5+1 filme româneşti ale toamnei
https://www.ziarulmetropolis.ro/51-filme-romanesti-ale-toamnei/

Pe scurt, despre câteva filme româneşti din a doua jumătate a anului: „Breaking News”, „Capace”, „Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Mariţa”. Şi, bineînţeles, neuitatul, în cel mai rău sens cu putinţă, „Octav”.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 Noiembrie 2017

Sfârşitul de an este aproape. Până la tradiţionalele topuri pe 2017, merită discutat ce a oferit cinematografia română în toamna lui 2017. A doua jumătate a anului a adus până acum şi va aduce până la mijlocul lui decembrie aproape câte un film românesc săptămânal. Deloc rău, chiar dacă nici unul din lungmetrajele de ficţiune lansate nu este un mare film.

Startul sezonului de toamnă a fost dat de “Ţara moartă”, primul documentar realizat de Radu Jude, lansat în (câteva) cinematografe la 25 august. O propunere îndrăzneaţă, despre care aţi putut citi deja pe larg aici.

Tot un documentar ambiţios – şi unul din cele mai bune filme ale anului – a fost “Ouăle lui Tarzan”, de Alexandru Solomon (lansat, tot într-o distribuţie restrânsă, la 6 octombrie). Cronica pe care i-am dedicat-o e disponibilă aici.

O promisiune neîndeplinită cred că este debutul în lungmetrajul de ficţiune al lui Daniel Sandu, mult discutatul “Un pas în urma serafimilor” (intrat în săli la 22 septembrie), un film simplist, recenzat aici.

Deşi e cel mai reuşit film de ficţiune al Ancăi Damian (o regizoare mult mai interesantă ca autoare de animaţii, printre care şi uriaşul “Crulic – drumul spre dincolo”), “Perfect sănătos” (lansat la 15 septembrie şi discutat aici) suferă în principal din cauza unui scenariu schematic şi nu are sclipirea care să-l facă memorabil, deşi nu e lipsit de unele calităţi.

Până la sfârşitul anului vor mai fi lansate în cinematografe două filme de public, două pretinse comedii, fără mari ambiţii, pe care nu le-am văzut încă: “Hawaii”, de Jesús del Cerro (17 noiembrie) şi “Ghinionistul”, de Iura Luncaşu (8 decembrie).

Însă această toamnă a oferit şi va mai oferi alte şase filme româneşti: două debuturi onorabile; două filme cu ambiţii, dar modeste ca realizare; un alt debut, nesemnificativ; şi o catastrofă.

Să începem cu catastrofa.

“Octav”, Sergiu Ioan Celebidachi (6 octombrie)

Nu e doar un film inutil, ci de-a dreptul stupid si ridicol (ce e mai caraghios ca un bătrân, jucat cu emfază de Marcel Iureş, să îi facă declaraţii de dragoste unei fetiţe – pretinsă apariţie sub forma unei reverii-flashback a fostei sale iubiri de-o viaţă pe când era mică?; sau ca protagonistul să călătorească într-un tren gol şi să coboare într-o gară unde nu mai e absolut nimeni, şi asta nu într-o secvenţă de vis?).

Imaginile “frumoase” menţionate în materialele de promovare şi lăudate de unii internauţi (atraşi de campania publicitară puternică) şi chiar de câţiva intelectuali-comentatori sunt, de fapt, pură calofilie. Niciun fior de cinema viu nu străbate “Octav”.

Scenariul – un bătrân se întoarce după mult timp în casa copilăriei, unde este invadat de amintiri – este simplist şi uzat. Iar regia nu înseamnă decât o însăilare de secvenţe de o platitudine care sfidează orice minimă cultură cinematografică.

Un proiect girat, din păcate, de prezenţa în distribuţie a mai multor actori cunoscuţi, printre care Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu sau Lia Bugnar.

“Capace”, Sorin Marin şi Tudor Seichea Marin (27 octombrie)

Lansat în cinematografe într-o distribuţie foarte restrânsă şi ieşit rapid din săli, “Capace”, debut al lui Sorin Marin şi Tudor Seichea Marin, îi aduce împreună pe Vlad Ivanov şi Adrian Titieni, cei mai folosiţi actori români ai momentului.

