie 2018, explică ideea de familie și relațiile de cuplu, în general, în viziunea lor.

12
/10
/18

Cel mai renumit regizor iranian, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à Bucarest. Ediția a 9-a a  festivalului bucureștean se va deschide cu același film care a deschis și festivalul de la Cannes:Everybody Knows, cel mai recent lungmetrajal regizorului, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale.

Page 1 of 21912345...102030...Last »