Angela Gheorghiu vă aduce Crăciunul acasă
https://www.ziarulmetropolis.ro/angela-gheorghiu-va-aduce-craciunul-acasa/

Anul acesta atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu şi Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio si tv.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2013

Anul acesta, atmosfera caldă şi festivă a sărbătorilor ajunge în casele tuturor românilor printr-un concert extraordinar înregistrat la Sala Radio, cu celebra soprană Angela Gheorghiu și Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare. Concertul va fi transmis la radio şi tv şi este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi de Primăria sectorului 3.

Publicul român se va putea bucura de acest frumos concert de sărbători ce va fi transmis în Ajun de Crăciun – 24 decembrie, ora 19.00 – de Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar şi prin difuzarea lui pe postul de televiziune Antena 3, în aceeaşi zi, de la ora 23.00.

Evenimentul este o urmare firească a succesului deosebit rezultat prin lansarea recentă a albumului „O, ce veste minunată!”, înregistrat de soprana Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de Tiberiu Soare.

Una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume – The Gramophone, a elogiat apariţia materialului discografic ce cuprinde o parte dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, caracterizând interpretarea Orchestrei Naţionale Radio ca fiind una splendidă, alături de cea emoţionantă şi inegalabilă a Angelei Gheorghiu.

Magia sărbătorilor va pătrunde aşadar de la Sala Radio în casele dvs. prin îndrăgite colinde şi cântece internaţionale de Crăciun, ca „Domnuleţ şi Domn din cer”, „Noi umblăm şi colindăm”, „Steaua sus răsare”, „O, ce veste minunată”, „Trei crai de la Răsărit”, „Cantique de Noël” etc.

Angela Gheorghiu

Afișul Concertului cu Angela Gheorghiu

Şi pentru că sărbătoarea Naşterii înseamnă în primul rând poveste şi invitaţie la visare, pe lângă tradiţionalele colinde, seara va fi completată şi de o călătorie imaginară în tărâmul fermecat al „Spărgătorului de nuci”.

Pe muzica nemuritoare a celui mai popular şi drag balet al tuturor timpurilor, semnat de P. I. Ceaikovski, veţi păşi alături de Spărgătorul de nuci transformat în prinţ şi de micuţa Clara în lumea dulciurilor, prin suita din actul II-lea – Dans spaniol, Dans arab, Dans chinez, Valsul florilor – cea mai cunoscută şi apreciată parte a baletului.

Concertul de Crăciun de la Sala Radio transmis în casele românilor de sărbători reprezintă o închidere festivă a unei serii de evenimente extraordinare oferite de Orchestrele şi Corurile Radio România în luna decembrie, de la concertul alături de celebrul tenor José Carreras, la Gala „Cele trei dive”, de la „Christmas Fantasy” prezentat de Corul de Copii Radio, la Concertul Paulei Seling cu Big Band-ul Radio.

Foto cu Angela Gheorghiu – angela gheorghiu facebook

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.