Institutul Cultural Român (ICR) anunţă relansarea Programului de finanţare şi parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internaţional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 şi reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanţare nerambursabilă pentru iniţiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, ştiinţă/cercetare şi arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) şi artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanţate vor fi organizate exclusiv în afara ţării.
Un articol de Ziarul Metropolis|30 ianuarie 2023
Bugetul alocat sesiunii de selecție din cadrul Programului Cantemir 2023 este de 2.400.000 lei, iar suma maximă care poate fi alocată unui proiect este de 100.000 lei
„Relansarea Programului Cantemir este un pas important în implementarea Strategiei ICR pe care am adoptat-o anul trecut, reprezentând transpunerea în practică a Axei pentru dezvoltare «Susținere culturală». Principalul obiectiv urmărit este conectarea operatorilor culturali din România cu parteneri din străinătate. Astfel, existența a cel puțin unui partener din țara gazdă este condiția esențială pentru aplicații. Cred în parteneriatul cu sectorul cultural pentru promovarea culturii române peste hotare, iar transparența și accesibilitatea sunt parte din normalitate”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.
În 2023, bugetul alocat sesiunii de selecţie din cadrul Programului Cantemir este de 2.400.000 lei, împărțit în mod egal între cele două domenii – arte vizuale și artele spectacolului. Suma maximă care poate fi acordată unui proiect cultural este de 100.000 lei.
Operatorii culturali sunt invitați să depună solicitările de finanțare în perioada 20 februarie – 21 martie 2023. La sesiunea de selecție poate participa orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică de drept public ori privat, din România sau de pe teritoriul Uniunii Europene, care are calitatea de operator cultural, nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local și și-a respectat obligațiile asumate prin contractele de finanțare nerambursabilă anterioare. Documentele necesare înscrierii, incluse în regulamentul Programului, vor fi completate și transmise la adresa [email protected], într-un singur PDF (max 10MB), până la 21 martie 2023, ora 24:00 (GMT+2).
Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să se desfășoare în intervalul 01.06.2023– 15.10.2023, după semnarea contractelor de finanțare; să se deruleze în parteneriat cu cel puțin o organizație culturală din țara de desfășurare; să nu beneficieze de alte surse de finanțare oferite de Institutul Cultural Român (inclusiv prin reprezentanțele sale din străinătate); să nu beneficieze de cofinanțare din alte fonduri publice care aplică scheme de minimis/de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.
Despre Programul Cantemir
Programul Cantemir vizează excelența artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare și experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducțiile internaționale; contribuția la creșterea vizibilității culturii române și a interesului pentru aceasta pe piețele culturale internaționale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative; atragerea publicului prin valoarea și relevanța culturală/artistică a proiectului; susținerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români și străini, pe de-o parte, și organizațiile culturale internaționale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2023. Proiectele realizate în parteneriat cu ICR nu sunt eligibile, acestea făcând obiectul altor programe și priorități ale ICR.
Acordarea finanțărilor nerambursabile prin programul Cantemir se realizează pe bază de selecție de oferte culturale, în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2022 și în concordanță cu prevederile regulamentului Programului. Finanțarea nerambursabilă se acordă în lei, prin virament bancar, numai în condițiile existenței unor surse de finanțare proprii sau atrase ale beneficiarului finanțării, în procent de minimum 10% din valoarea proiectului.
Pentru a fi considerat partener al beneficiarului finanțării, un operator cultural trebuie să aibă sediul social legal în țara de desfășurare a proiectului, să participe la realizarea activităților propuse și să semneze declarația de parteneriat. Furnizarea contra cost a unor produse sau servicii necesare proiectului nu poate fi considerată activitate de parteneriat.
Toate detaliile despre etapele de selecție, modalitatea de finanțare și termenele de depunere a proiectelor se regăsesc în Regulamentul Programului Cantemir 2023 și toate documentele necesare aplicațiilor pot fi descărcate de AICI.