„Apărarea lui Socrate”, la Teatrul Naţional din Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/apararea-lui-socrate-la-teatrul-national-din-bucuresti/

Spectacol de succes al Teatrului Naţional al Greciei de Nord, „Apărarea lui Socrate” s-a jucat, într-o unică reprezentaţie, pe 3 decembrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Un articol de Monica Andrei|9 decembrie 2015

Platon a trăit între 427 î.Hr. – 347 î.Hr., în Grecia, într-o familie renumită în Atena, unde primisese educația necesară unei cariere politice. Numai că, la 20 de ani, când îl întâlneşte pe Socrate, totul se modifică în destinul său. După opt ani de stat în prejma marelui filosof, acesta e condamnat la moarte sub pretext că ar fi avut o influenţă nefastă pentru tineri. Până în ultima clipă a vieţi sale, Socrate i-a vorbit lui Platon despre ce însemna să gândească liber şi să-şi pună întrebări dificile, dar esenţiale, să găsească răspunsuri. Învăţătura socratică a ajuns la noi prin scrierile lui Platon.

Platon a scris dialogul „Apărarea lui Socrate” pentru că a fost martor al atmosferei generate de acuzaţiile care i-au fost aduse lui Socrate în cursul procesului intentat de tribunalul popular suprem atenian Heliaia. Se spunea despre filosof că nu credea în zeii atenieni, își crease noi zeități și corupsese tineretul.

Textul original, în limba elină, a fost pus în scenă de către regizorul Dimos Avdeliodis, în vara lui 2015, la Teatrul Național al Greciei de Nord (NTNG), cu sprijinul asociației “Diozama”, și au avut loc reprezentaţii pe situri arheologice, în Grecia, precum și numeroase turnee.

La Sala „Atelier” a Teatrului Național din București, am asistat recent la prima punere în scenă din istoria teatrului, a dialogului așa cum a fost el scris în elină. Într-un decor minimal, format din două scaune aflate la o distanţă unul de celălalt, iar pe unul pusă o clepsidră, și o lumină ce venea din părţile laterale, în spatele lor un panou unde se rula traducerea, un actor grec a rostit cam două ore un text în greacă, în fața unui “tribunal” imaginar format din 500 de jurați, argumentele apărării lui Socrate. Celălalt actor a dat verdictul pedepsei cu moartea. După ce a fost judecat, filosoful s-a otrăvit după 28 de zile. La final, actorii nu se întorc la aplauze.

Teatru se poate face din nimic, condiția esențială e ca momentul să aibă teatralitate, pentru că artă înseamnă transfigurarea situaţiei de viaţă pe scenă. Dialogurile lui Platon nu sunt construite cu replici și răsturnări de situaţie, iar scopul regizorului grec a fost acela de a reda înţelesurile pierdute a unei limbi, lucru interesant doar pentru cercetători și pentru ce pasionți de greacă. Omul de rând care vine să vadă un astfel de “spectacol de teatru”, după zece minute, ori adoarme ori pleacă din sală.

Însă meritul actorilor Teatrul Național al Greciei de Nord este că au adus în fața bucureștenilor un omagiu acelui moment istoric.



27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.