Animation Worksheep 2014, ediţia a patra
https://www.ziarulmetropolis.ro/animation-worksheep-2014-editia-a-patra/

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2014

Animation Worksheep, atelierul de film de animaţie prezentat de Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, ajuns la a patra ediţie, va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie pentru marele ecran.

Destinat tinerilor animatori din România și Republica Moldova cu diferite niveluri de experienţă, inclusiv începătorilor care dovedesc aptitudini de grafică / desen şi stăpânesc noţiuni elementare de animaţie – Animation Worksheep va produce anul acesta un program de scurtmetraje de animaţie care va putea fi urmărit pe marele ecran în cadrul celei de-a noua ediţii a Anim’est, care va avea loc în perioada 3 – 12 octombrie 2014 la Bucureşti şi va fi urmată de o ediţie specială, organizată în luna noiembrie la Chişinău.

Din cei 36 de absolventi ai Worksheep-ului din perioada 2011-2013, mai bine de jumătate lucrează în acest moment ca animatori, iar o parte dintre ei au participat cu filme proprii la competiția românească din cadrul Anim’est.

Animation Worksheep face în fiecare an pași importanți spre a deveni prima școală de animație din România

15 cursanţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani vor fi selectaţi pentru cea de-a patra ediţie a Animation Worksheep, desfăşurat la Râșnov, în perioada 13 – 31 martie 2014.  Se vor aborda mai multe tehnici de animaţie: 2D desenat, stop-motion, cut-out, 2D digital, 3D.

Ponderea fiecărei tehnici va fi stabilită după selectarea celor 15 cursanţi, în funcţie de competenţele şi aspiraţiile lor.

Animation Worksheep

La finalul atelierului, participanţii vor avea o experienţă consistentă de lucru în filmul de animaţie, din punct de vedere tehnic şi creativ.

Cei trei traineri – animatori cu experienţă – îi vor ghida pe aceştia şi le vor oferi tot sprijinul necesar pentru realizarea unui scurtmetraj de animaţie, şi vor lucra cot la cot cu ei.

Trei dintre cei mai activi animatori români coordonează în continuare atelierul Animation Worksheep, şi supervizează îndeaproape partea practică a atelierului.

Înscrierile la Animation Worksheep vor avea loc în perioada 21 ianuarie – 23 februarie 2014, iar cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită prin e-mail, pe adresa [email protected].

Animation Worksheep – powered by Anim’est este organizat de Asociaţia Estenest, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Foto cu Animation Worksheep – animest.ro

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.

26
/08
/21

Cea de XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival (BIFF), prima mare competiţie cinematograficӑ de film de lungmetraj organizatӑ în capitală, se va desfășura între 3 - 12 septembrie 2021, în București și va aduce premiere mondiale și filme premiate la festivaluri internaționale de prestigiu.