Aniversare Richard Strauss, la Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversare-richard-strauss-la-opera-nationala-bucuresti/

Anul acesta lumea muzicală îl sărbătoreşte pe compozitorul german Richard Strauss (1864-1949) la împlinirea a 150 de ani de la naştere.

Un articol de Liliana Matei|11 iunie 2014

După ce, nu demult, Opera Națională a oferit publicului, în premieră pe scena noastră, Poemul simfonic Don Quijote al celebrului compozitor, acum, în săptămâna în care se sărbătorește ziua de naștere a lui Strauss, Opera Naţională Bucureşti vă invită în Foaierul Galben al teatrului sâmbătă, 14 iunie, de la ora 19.00 la un concert aniversar alcătuit din lucrări camerale.

Călătoria muzicală prin creaţia lui Richard Strauss va fi asigurată de mezzosoprana Mihaela Işpan şi bas-baritonul Răzvan Georgescu (invitat), alături de violoniştii Liviu Ailincăi (invitat) şi Cristian Balaş (membru al Orchestrei ONB) şi de pianistele Luminiţa Berariu şi Mădălina Florescu.

La eveniment participă şi tenorul Andrei Lazăr, de data aceasta în calitate de actor, care, împreună cu pianista Mădălina Florescu, va prezenta o lucrare inedită a compozitorului, pentru narator şi pian, „Das Schloss am Meere” („Castelul de la mare”).

Prezentator va fi muzicologul Cătălin Sava. Programul conţine lieduri din creaţia lui Richard Strauss, lucrări pentru pian şi pentru vioară şi pian.

Compozitor inovator şi provocator pentru vremea sa, Richard Strauss este unul dintre părinţii muzicii moderne, autor a numeroase partituri adesea dezbătute şi studiate, mai ales în genul operei. A colaborat de-a lungul timpului cu mari scriitori precum Hugo von Hoffmannstahl şi Stefan Zweig. Şi la Opera Naţională Bucureşti au fost puse în scenă lucrări de-ale sale precum operele “Salomeea” (în 1926), “Cavalerul rozelor” (1929, 1962), “Ariadna la Naxos” (1942, 1994).

Foto Richard Strauss: wikipedia

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

07
/05
/15

Dirijorul german RALF SOCHACZEWSKY - fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi invitat al multor ansambluri de prestigiu - revine la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO. Miercuri, 13 mai (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii pot asculta un concert ce aparţine 100% clasicismului muzical şi reuneşte doi mari compozitori austrieci: Mozart şi Haydn.

06
/05
/15

AG Weinberger revine la formula de band de data aceasta însă cu o nouă dimensiune componistică şi într-o manieră stilistică diferita, reunind în repertoriul său piese de jazz, blues, soul, blues-rock, piese mai rar auzite, adunate într-un concert de colecţie.

03
/05
/15

Legendara balerină rusă Maia Pliseţkaia, una dintre cele mai importante dansatoare şi coregrafe din toate timpurile, a murit sâmbătă, la vârsta de 89 de ani, potrivit unui anunţ făcut de directorul general al Teatrului Balşoi, Vladimir Ourin, citat de Russia Today.

01
/05
/15

Ane Brun, unul dintre cei mai apreciați muzicieni scandinavi, are o poveste de viață atipică și niște apariții pe scenă nonconformiste, teatrale. Își compune propria muzică, dar o și produce - un avantaj pentru care se simte recunoscătoare. O puteți asculta în premieră la București, pe 10 mai, la Sala Radio.

30
/04
/15

Primăria Sectorului 3 îi invită pe cetățenii săi la un nou program cultural dedicat Sărbătorilor de 1 și 2 mai organizate prin Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3. Cele două evenimente vor avea loc în ParculTitan-Parcul Artelor și reunesc nume importante ale muzicii și dansului românesc de diferite genuri.

28
/04
/15

DJ-ul şi cântăreţul american Moby îşi va deschide propriul restaurant vegan în vara acestui an în oraşul Los Angeles. Restaurantul se va numi Little Pine şi va fi amenajat în cartierul Silver Lake din metropola americană.