Ana Dumitrescu: „Am lucrat cu dependenți de droguri, oameni într-o sărăcie lucie, dar și cu Regele Mihai”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-dumitrescu-am-lucrat-cu-dependenti-de-droguri-oameni-intr-o-saracie-lucie-dar-si-cu-regele-mihai/

INTERVIU O întâlnire cu regizoarea documentarului „Licu, o poveste românească”, premiat la Dok Leipzig şi intrat în cursa pentru nominalizările la Oscar.

Un articol de Alina Vîlcan|31 iulie 2018

Pe 24 august, va intra în cinematografe documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu. Prezentat în premieră la Dok Leipzig 2017, unde câştiga trofeul Golden Dove, dar și la Muzeul Filmului din Düsseldorf sau în cadrul Festivalului pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv, filmul este o incursiune în România ultimului secol, din perspectiva lui Liviu Canțer, un bărbat de 92 de ani, supraviețuitor al unor importante evenimente istorice. „Însă nu este un film istoric. Te uiți la acest film ca și cum te-ai duce la bunici și ai asculta poveștile lor”, spune Ana Dumitrescu. Născută în Franța, la Lille, aceasta se stabilea la 20 de ani la Paris, unde avea să descopere mai întâi fotografia, iar apoi cinematografia. Ce o inspiră și ce o face să se întoarcă să filmeze în România? Iată!

LICU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ. Cine este Licu și cum a devenit viața lui un film?

Licu este omul obișnuit. Îl poți vedea în el pe vecinul sau bunicul tău. A avut nefericirea să trăiască într-o perioadă tulbure a istoriei. Ca mulți alții. În final, este o lecție de viață în care vezi că lumea poate să se prăbușească lângă tine, dar viața continuă.

La 100 DE ANI DE ROMÂNIA, filmul narează istoria țării printr-o poveste personală. Cum arată această istorie, prin ochii bătrânului?

Nu este un film istoric. Te uiți la acest film ca și cum te-ai duce la bunici și ai asculta poveștile lor. Dacă ai un bunic pe care-l iubești sau l-ai iubit, mergi în cinema cu încredere, vei avea parte de multă emoție. Și poate mai înveți ceva din alte timpuri. Dar asta este secundar.

ATRACȚIA DOCUMENTARULUI. De ce documentar, ce te atrage la acest gen?

În primul rând, când fac un film nu mă gândesc să-l bag într-un tipar anume. Nu fac distincție între filmul de ficțiune și cel documentar. Oricum, în ambele variante există o punere în scenă. Documentarul de cinema este o viziune subiectivă, pusă în scenă de regizor. În cazul lui Licu, vorbim de dubla viziune subiectivă, din viața lui de 92 de ani (acum 94), eu am rămas doar cu amintirile puternice, pe restul le-am uitat sau am ales să le uit.

LICU, O POVESTE ROMÂNEASCĂ (REGIA: ANA DUMITRESCU)

CELELALTE DOCUMENTARE. Vorbește-ne un pic despre filmele tale anterioare și provocările lor.

Două filme foarte diferite ca stil. „Khaos” a fost numărul 10 al box office-ului documentar francez din 2012. Un film despre criza din Grecia, văzută prin ochii oamenilor. „Même pas peur” este o interogare despre identitatea franceză și despre crearea fricii în discursul politic francez, după atentatele de la redacția publicației „Charlie Hebdo”.

LA VIE EN FRANCE. Cum s-a stabilit Ana Dumitrescu în Franța?

Nu eu m-am stabilit în Franța, ci părinții. Pentru mine Franța este țara mea, unde am crescut, am mers la școală și unde am petrecut 90% din viața mea. Întrebarea ar fi: de ce am revenit în România, pentru că nu aveam nicio legătură cu România, trăind puțin aici. Prima dată, în perioada 2007 -2009, și cealaltă între 2016-2018. Am venit și în 2007 și în 2016, pentru a lucra la un subiect despre România. Așa am aflat istoria și tradițiile de aici. Educația mea a fost în franceză, limba franceză fiind cea maternă.

ÎNCEPUTURI. Cum ai crescut și cum ai ales ce vrei să faci?

Am crescut, cum ziceam, în Franța, la Lille, lângă Belgia. La 20 de ani am plecat la Paris. Nu am avut o educație românească. Am descoperit sarmalele la 33 de ani… Am lucrat 10 ani în bancă și am întâlnit un fotograf care mi-a transmis pasiunea pentru fotografie. Fotografia a rămas. Fotograful, nu. În 2011, când aparatul Canon a început să filmeze, m-am apucat de film. Acum este activitatea mea principală, fotografia fiind mai degrabă un hobby.

COTIDIAN. Cum trăiește un fotograf și un regizor, cum trăiești tu? Ce îți place cel mai mult la fotografie și cum te-a condus spre cinematografie? Care sunt cele mai puternice materiale pe care le-ai documentat ca fotograf?

