Anvers: Opt staruri internaţionale îl vor reinterpreta pe George Enescu, din perspectiva jazzului
https://www.ziarulmetropolis.ro/anvers-opt-staruri-internationale-il-vor-reinterpreta-pe-george-enescu-din-perspectiva-jazzului/

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR. Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele […]

Un articol de |21 septembrie 2012

Pianistul Lucian Ban şi alte şapte staruri internaţionale vor reinterpreta din perspectiva jazzului compoziţii ale lui George Enescu, pe 8 noiembrie, la Anvers, pe scena complexului DeSingel, cel mai reprezentativ centru dedicat artelor contemporane din Flandra, informează un comunicat al ICR.


Muzician de jazz complet pianist, compozitor, aranjor), afirmat rapid în ultimii ani pe scenele europene şi americane, Lucian Ban a susţinut, în 2009, pe scena Ateneului Român, concertul „Enesco Re-Imagined”, înregistrat apoi şi pe CD. Acest concert va fi reluat, pe 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Anvers, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bruxelles.

Reinterpretate în cheie jazzistică, bucăţi muzicale celebre compuse de George Enescu – „Octetul pentru coarde op. 7” şi „Sonata pentru vioară şi pian op. 25” în caracter popular românesc, dar şi mai puţin cunoscutele „Simfonia nr. 4 (neterminată)” şi „Aria şi scherzino” – vor fi supuse de Lucian Ban şi celebrul contrabasist John Hebert unei surprinzătoare transformări.

Grupul condus de Lucian Ban este alcătuit din: Mark Helias (contrabas), Badal Roy (tobe indiene şi percuţie), Ralph Alessi (trompetă), Gerald Cleaver (tobe), Mat Maneri (violă, vioară electrică, vioară bariton), Tony Malaby (saxofon tenor), Albrecht Maurer (vioară), cu toţii muzicieni de clasă ai jazzului contemporan. Lui Badal Roy, percuţionist indian care a lucrat cu Miles Davis şi John McLaughlin, i se datorează adaptarea tablas-ului pentru muzica de jazz, instrument care intervine admirabil în sonorităţile enesciene.

După succesul obţinut cu acest proiect, Lucian Ban spunea: „Enescu Re-Imagined ne-a intrat în sânge, ne place să-l cântăm în continuare, pentru că niciun concert nu seamănă cu celălalt. Avem multă libertate de improvizaţie. Aşa l-am gândit de fapt de la început. Suntem muzicieni de jazz modern. Şi facem « instant composition ». Proiect creativ”.

Jazz Times descrie albumul drept „o muzică vizionară … Această înregistrare îi aşază pe Ban şi Hebert printre marii interpreţi ai secolului 21”. La fel de elogios reacţionează şi The Guardian: „Este o combinaţie rară de solistică dezlănţuită dar coerentă şi improvizaţie colectivă, de aranjament subtil şi uluitoare scriitură tematică”.

 

Sursa: Mediafax

01
/06
/15

Documentarul “Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va fi proiectat pe 4 iunie, de “Ziua HBO”, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului dar și a echipei de producție a filmului.

01
/06
/15

Pe 3 iunie, violonistul Alexandru Tomescu și clavecinistul Andrea Coen vor susține un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei. Evenimentul a devenit deja o tradiție, acesta fiind al doilea an în care muzicieni de prestigiu urcă pe scena Ateneului pentru a sărbători ziua Republicii Italiene în România.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

30
/05
/15

Starul american Dustin Hoffman, recompensat cu două premii Oscar, va oferi lecţii de actorie pe o platformă de cursuri online, fiecare masterclass costând 90 de dolari, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

29
/05
/15

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015 (cu posibilitatea de prelungire în 17 iulie, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi).

29
/05
/15

Joi, 4 iunie 2015, de la ora 19.00, iubitorii teatrului se pot reîntâlni cu Maia Morgenstern într-un spectacol de anvergură, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Alexander Morfov.

29
/05
/15

Astăzi este ziua zero la Cluj, oraşul în care până pe 7 iunie se desfăşoară TIFF 2015, cel mai important festival de film din România. Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20.45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar.