Angela Gheorghiu, nou album de colinde, alături de fiica sa şi de Loredana Groza
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-nou-album-de-colinde-alaturi-de-fiica-sa-si-de-loredana-groza/

Angela Gheorghiu lansează un nou album de colinde, intitulat „Guardian Angel”, care conţine 11 dintre cele mai cunoscute cântece internaţionale dedicate Crăciunului, soprana interpretând unele dintre piesele de pe materialul discografic alături de fiica sa, Ioana Dan, şi de Loredana.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014

Angela Gheorghiu revine cu un nou material discografic, dedicat Sărbătorilor de iarnă, după succesul pe care l-a avut, anul trecut, cu albumul de colinde româneşti „O, ce veste minunată!”, premiat cu Discul de Aur pentru vânzări record în mai puţin de două săptămâni de la lansare, notează Mediafax.

„Ani de zile am visat să înregistrez colinde româneşti şi internaţionale. Anul trecut visul s-a împlinit, CD-ul cu colinde româneşti a fost lansat. Anul acesta sunt fericită pentru noul meu disc, de data aceasta cu colinde internaţionale, pe care le iubesc la fel de mult ca şi pe cele româneşti. Am ţinut mult ca absolut toate piesele de pe acest album să fie reorchestrate special pentru vocea mea. Am apelat la muzicieni talentaţi din România şi din lume: Steven Mercurio, Julien Painot şi Andrei Tudor, iar rezultatul este unul excepţional” – Angela Gheorghiu.

Noul album al Angelei Gheorghiu conţine 11 dintre cele mai cunoscute colinde internaţionale, printre care „Silent Night”, „White Christmas”, „O, Tannenbaum”, „I’ll Be Home For Christmas”, piesă interpretată împreună cu Loredana, şi „It’s Beginning to Look a Lot Like Christmas”, duet cu Ioana Dan, fiica sopranei.Angela Gheorghiu

Colindele sunt înregistrate la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, Corul de copii Radio, sub bagheta dirijorului Voicu Popescu, Corul Accoustic, sub îndrumarea dirijorului Daniel Jinga, şi la Ines Sound & Video Studio, iar producătorul executiv al acestui material discografic este Oltea Şerban-Pârâu.

Albumul „Guardian Angel” poate fi deja cumpărat din hypermaketuri şi magazinele de specialitate din toată ţara.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi.

În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Foto: Angela Gheorghiu – angelagheorghiu.com

11
/01
/23

The Strizzers sunt o trupă de rock alternativ din București, care își invită ascultătorii să exploreze alături de ei un nou concept – rockul urban.

06
/01
/23

Tenorul Rolando Villazón este invitatul special al celor două reprezentații ale spectacolului „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia lui Andrei Șerban, conducerea muzicală Ciprian Teodorașcu, de pe scena Operei Naționale București. Reprezentațiile vor avea loc joi, 12 ianuarie, și sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18:30.

04
/01
/23

Filarmonica "George Enescu" celebrează Anul Nou în concertele de joi 5 și vineri 6 ianuarie 2023, ora 19.00, pe scena Ateneului Român. Sub bagheta maestrului David Crescenzi, vor evolua Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii, într-un program ce cuprinde lucrări de Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Pietro Mascagni, Gaetano Donizetti, Amilcare Ponchielli, Johann Strauss-fiul și Emile Waldteufel. Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner.

22
/12
/22

Palatul Bragadiru vă invită vineri, 23 decembrie, de la ora 19:00, la concertul extraordinar „Din suflet, de Crăciun” - o producție originală în care repertoriul și coregrafia se îmbină grațios, alături de o experiență wine-tasting de neuitat, pentru a putea savura Ajunul Crăciunului în atmosfera sofisticată a unui palat, monument istoric, fondat în anul 1905.

22
/12
/22

Corul Filarmonicii „George Enescu", pregătit de maestrul Ion Iosif Prunner, susţine la Berlin un concert extraordinar pe 23 decembrie, de la ora 20 (Ora României), concert transmis live de Radio România Muzical. Deplasarea în Germania şi partea de tour management pentru acest eveniment sunt asigurate de Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu.

21
/12
/22

În perioada 4 – 20 decembrie 2022 Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a susținut 9 spectacole care s-au desfășurat cu casa închisă, în cadrul turneului național „Pe drumul Crăciunului”, care a avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova, Suceava, Iași și București. Invitați speciali ai Corului Madrigal au fost actorii Ofelia Popii și Marius Turdeanu.

21
/12
/22

Strălucita atmosferă plină de fervoare a muzicii clasice este rezervată celor care vor alege să se bucure de trecerea dintre ani la Sibiu. Aflat la cea de-a 14-a sa Ediție, Concertul de Anul Nou de la Sibiu continuă să inoveze formula vieneză și propune publicului tema sonoră a unui «City Break».

20
/12
/22

În preajma Crăciunului, Filarmonica "George Enescu" invită publicul în zilele de joi, 22 decembrie şi vineri, 23 decembrie la ultimele concerte programate în stagiunea simfonică din anul 2022. La pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii se va afla dirijorul francez Nicolas Simon, iar ca soliste vor evolua violonistele Sarah şi Deborah Nemţanu, născute la Bordeaux într-o familie de muzicieni de origine română, cu remarcabile cariere internaţionale.

19
/12
/22

Prima parte a stagiunii 2022-2023 se încheie la Sala Radio cu un eveniment de cea mai înaltă ținută artistică! Vineri, 23 decembrie (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio, în primă audiție în România, Swing Symphony, lucrare compusă de celebra personalitate a jazz-ului mondial Wynton Marsalis. Acesta este deținător a 9 premii Grammy și director artistic de jazz al cunoscutului Lincoln Center – New York, una dintre cele mai importante scene ale Americii. O altă creație semnată de artistul american (Blood on the Fields) este prima compoziție de jazz care a obținut vreodată Premiul Pulitzer pentru muzică.

16
/12
/22

Folclor românesc și argentinian, muzică clasică și jazz, operă și musical, colinde și o expoziție de artă cu vânzare, toate acestea pentru a sărbători un Crăciun de neuitat, într-un palat cu aer interbelic, monument istoric, fondat în anul 1905.