Un om de afaceri (Ivanov) află că ar putea fi grav bolnav, aşa că începe să îşi reconsidere viaţa şi îşi vizitează, la Sfântu Gheorghe, un fost bun prieten de copilărie (Titieni), unde pare a regăsi ceva din liniştea pe care a pierdut-o în mediul cinic în care se învârte de mulţi ani (speculaţii la bursă etc.).

Scenariul este unul schematic (traiectoria protagonistului este previziblă), la fel şi regia: secvenţele din prezent sunt intercalate cu momente din copilărie, cu grupul de prieteni jucând “capace”, iar cele două perioade sunt filmate în estetici diferite.

Este un film fără vigoare, fără forţa care să-l facă relevant, deşi interpretările lui Ivanov şi Titieni sunt credibile, iar unele secvenţe, în care realitatea banală a vieţii protagonistului este spartă de momente de impresionism, sugerează câteva idei de regie inspirate.

“Breaking News”, Iulia Rugină (29 septembrie)

În ciuda bunelor intenții, a câtorva calități (printre ele, prezența tinerei Voica Oltean) şi a selecţiei în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary, “Breaking News”, adevăratul debut al Iuliei Rugină (după comediile “de comandă” numite “Love Building” şi “Alt Love Building”, produse de şcoala privată “Actorie de film”), este totuși modest.

În primul rând, din cauza unui scenariu (Ana Agopian, Oana Răsuceanu, Iulia Rugină) mult prea scris, didactic, fără curajul de a ieşi din rigorile impuse de manual (cu destule replici livrate parcă pentru a atrage atenția asupra lor). Un film care nu-şi asumă niciun risc. E un semn rău când ai impresia că citeşti scenariul atunci când vezi un film (asta însemnând că artificialitatea dramaturgică a unor secvenţe iese uşor la suprafaţă).

Mai e, apoi, abodarea în care montajul predominant de tip plan-contraplan (și, câteodată, neatenția la racorduri) afectează, pe alocuri strident, cursivitatea secvențelor, firescul căutat al dialogurilor, și subminează, implicit, orice eventuală încărcătură emoțională. Un film cuminte, timid.

“Aniversarea”, Dan Chişu (10 noiembrie)

E ca la o mâncare (nu foarte sofisticată) – aproape toate ingredientele par la locul lor, doar că rezultatul e fad, fără gustul pe care, eventual, îl aşteptai. Lipseşte acel ceva care l-ar putea transforma pe Dan Chişu (ajuns deja la al şaptelea film din 2010 şi până acum) dintr-un meşteşugar cu ambiţie şi cu unele idei interesante (însă nu întotdeauna fructificate strălucit), într-un adevărat autor de cinema.

El însuşi actor ocazional, Dan Chişu ştie să îşi pună actorii în valoare, să îi lase să îşi etaleze talentul şi plăcerea de a juca – ampla distribuţie din “Aniversarea”, plină de actori cunoscuţi, de diferite generaţii, este atuul filmului.

Stridenţele şi paşii falşi apar din scenariu (ca secvenţa complet ratată în care un psiholog discută cu un preot ortodox), şi uneori şi în regie, care nu e foarte riguroasă. Şi asta pentru că Dan Chişu vrea să spună şi să arate foarte multe, însă nu o face deloc subtil. Trage spectatorul de mânecă şi nu îi permite să se lase atras în atmosfera familiei numeroase de pe ecran, pentru a-i putea simţi cu adevărat ridicolul şi tragismul – care rămân idei enunţate destul de demonstrativ.

“Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, Emanuel Pârvu (24 noiembrie)

În acest debut onorabil ca regizor de lungmetraj, Emanuel Pârvu (cunoscut în special ca actor) propune o abordare curajos-dedramatizată, asumat antispectaculară (chiar până în punctul în care i-ar putea enerva pe unii spectatori ce ar aştepta o răbufnire, o explozie în derularea narativă), a unui moment din viaţa grea a unei comunităţi rurale izolate.

