Ana Maria Sandu lansează volumul „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ana-maria-sandu-lanseaza-volumul-mama-imi-spune-ca-am-o-viata-frumoasa/

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viaţă frumoasă”, apărut de curând în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitaţi, alături de autoare, vor fi Marius Chivu şi Maurice Munteanu.

Un articol de Liliana Matei|27 noiembrie 2019

„N-am ținut jurnal decît pe perioade scurte, dar am scris săptămînal tot felul de texte, care au apărut în revistele la care am lucrat sau am avut rubrici. S-au adunat în timp multe foldere, iar de curînd, cînd căutam ceva, mi-am dat seama că de unele dintre ele uitasem cu totul. Le-am recitit și m-am bucurat că le aveam. Am strîns aceste «mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o pînă acum. Volumul acesta e ca o geantă de voiaj, în care am pus amintiri de familie, fotografii, cărți, locuri în care am călătorit, oameni dragi, Bucureștiul în care locuiesc și scriu. Sînt articole publicate în antologii românești și străine, în revistele RePublik, aLtitudini, Noua literatură, District 40 și, cele mai multe, în Dilema Veche”, spune Ana Maria Sandu.

Ana Maria Sandu a debutat în 2003 cu volumul „Din amintirile unui Chelbasan” (Editura Paralela 45), reeditat în 2013 la Editura Art. Cartea a fost tradusă în limba franceză în 2010 cu titlul „L’écorchure”. În 2006 a publicat la Editura Polirom, în colecția „Ego. Proză”, romanul „Fata din casa vagon”, text care stă la baza spectacolului de teatru cu același nume, pus în scenă în 2019, iar în 2010 romanul „Omoară-mă!” Acesta din urmă a fost tradus în limba italiană (Uccidimi!, Aìsara, 2012), iar în 2018 a apărut în limba maghiară, la Editura Vince Kiadó Kft.

În 2013, a publicat „Aleargă”, de asemenea dramatizat, iar în 2017 volumul de proză scurtă „Pereți subțiri”, amîndouă apărute la Editura Polirom. A mai publicat texte în antologiile „Cartea cu bunici”, „Bookătăria de texte & imagini”, „Iubire 13”, „Prima dată”, „Nouvelles de Roumanie”, „Rumänien heute”.

A coordonat volumul „Cu ochii-n 3,14”, o antologie Dilema Veche, apărută în 2016 la Editura Humanitas. Trăiește la București. Este redactor la revista Dilema Veche. Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe.

13
/02
/16

Începînd cu această săptămînă, în librăriile din toată ţara şi pe  www.polirom.ro a apărut un nou volum semnat de celebrul Will Gompertz, arts editor BBC, ,,Gîndeşte ca un artist”. Învaţă cu van Gogh, Picasso sau Andy Warhol cum să fii creativ în orice domeniu, publicat de Editura Polirom, în traducerea Luciei Popovici.

11
/02
/16

Vineri, 12 februarie, începând cu ora 17.00, va avea loc inaugurarea noului sediul al Librăriei „Mihail Sadoveanu”, în prezenţa criticilor literari Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache. Librăria „Mihail Sadoveanu” a rămas fără sediul istoric luna trecută din cauza restituirii acestui spaţiu proprietarilor. Pentru a nu întrerupe istoria de peste 65 de ani a cunoscutei librării, Compania de Librării București a decis ca Librăria 88, de pe strada Edgar Quinet să preia numele Librăria „Mihail Sadoveanu”.

09
/02
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 10 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului Firida Ruşinii de Ismail Kadare, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei", coordonată de Denisa Comănescu. Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.

07
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanți oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, aflați ce carte ar lua Radu Beligan pe o planetă nelocuită și care e cel mai neobișnuit loc în care a citit vreodată.

05
/02
/16

„Imposibilul nu există, deci este posibil în ciuda aparenţelor.”- Poirot. Editura RAO anunţă o nouă apariţie: cartea Poirot şi cu mine, de David Suchet şi Geoffrey Wansell – o lectură la fel de captivantă ca un roman, „...o explorare fascinantă a trăirilor lăuntrice ale emblematicului detectiv belgian“ (Yours).

05
/02
/16

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

04
/02
/16

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţă în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i păsa mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atît de mult se străduise să le uite.

02
/02
/16

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

01
/02
/16

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații. În perioada 3 – 11 februarie 2016 vor avea loc o serie de evenimente de lansare a volumului Civilizația analfabetismului, de Mihai Nadin, apărut la Editura Spandugino.