Animația verii, “Hotel Transylvania 3” – în curând, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/animatia-verii-hotel-transylvania-3-in-curand-la-cinema/

Vacanţa mare aduce o surpriză pentru micii cinefili şi una dintre cele mai aşteptate lansări cinematografice ale anului: animaţia “Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă”. Drac şi clanul său ne-au pregătit noi aventuri comice, pentru întreaga familie.

Un articol de Petre Ivan|9 iulie 2018

Reunind voci celebre în distribuție, Hotel Transylvania 3 – producția Sony Pictures Animation, va rula atât în varianta subtitrată, cât și în cea dublată în limba română – în avanpremieră pe 11 și 12 iulie 2018, iar din 13 iulie a.c., pe marile ecrane din toată țara.

 Ce fac niste monștri plictisiți? Pleacă în vacanță. Și nu orice vacanță, ci o croazieră de lux, în care au de gând să facă valuri. Doar că, după această vacanță, sigur vor avea nevoie de alta!

Sătul să se ocupe de vacanțele altora, celebrul conte Dracula, administratorul hotelului de succes “Transylvania”, decide să plece el însuși în vacanță. Mai ales că se simte cam singur de la o vreme și aspiră la o escapadă romantică… Așa că urmează sfatul fiicei sale, Mavis, și se îmbarcă, împreună cu toată gașca de monștri simpatici, pe un vas luxos, în prima croazieră organizată special pentru monștri. Destinația? Atlantis, orașul dispărut. Drac simte fluturi în stomac de îndată ce urcă la bord: căpitanul navei, Erika, îi ia ochii și… mințile.

Croaziera se anunță cum nu se poate mai antrenantă, răsfățându-i pe monștrii dornici de distracție cu jocuri de volei, şedinţe de bronz la lumina lunii, scuba diving, surfing pe delfini, excursii în Triunghiul Bermudelor, expediție la un vulcan pe fundul mării și jocuri de noroc într-un fel de Las Vegas subacvatic. Dar nu cumva își cam forțează norocul la propriu? În timp ce lui Drac i se aprind călcâiele după Ericka, ea pregătește o surpriză monstruoasă, care i-ar putea anihila pe toți!

Dacă iubirea îi va duce la pierzanie sau îi va ajuta să iasă din impas aflăm din 13 iulie a.c., la cinema, în “Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation” / “Hotel Transylvania 3: Monştrii în vacanţă”.

*

Aflat pentru a treia oară la cârma producției, regizorul Genndy Tartakovsky, câștigător a trei premii Emmy, a ridicat ștacheta pentru animatori și scenografi în realizarea efectelor vizuale, creând scene de o amploare și de o complexitate superioare, precum cele cu vulcanul subacvatic, Triunghiul Bermudelor ori cu oraşul dispărut, Atlantis.

Mai mult, pentru a se asigura că-și va transpune viziunea în imagini, Tartakovski semnează, împreună cu Michael McCullers, și scenariul producției. Rezultatul promite fanilor francizei un adevărat spectacol vizual, plus o supradoză de umor și aventură în stilul inconfundabil “Hotel Transylvania”.

Producția Sony Pictures Imageworks Inc. durează 97 de minute, este recomandată pentru audiență generală și distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Hotel Transylvania 3 – InterComFilm

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.