Aniversarea a 65 de ani de la înființarea UNATC, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-a-65-de-ani-de-la-infiintarea-unatc-la-tvr-2/

Luni, 6 iulie, de la ora 20:10, TVR 2 aniversează 65 de ani de la înfiinţarea UNATC cu un musical de absolvenţă – „Cadrilul”.

Un articol de Liliana Matei|5 iulie 2015

Ștefan Bănică Jr, Oana Ioachim, Erika Băieșu, Lamia Beligan, Adrian Ciobanu terminau, în urmă cu 25 de ani, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiala, București (acum UNATC) cu un spectacol care a cucerit cronicari și public deopotrivă: musicalul „Cadrilul”, adaptare după piesa lui Oscar Wilde „The importance of being Earnest”.

În piesă, încurcăturile se nasc de la un nume – Ernest (joc de cuvinte, adică Onest). Acţiunea se petrece la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Anglia victoriană, în aşa-zisa înaltă societate londoneză.Tânărul John Worthing (cunoscut sub numele de Jack la ţară şi Ernest – Onest la oraş, Dan Profiroiu) vrea să se însoare cu Gwendolen Fairfax(Lamia Beligan), fiica teribilei Lady Bracknell(Ruxandra Enescu).

Dar, din cauza trecutului său obscur, fusese găsit într-o valiză uitată pe peronul Gării Victoria, Lady Bracknell se opune cu fermitate căsătoriei, în pofida prieteniei pretendentului cu nepotul ei, Algernon Montcrieff (Ștefan Bănică Jr). Acesta, pe urmele secretelor lui Jack, se îndrăgosteşte de tânăra pupilă a acestuia, Cecily Cardew (Oana Ioachim). După o serie de certuri şi împăcări, încurcături şi dezvăluiri, piesa are un triplu happy-end – nu mai puţin de trei căsătorii.

„Cadrilul” este, de fapt, musicalul „Bună seara, domnule Wilde!” (1971), musical cu libretul scris de Eugen Mirea, pe muzica lui Henri Mălineanu. Libretul respectă cu fidelitate litera şi, mai ales, spiritul piesei originale, subintitulată „A Trivial Comedy for Serious People” (O comedie minoră pentru oameni importanți). Verva tinerilor absolvenți este excelent slujită de schimbul de replici, de jocurile de cuvinte, de încurcăturile născute din re-botazarea protagoniștilor.

FOTO CADRILUL 10

„În pofida acestei aparente uşurătăţi a subiectului, comentată cu mult umor de personajul Oscar Wilde, comicul de limbaj şi situaţii este de o profunzime invers proporţională cu superficialitatea înaltei societăţi londoneze. Iar scriitorul Eugen Mirea îl speculează pe de-a-ntregul în libretul noului musical, la care se adaugă partitura lui Henri Mălineanu. Premiera absolută a musicalului a avut loc pe 28 noiembrie 1971, la Teatrul Nottara din București, în regia lui Alexandru Bocăneț și coregrafia lui Cornel Patrichi, cu o distribuție de excepție.

De-a lungul anilor, musicalul a cunoscut o serie de montări pe scenele româneşti şi a fost preferatul variilor generații de studenți ai facultăţilor de teatru din ţară. Alegerea pare întemeiată, căci comedia lui Mirea şi Mălineanu reface cu haz şi nerv, în termenii teatrului muzical modern, textul lui Oscar Wilde, oferind partituri generoase pentru fiecare interpret. Iar tinerii actori distribuiţi au posibilitatea de a se prezenta la public cu roluri convingătoare, prin care să îşi evidenţieze personalitatea artistică. Aşa s-a întâmplat şi la prima punere în scenă a musicalului la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti, în anul 1984, la clasa prof. asoc. Sanda Manu, lect. univ. Geta Angheluţă, dar şi mai târziu, în 1989, sub titlul „Cadrilul”, la clasa prof.univ. Ion Cojar, prof. asoc. Leopoldina Bălănuţă.” (articol în Yorick)
CADRILUL

Comedie de Eugen Mirea dupa Oscar Wilde
Muzica Henri Malineanu
Durata 164’

Spectacol realizat de studenții anului IV al IATC

În distribuție: Ștefan Banică-Junior, Adrian Ciobanu, Dan Profiroiu, Adrian Vâlcu, Erika Baieșu, Lamia Beligan, Ruxandra Enescu, Oana Ioachim, Ștefan Velniciuc.

Scenografia: Diana Cupșa și Valeria Stoleru

Regia artistică TV: Constantin Dicu

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.