Antonio Pappano, dirijor: „Enescu e ca vinul roșu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/antonio-pappano-dirijor-veniti-sa-l-ascultati-pe-verdi/

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbeşte la radio şi la televiziune despre Verdi, dar şi despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la Bucureşti, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „Enescu”.

Un articol de Adina Scorţescu|14 septembrie 2013

La 53 de ani, Antonio Pappano e considerat un al doilea Bernstein. Când nu dirijează sau nu face înregistrări, vorbește la radio și la televiziune despre Verdi, dar și despre Beatles. Săptămâna aceasta a venit la București, împreună cu orchestra di Santa Cecilia, pentru Festivalul „George Enescu”.

Cum arată un mare dirijor?

Un bărbat îmbrăcat în blugi și adidași, care nu depășește cu mult 1,60 m, cu părul gri, ce îi acoperă fruntea când dă energic din cap, și cu brațe pe care le-am văzut stând în repaus doar câteva secunde. Antonio Pappano a venit săptămâna asta la București ca să dirijeze în Festivalul „Enescu” orchestra pe care o conduce din 2005: Orchestra dell’Accademia Nazionale din Santa Cecilia, din Roma.

Cu trei ani înainte, în 2005, devenea director muzical al Royal Opera House din Londra, poziție pe care o deține și acum. Muncește 16 ore pe zi; câteodată repetă seara la Londra și, a doua zi dimineață, la Roma. Iar, când nu face muzică, vorbește despre ea – în interviuri, la radio, în programe ale BBC.

Așa că, atunci când îl aștepți să vină la interviu, în ziua dinaintea primului concert la București, ai în minte imaginea unui bărbat impozant, cu niscaiva cearcăne, care te va expedia eficient în 15 minute (timpul alocat întrevederii).

Antonio Pappano 2

E ora 15.40. În holul de la etajul doi al Sălii Palatului, mobilat cu scaune și canapele îmbrăcate într-un material galben-muștar, care-ți aduc aminte de restaurantele comuniste, un bărbat în costum bleumarin, cu aer atotcunoscător (probabil unul dintre paznici) se îndreaptă înspre noi, cu pas hotărât. „Pe cine așteptați aici?!”

Ducem automat degetul la buze: „Ssst. E un interviu, în camera de alături; suntem jurnaliști, și noi am venit tot pentru interviu.” „Aa, de ce n-ați spus așa!” vorbește parcă și mai tare, apoi pășește prin coloanele de marmură, în fața cărora sunt panouri cu fotografii alb-negru de la edițiile anterioare ale Festivalului.

Apoi, dintr-o dată: „Și floarea unde-ați pus-o?!” Strigă din capătul sălii, fără întoarcă privirea înspre noi. Îi răspundem că nu știm de nicio floare, că poate au luat-o cei dinainte, ca să dea bine în cadru. „Era o floare frumoasă.” Vorbește fără intonație, așa că nu-ți dai seama dacă e supărat că a pierdut floarea, dacă are de gând s-o caute, dacă se așteaptă ca noi să-i răspundem ceva. Deci ne așezăm pe canapea și ne facem că n-am auzit.

La 4 fără șase minute, Cristina – însoțitoarea dirijorului pe perioada Festivalului, în deux-pieces negru și cu o mapă în mână – vine să ne zică ceva. În spatele ei e un bărbat mic de statură, în adidași și blugi, cu o jachetă bleumarin aruncată pe braț. În spatele lui – nimeni.

Primul gând care-mi trece prin cap: „Probabil că Pappano vrea și el o pauză, că doar nu poate să dea interviu după interviu, ca pe bandă; poate ăsta e asistentul.” Când mă uit mai bine la figura zâmbitoare, îmi dau seama că e cea pe care am văzut-o pe Internet. Numai că, în poze, fața părea să vină în continuarea unui corp mai impunător. „Maestre, vă rog așezați-vă aici”, îi spune Cristina în engleză, apoi ne anunță în română că va veni peste fix 15 minute, să ne facă semn că interviul s-a terminat.

Enescu e ca vinul roșu

Așa că începem brusc. Aflasem din interviurile precedente că e pasionat de mâncare și de vinuri; poate să facă o paralelă între vinuri și bucățile muzicale pe care le va dirija la festival? Se lasă pe spate și izbucnește în râs. „Ravel sigur e vin alb, iar Enescu roșu – adânc, închis la culoare”. „I don’t know much about Enescu, but he must’ve been psychologically…” („nu știu multe despre Enescu, dar, psihologic, trebuie să fi fost…”) Lasă fraza în aer, după care continuă, regulamentar „Muzica lui e densă, cu multe straturi de înțeles. E foarte greu de studiat, dar îți și oferă o satisfacție mare.”

A doua zi va dirija „O barcă pe ocean” (partea a treia dintr-o suită de Ravel) și apoi „Vox Maris”, de Enescu. Ambele despre mare – prima descriptivă, parfumată, cea de-a doua – intensă, chiar tragică pe alocuri. „Cred că merg foarte bine împreună”, spune cu aerul unui copil care a descoperit un joc nou. Când vorbește de sonoritatea lui Ravel, își freacă degetele de la mâini, ca și când ar pipăi o bucată de catifea.

Citiţi şi: George Enescu, în interviuri publicate în presa românească

La 53 de ani, pare să le fi făcut pe toate. La 21 de ani era pianist-acompaniator la Opera din New York, la 26 era asistentul lui Daniel Barenboim (și el prezent la Enescu), la Bayreuth. La 30 de ani, ajungea directorul muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden – cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani. Ce-a rămas nefăcut?

„O, Doamne, o grămadă!” Nu atât în operă, cât în domeniul simfonic. Vrea să cânte mai mult Bruckner și Bach. Când a dirijat prima oară „Matthäus Passion”, în stagiunea trecută, și-a spus „Aș vrea să fac asta toată viața!”. Vorbește engleză cu accent intalienesc și gesticulează larg, ca atunci când dirijează. Apoi adaugă „Bineînțeles că nu pot și n-o să fac asta, dar pot măcar plănui, poco a poco.”

Dirijorul nu trebuie să cânte notele

Se simte norocos că are două familii muzicale: una la Roma, alta la Londra. Spune că îi reprezintă originile (născut în Anglia, din părinți italieni). „Muzicienii trebuie să fie cameleonici, să se reinventeze tot timpul.”

Ce aduce dirijatul în plus față de cântatul la pian? „Nu trebuie să cânt notele!” răspunde dintr-o suflare și izbucnește în râs. „Dirijatul mă aduce aproape de un repertoriu atât de bogat… numai anul ăsta am cântat Wagner, Britten, Enescu, Ravel, Rachmaninov, Mozart, Verdi.”

Te poate copleși emoțional, așa că e imporant să fii dur. Și „full of loooove for the music” („plin de dragoste pentru muzică”). Lungește vocalele exact ca-n filmele americane în care apar italieni. O mai fi spus asta într-o sută de interviuri până acum, dar nu pare să-și fi pierdut emoția și bucuria adolescentină, care te molipsesc.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În a doua zi de concert va dirija „Recviemul” de Verdi. De ce ar veni lumea să asculte muzică religioasă, când poate să vadă „Traviata”? Pentru că seamănă mult cu muzica de operă, pentru că există ceva teatral în religia italiană.

Cristina vine și ne face semn, arătând spre ceasul de la mână – cele 15 minute au expirat. Antonio enumeră, sobru, cuvintele violente din Recviem („judecată”, „sfârșitul lumii”), apoi revine la expresia de copil bucuros, pus pe șotii: „Anul ăsta celebrăm 200 de ani de la nașterea tipului (n. red. – Verdi s-a născut în 1813). Veniți să ascultați una dintre cele mai bune lucrări pe care le-a scris!”

Se ridică, îmi strânge mâna, se uită fix în ochii mei și îmi zâmbește. Cristina îl conduce la următorul interviul, nu înainte de a-l întreba: „Maestro, jacheta și telefonul de acolo nu sunt ale dumneavoastră?”. Râde, se întoarce să le ia, iar noi rămânem în sala aia mare și ne gândim că o să-l vedem din nou pe bărbatul ăsta mic, pe podiumul de dirijat, vorbind doar din ochi și din brațe. Și, musai, o să mergem să ascultăm Verdi.

antonio pappano 1

Antonio Pappano, dirijând Recviemul de Verdi 

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

Foto: Andrei Gîndac, Musacchio & Ianniello



21
/08
/18

Dirijorul Cristian Lupeș reface celebrul turneu enescian, într-un remarcabil concept de promovare a muzicii contemporane românești.

20
/08
/18

În acest weekend, la Făget, în Timiș, a avut loc prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

20
/08
/18

Chiar în ziua în care s-au împlinit 137 de ani de la nașterea compozitorului român, 19 august, iar pregătirile sunt în toi pentru începerea ediției 2018 a Concursului Internațional „George Enescu“, se împlinesc, în mod simbolic, și 105 ani de când George Enescu însuși lansa prima inițiativă de susținere și dezvoltare a muzicii clasice românești, înființând Premiul Național de Compoziție George Enescu.

17
/08
/18

Luni, 27 august, de la ora 20.00, pe scena Sălii mari a Ateneului Român, compozitorul și pianistul italian Stefano Bollani va interpreta, alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de maestrul Iosif Ion Prunner, propria sa compoziție,  „Concerto Azzurro“ pentru pian și orchestră, iar în a doua parte a serii, „Improvizații“ la pian solo și „Rhapsody in Blue“ de George Gershwin.

16
/08
/18

Anul Centenarului României este ocazia perfectă pentru a sărbători 100 de ani de unitate națională într-o seară de diversitate artistică internațională! Pornind de la această idee, Asociația Nevoia de Educație, alături de balerina Alice Minoiu, vă invită pe 3 Septembrie 2018, la Gala Regal de Balet la TNB dedicată celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918, în care balerini străini și români, care profesează în întreaga lume, se vor reuni în Sala Mare a Teatrului Național din București.

16
/08
/18

În luna august, Asociația Montage dă startul celui mai nou proiect cultural „FUChS(ilis)-ISMUL, EXPERIMENT SOCIO-CROMATIC DE MUZICĂ ȘI MIȘCARE desenat cum se cuvine de Pâlnie și Stamate pe uvertura șalvarilor lui Ismail si Turnavitu de pe lângă Cârligații lui Gayk” sau, mai pe scurt, FUChSIADA, un spectacol „work in progress” conceput de Anca Maria COLȚEANU după scrierile lui URMUZ și produs de artistul Anca Maria Ciofîrlă.

16
/08
/18

Pe 16 august 1977, la ora 16:00, tatăl lui Elvis Presley, Vernon, anunța sec, la Graceland, moartea filului său. Regele Rock 'n' Roll-ului se stingea din viață la numai 42 de ani, lăsând în urmă zeci de filme și mai bine de 60 de albume, vândute în peste 1 miliard de exemplare.

15
/08
/18

Circulă prin festivalurile de specialitate (inclusiv în țara noastră) un documentar dedicat vieții cantautorului George Michael. Este intitulat „Freedom”. La el lucra artistul cu două zile înainte să moară în ziua de Crăciun a anului 2016.

15
/08
/18

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu. Duminică, 19 august, printr-un maraton de 16 ore de transmisiuni cu cele mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, din cadrul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai

07
/08
/18

Joi, 16 august, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc o nouă proiecție în avanpremiera celei de-a treia ediții DokStation Music Documentary Film Festival. Prezentat în premieră națională, documentarul Placebo: Alt.Russia (2016, regia: Charlie Targett-Adams) este o explorare fascinantă a culturii alternative din marile orașe rusești. Intrarea este liberă.

07
/08
/18

Artista americană Zola Jesus, una din cele mai interesante prezențe pe scena dark wave, concertează pentru prima dată la București, joi 9 august, de la ora 21.00, la Control Club, în cadrul turneului de promovare a noului album, Okovi. Cu versurile sale sumbre și imaginea de prințesă goth, Zola Jesus a atras comparații cu Lisa Gerrard (Dead Can Dance), Elizabeth Fraser (Cocteau Twins), dar și cu Joy Division sau Kate Bush.

06
/08
/18

Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de soprana Mariana Nicolesco - reunind aproape 100 de tinere talente din ţara noastră şi din multe alte ţări, artişti veniţi să-şi însuşească marile tradiţii ale artei cântului - au avut în acest an o semnificaţie extraordinară: celebrarea Centenarului Marii Uniri, a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei şi comemorarea lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea la cele veşnice.

06
/08
/18

„N-aveți decât să mă invidiați, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viața de la capăt” - Florian Pittiş. Actorul, regizorul, traducătorul, interpretul de muzică folk și realizatorul de emisiuni radio Florian Pittiş s-a născut într-o zi de 4 octombrie (1943), la București, și s-a stins din viață pe 5 august 2007, în același oraș.

03
/08
/18

Format din 160 de cântăreți, „Angel City Chorale” este un cor din Los Angeles, condus de fondatorul și regizorul artistic Sue Fink, recunoscut pentru melanjul ingenios de ritmuri si stiluri muzicale. La începutul lunii iulie, Angel City Chorale a concurat la emisiunea de televiziune America's Got Talent, cu “Africa”, o piesă în cadrul căreia membrii corului au impresionat prin crearea unor zgomote asemănătoare ploii si tunetelor cu ajutorul degetelor și propriilor corpuri.

Pagina 30 din 149« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »