Angela Gheorghiu vă aduce Crăciunul acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-aduce-craciunul-acasa/

Anul acesta atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu şi Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio si tv.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2013

Anul acesta, atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu și Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio şi tv şi este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi de Primăria sectorului 3.

Publicul român se va putea bucura de acest frumos concert de sărbători ce va fi transmis în Ajun de Crăciun – 24 decembrie, ora 19.00 – de Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar şi prin difuzarea lui pe postul de televiziune Antena 3, în aceeaşi zi, de la ora 23.00.

Evenimentul este o urmare firească a succesului deosebit rezultat prin lansarea recentă a albumului „O, ce veste minunată!”, înregistrat de soprana Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de Tiberiu Soare.

Una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume – The Gramophone, a elogiat apariţia materialului discografic ce cuprinde o parte dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, caracterizând interpretarea Orchestrei Naţionale Radio ca fiind una splendidă, alături de cea emoţionantă şi inegalabilă a Angelei Gheorghiu.

Magia sărbătorilor va pătrunde aşadar de la Sala Radio în casele dvs. prin îndrăgite colinde şi cântece internaţionale de Crăciun, ca „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Noi umblăm şi colindăm”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”, „Trei crai de la Răsărit”, „Cantique de Noël” etc.

Angela Gheorghiu

Afișul Concertului cu Angela Gheorghiu

Şi pentru că sărbătoarea Naşterii înseamnă în primul rând poveste şi invitaţie la visare, pe lângă tradiţionalele colinde, seara va fi completată şi de o călătorie imaginară în tărâmul fermecat al „Spărgătorului de nuci”.

Pe muzica nemuritoare a celui mai popular şi drag balet al tuturor timpurilor, semnat de P. I. Ceaikovski, veţi păşi alături de Spărgătorul de nuci transformat în prinţ şi de micuţa Clara în lumea dulciurilor, prin suita din actul II-lea – Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor – cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului.

Concertul de Crăciun de la Sala Radio transmis în casele românilor de sărbători reprezintă o închidere festivă a unei serii de evenimente extraordinare oferite de Orchestrele şi Corurile Radio România în luna decembrie, de la concertul alături de celebrul tenor José Carreras, la Gala „Cele trei dive”, de la „Christmas Fantasy” prezentat de Corul de Copii Radio, la Concertul Paulei Seling cu Big Band-ul Radio.

Foto cu Angela Gheorghiu – angela gheorghiu facebook

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

16
/03
/16

Luni, 21 martie, de la ora 18.00, Orchestra de Cameră Radio se va afla pentru prima oară în istoria ansamblului în turneu la Chișinău pentru a prezenta la Sala cu Orgă un eveniment de gală: concertul dedicat aniversării de 65 de ani împliniți de Yuri Botnari, dirijor principal și director artistic al Orchestrei Filarmonice din Barcelona și dirijor al Orchestrei Filarmonice din Moscova.

16
/03
/16

Vineri, 18 martie (19.00), Orchestra Națională Radio vă invită la Sala Radio la un concert cu „parfum exotic”, cu patru invitați speciali din Liban: apreciatul compozitor și interpret la lăută MARCEL KHALIFE, LUBNAN BAALBAKI, dirijor permanent al Filarmonicii din Liban, solista vocală de origine libaneză ABEER NEHME și SALMAN BAALBAKI - la percuție orientală.

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

Joshua Redman Trio deschide pe 24 martie seria concertelor Jazz Night Out 2016, organizate de Twin Arts.

15
/03
/16

Jean-Michel Jarre va susține un concert la Cluj-Napoca, pe 11 noiembrie, în cadrul turneului său mondial - "Electronica", potrivit paginii de Facebook a artistului. Turneul mondial "Electronica" începe pe 4 octombrie în Cardiff și include orașe precum Londra, Oslo, Stockholm, Viena și Paris.

13
/03
/16

Grand Cinema & More va difuza în exclusivitate, în România, „Queen: A Night in Bohemia”, concertul legendar care a avut loc în anul 1975 la Hammersmith Odeon în Londra, reintegrat în formatul de sunet 5.1.

12
/03
/16

 Campionul la patinaj Phillippe Candeloro va juca rolul vânătorului de vampiri Van Helsing în spectacolul DRACULA PE GHEAȚĂ prezentat de Teatrul pe Gheață din Sankt-Petersburg în premiera mondială pe 6 aprilie la Sala Palatului din București, și ulterior, pe 8 aprilie la Cluj-Napoca, Sala Polivalentă.

12
/03
/16

Două discuri, foarte deosebite între ele – fațete ale unei evidente iubiri față de muzică, pusă în slujba activismului social și de mediu (cazul albumului “Water” semnat de pianista franceză Hélène Grimaud) sau în slujba ludicului (cazul albumului “The Clarinotts” numit astfel chiar după ansamblul care l-a și înregistrat, cei trei membri, toți clarinetiști, ai familiei Ottensamer – Ernst, Daniel și Andreas).

09
/03
/16

Cu siguranţă, melomanii îşi amintesc cu placere de prezenţa violonistului David Grimal  şi a orchestrei sale Les Dissonances în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediţia 2015. Peste câteva zile, celebrul violinist revine pe scena Ateneului Român de astă dată cu o propunere  deosebit de ambiţioasă: Integrala sonatelor şi partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian  Bach, în două concerte.

09
/03
/16

Violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, cel care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară Stradivarius Elder – Voicu din 1702, va interpreta Fantasia-Appassionata în sol major, lucrare definitivată în 1860 de compozitorul și violonistul belgian Henri Vieuxtemps. Concertul va avea loc miercuri, 16 martie de la ora 19.00, la Sala Radio. Dirijor, Radu Postăvaru.

08
/03
/16

Sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 19.00, pe scena Ateneului Român din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism organizează cea de-a III-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.