Prost. Un fotograf sau un regizor trăiește foarte prost. Ăsta este adevărul. Sunt dependenți de subvenții sau de televiziune pentru finanțări. Este o luptă permanentă. Dacă nu ai o adevărată pasiune, mai bine nu te bagi în meseriile astea. Eu lucrez de 12 ani și rezist, dar îți trebuie o voință de fier. Nu fac fotojurnalism, ci fotografie documentară. În fine, vorbim de o structură narativă similară. Aș putea să scriu o carte. Filmul sau fotografia este doar un suport. Subiectele cele mai importante pe care le-am abordat în fotografie au fost: rromii deportați în Transnistria în al II-lea Război Mondial. Am făcut primul reportaj despre LGBT în România, în 2008.

INSPIRAȚIE. Ce te inspiră în mileniul III?

Am aruncat la gunoi smartphone-ul. Mă desprind de ce în ce mai des de Facebook. Mi-am omorât contul de Instagram si îmi vine să-mi dau foc la cardul VISA.

Pe moment este un fucking bullshit de millenials. Oricum nu am carnet, nu am mașină și mă descurc foarte bine și pe peliculă sau cu o cameră de 8mm.

Mă inspir din faptul că o să vină o generație de oameni care vor fi incapabili să citească o carte sau să se mai uite la filme, fiind prea lungi. Formate video scurte. Articole scurte. Toate pe net. Consum de alte bunuri de rahat fără valoare. Să sperăm că umanitatea nu va cădea în nihilism.

CU OCHII LARG DESCHIȘI. Ce te impresionează la lumea în care trăiești și vrei să aduci în arta ta – fie că vorbim despre film sau fotografie?

Nimic nu mă impresionează. Chiar nimic și nimeni. Motto-ul meu este umanist. Vorbesc despre subiectele care pe mine mă ating emoțional sau care mă interesează pe mine într-un mod egoist. Sunt foarte focusată pe drepturile omului și subiectele despre viața oamenilor. Cred că un film este un strop de apă într-un ocean, dar fiecare strop permite cumva să nu ne înecăm numai în reclame, programe de divertisment și fiecare strop poate aduce o viziune diferită a lumii pentru cineva, de undeva.

LEIPZIG. DOK Leipzig. Ce amintiri păstrezi din festival?

Extraordinar. A fost o veste cu totul neașteptată. Leipzig dă speranța că mai există în lumea asta posibilitatea să câștigi un premiu fără relații și mai ales venind din nowhere.

PRIN LUME. Care sunt locurile în care te-au dus până acum filmele și fotografiile tale, care ți-au rămas cel mai pregnant în minte?

Depinde ce tip de locuri. Festivalurile te invită. Nu aleg. Am fost cam în toată Europa. Nu am ajuns încă în Asia, Africa sau SUA. Locul în care am fotografiat cele mai tari cadre a fost în Paris, unde am lucrat la un proiect foto despre muncitorii clandestini. Un oraș în oraș.

Am făcut pelerinajul „gitan” de la Lourdes. Și acolo o fost un moment super.

Am lucrat cu dependenți de droguri, oameni într-o sărăcie lucie, dar și cu Regele Mihai. Îmi place să schimb universul cu fiecare nou proiect.

MOTIVAȚIE. Ce te motivează în tot ce faci?

Pasiunea. Asta nu se explică.

ROMÂNIA DE AZI. Cum vezi România după acești 100 de ani?

Nu sunt persoana potrivită să răspund la această întrebare. Pentru că nu am trăit aici în trecut, nu am prea trăit în România în general. Tot ce pot adăuga este că mustața a rămas la modă la bărbați (râde).

MODELE. Care sunt marii fotografi și marii regizori pe care îi urmărești, de la care ai învățat?

Am avut norocul să mă întâlnesc cu Willy Ronis. Un om extraordinar. L-am cunoscut și pe Jean-François Bauret. Un spirit liber. Voiam să fac un film despre el. Dar a murit…

Ca regizori, în documentar îi prefer pe Chris Marker, René Vautier, Joris Ivens, Jean Rouch. Ca regizori de ficțiune, ar fi Lynch, Almodovar, Lars Von Trier, Thomas Vinterberg etc…

LICU ȘI LUMEA. Ce ți-ai dori ca Licu să le transmită celor care îl vor întâlni în cinematografe?

Profitați de prezent pentru că viața este prea scurtă. Și aruncați-vă smartphone-urile. Mersi!

Am crescut în Franța, la Lille, lângă Belgia. La 20 de ani am plecat la Paris. Nu am avut o educație românească. Am descoperit sarmalele la 33 de ani… Am lucrat 10 ani în bancă și am întâlnit un fotograf care mi-a transmis pasiunea pentru fotografie. În 2011, când aparatul Canon a început să filmeze, m-am apucat de film. (Ana Dumitrescu, regizoare)

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »