Aniversarea se va juca la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aniversarea-se-va-juca-la-festivalul-zile-si-nopti-de-teatru-la-braila/

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

Un articol de Andrada Văsii|4 octombrie 2013

Aniversarea, de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, producţie a Teatrului Nottara din Bucureşti, se va juca la Sala Studio a Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, pe 6 octombrie 2013.

În toamna lui 2011, Aniversarea a avut succes la Londra, la Barbican Centre. Atunci, s-au jucat, la Sala Pit, zece reprezentaţii cu casa închisă. Anul acesta spectacolul a fost invitat să participe la Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”.

Din distribuţie fac parte actori ai Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti, dar şi colaboratori: Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, George Alexandru, Ion Grosu, Ada Navrot, Dan Bordeianu, Camelia Zorlescu, Corneliu Dan Borcia, Gabriel Răuţă, Raluca Gheorghiu, Lucian Ghimişi, Diana Roman, Mihaela Subţirică.

Alături de ei vor mai juca Daniel Popescu, Raluca Jugănaru, Ionuţ Angel, Corina Dragomir, Ciprian Duică, Eduard Epure. Atât regia, cât şi traducerea textului îi aparţin lui Vlad Massaci, mişcarea scenică Mălinei Andrei, iar scenografia, decorul şi costumele lui Ştefan Caragiu. Cristi Juncu semnează ilustraţia muzicală.

Aniversarea e plină de surprize

Spectacolul anunţă, încă din titlu, un eveniment grandios. Aniversările ar trebui să fie momentul bunei dispoziţii şi al toast-urilor entuziaste. Uneori, însă, ele sunt şi prilejul unei eliberări. Al unei confruntări. Prilejul ca adevărul să fie rostit, profitând de faptul că toată lumea este de faţă.

În cazul acestei familii, adevărul ţine de un fapt din trecut, care le-a schimbat tuturor viaţa. Aniversarea ne învaţă o lecţie: câtă vreme nu te confrunţi cu trecutul şi nu cureţi rana lăsată de el, ea nu se va cicatriza.

Aniversarea

Dan Bordeianu joacă în spectacolul Aniversarea

Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”, aflat în acest an la cea de-a XIII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-6 octombrie 2013, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local ale Municipiului Brăila.

Tema acestei ediţii este „Mari autori, mari regizori”, prin care teatrul brăilean îşi propune să aducă în prim-plan excelenţa în teatru, găzduind pe scenă spectacole din întreaga ţară.

Foto credit: Ciprian Duică, spectacolul Aniversarea

 

13
/02
/15

Actorul spaniol Antonio Banderas a cumpărat drepturile de ecranizare a unui scenariu şi lucrează în prezent la adaptarea acestuia într-un serial TV de ficţiune, pe care intenţionează să îl lanseze în 2016.

13
/02
/15

Preşedintele american Barack Obama ar face aproape orice să-şi promoveze programul de sănătate (ObamaCare) în rândul americanilor şi asta include să ţină un băţ pentru făcut selfie-uri şi să scoată limba în faţa oglinzii

13
/02
/15

Într-o zi de 13 februarie (1955) se năştea Alexandru Dabija, unul dintre cei mai experimentați regizori de teatru din România, dar și un actor aflat (încă) la început de carieră.

12
/02
/15

Andrei Pleşu, fondatorul Colegiului Noua Europă, a fost desemnat câştigător al Premiului Cetăţeanului European, ediţia 2014, distincţie acordată anual de Parlamentul European pentru realizări excepţionale în dezvoltarea colaborării culturale transnaţionale în Uniunea Europeană (UE).

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Duminică, 8 februarie, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, criticul de artă Adina Nanu a susținut „Pledoarie pentru pălărie”- o conferință despre funcția și rostul pălăriei, de-a lungul epocilor.

11
/02
/15

... spunea Lucian Blaga în poezia „Izvorul nopţii“. Se întâmplă însă ca unii „îndrăgostiţi“ - mai puţin de gramatică - să-şi exprime sentimentele faţă de persoana adorată prin apelativul „Frumoas-o“ transcris într-un sms debordând de siropeli sau într-un comentariu la o poză de pe Facebook.