Camera de filmat urmăreşte de aproape personajele, în special chipul protagonistului jucat convingător de Şerban Pavlu, parcă pentru a-i surprinde sentimentele şi trăirile.

Păcat, totuşi, că “Meda…”, proiect exclusiv independent, oscilează, aparent nesigur, între a fi portretul unui bărbat care se luptă cu disperare să-şi păstreze fiica adoptivă (un personaj, de altfel, insuficient dezvoltat narativ) şi un film coral, ancorat în social, având în centru o comunitate (cu excepţia câtorva personaje secundare interpretate de actori profesionişti, sătenii autentici sunt prezenţe şterse, insignifiante, folosite doar ca decor uman).

Persistă şi senzaţia că spaţiul, geografia specială a locului (un sat izolat de munte), natura nu sunt suficient folosite ca elemente de dramaturgie, cu atât mai mult cu cât viaţa personajelor este dependentă de specificul zonei (tăiat de lemne, creşterea animalelor, vânat).

“Mariţa”, Cristi Ifime (1 decembrie)

Apropiindu-se stilistic de unele filme ale noului Cinema Românesc, “Mariţa”, debutul reuşit în lungmetraj al lui Cristi Iftime, mizează pe planuri secvenţă, cu cadre fixe şi lungi de câteva minute în care două sau mai multe personaje vorbesc.

O astfel de abordare nu doar că amplifică senzaţia de realism, dar permite spectatorului să se apropie mai mult, să cunoască mai bine personajele, şi în special pe tată (Adrian Titieni), centrul de greutate al filmului.

Bine scrise, dialogurile scot la suprafaţă neînţelegeri şi tensiuni, dar şi mici momente de afecţiune, şi fac ca trecutul să se confrunte cu prezentul. De aici şi melancolia pe care o degajă filmul.

„Mariţa” vorbeşte despre ratare, despre greşelile trecutului, despre micile sau marile emoţii pe care le declanşează acea atmosferă unică dintr-o familie, fie una chiar şi destrămată şi reunită doar pentru un scurt moment.

 

Foto sus: “Mariţa”

20
/09
/18

Vineri,  21 septembrie, filmele bune românești fac Noapte Albă în București și Cluj. Într-o singură noapte, spectatorii vor putea urmări 25 de filme de ficțiune și documentare, o parte din ele în premieră sau încă nelansate în cinema.

20
/09
/18

O șansă de a face bani rapid, 3 prieteni dispuși să riște totul, un oraș împânzit de anturaje criminale și alegeri cu mize uriașe, toate în thriller-ul franțuzesc „Banii sunt bani” / „Money’s money”, un film de la regizorul Géla Babluani, care la debutul în cinematografie impresiona cu forța de a crea suspans așa cum unii nu reușesc într-o carieră întreagă.

20
/09
/18

"Există o fântână a tinereţii: este mintea ta, talentele tale, este creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi în vieţile celor pe care îi iubeşti. Dacă înveţi să foloseşti această sursă, atunci poţi învinge într-adevăr vîrsta." - Sophia Loren.  Considerată un „tezaur naţional“ în Italia natală, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 84 de ani. 

19
/09
/18

Zilele acestea au loc filmările pentru „Luca”, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele,un thriller psihologic, cu influențe de neo-noir, de la maeștrii acestui gen: Polanski (Chinatown), Coppola(The Conversation), sau Scorsese (Taxi Driver). Protagonistul va fi arhetipul acestui gen cinematografic: damnatul.

19
/09
/18

"Nu vreau să fiu singură; vreau să fiu lăsată în pace" - Greta Garbo, fotografiată de Clarence Sinclair Bull, în anul 1931, pentru filmul Mata Hari.

18
/09
/18

Marlon Brando (Stanley Kowalski) și Vivien Leigh (Blanche DuBois), în anul 1951, în filmul „Un tramvai numit dorință” / „A Streetcar Named Desire”, realizat după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul regizat de Elia Kazan a avut premiera în urmă cu 67 de ani, într-o zi de 18 septembrie.

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!

Page 1 of 21512345...102030...Last »