Animația Song of the Sea, nominalizată la Oscar, deschide cea de-a șaptea ediție Kinodiseea
https://www.ziarulmetropolis.ro/animatia-song-of-the-sea-nominalizata-la-oscar-deschide-cea-de-a-saptea-editie-kinodiseea/

„Song of the Sea, o animaţie fermecătoare şi expresivă pentru toată familia, bogată în referinţe din folclorul irlandez” (The Guardian). Cea mai nouă animaţie a regizorului Tomm Moore, nominalizată anul acesta la Oscar, va deschide Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea (13 şi 18 noiembrie, Bucureşti).

Un articol de Petre Ivan|20 octombrie 2015

Cea de-a șaptea ediţie Kinodiseea va debuta pe 13 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti, cu premiera românească a lungmetrajului de animaţie Song of the Sea / Cântecul Mării, film nominalizat la Oscar și recent la European Film Awards – EFA 2015 pentru cel mai bun lungmetraj european de animație.

Tomm Moore, regizorul nominalizat și în 2009 la Premiile Oscar pentru animația The Secret of Kells, revine cu o poveste inspirată de creaturile mitice din folclorul irlandez numite Selkies – oamenii care devin foci atunci când intră în mare. Song of the Sea urmărește povestea tânărului Ben și a surorii lui mai mici Saoirse, care nu poate vorbi și care descoperă că este o Selkie.

În aventura lor fantastică printr-o lume magică locuită de creaturi supranaturale, aflate sub vraja unei zeițe celtice, cei doi descoperă că supraviețuirea lor depinde de recuperarea vocii lui Saoirse.

Expresivitatea puternică a personajelor, folosirea animației tradiționale 2D și a desenelor în acuarelă sunt un omagiu adus Song of the Seaanimatorului japonez Hayao Miyazaki și spiritului studioului Ghibli.

Song of the Sea, o animație fermecătoare și expresivă pentru toată familia, bogată în referințe din folclorul irlandez. – The Guardian

Song of the Sea a intrat în cursa pentru Oscar 2015 la categoria Cel mai Bun Film de Animație, alături de The Tale of Princess Kaguya, filmul semnat de Isao Takahata de la prestigiosul Studio Ghibli și The Boxtrolls, realizat de animatorii studioului american Laika. Song of the Sea concurează alături de alte 11 producții în competiția internațională Kinodiseea de anul acesta.

Ediția a 7-a Kinodiseea aduce pe marele ecran peste 100 de premiere naționale, 29 de filme de lungmetraj și animații și 80 de scurtmetraje, în total peste 140 de proiecții.

Cele 7 secțiuni ale festivalului sunt Competiția Internațională, Retrospectiva, Panorama – filme în afara competiției, Teenagers in Focus – filme dedicate adolescenților și 4 secțiuni de scurtmetraje pentru copii de la 3 – 6 ani, 6 – 9 ani, 9 – 12 ani, 12 – 14 ani, prezidate de jurii formate atât din copii, cât și din profesioniști în domeniu.

Cea de-a șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea se va desfăşura la Cinema Studio, Cinema Pro, Cinema Eforie, Cinema Union și Cinema Elvira Popescu.

Foto: Song of the Sea,  Kinodiseea – kinodiseea.ro

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.