Aproape în regia lui Cristi Juncu, la „Teatrul Nottara“
https://www.ziarulmetropolis.ro/aproape-in-regia-lui-cristi-juncu-la-teatrul-nottara/

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Nottara”, în Sala „Horia Lovinescu”, se va juca spectacolul Aproape de John Cariani, regia: Cristi Juncu, scenografia: Cosmin Ardeleanu.

Un articol de Andrada Văsii|9 decembrie 2013

Vineri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Nottara“, în Sala „Horia Lovinescu“, se va juca spectacolul „Aproape“, de John Cariani, în regia lui Cristi Juncu şi în scenografia lui Cosmin Ardeleanu.

Din distribuţie fac parte tinerii actori ai Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea: Cătălin Vieru, Olimpiu Blaj, Mădălina Ciotea, Alex Calangiu, Reka Szasz, Amalia Huțan, Florin Beciu, Ioana Predescu și Gabriel Tudorin.

Teatrul „Anton Pann” a luat fiinţă, ca instituţie profesionistă, în mai 1990 prin decizia Prefecturii Vâlcea şi este continuatorul unei îndelungate tradiţii teatrale locale, care este veche de peste 100 de ani. Teatrul popular din Râmnicu Vâlcea a fost în anii 1960-1980 unul dintre teatrele de amatori cele mai apreciate din ţară, fiind răsplătit cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

„Lăpuşneanu“, după Costache Negruzzi, regizat de Dan Micu şi „Piaţeta“, de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete sunt doar două dintre spectacolele de referinţă ale Teatrului. Pintre regizorii importanţi care au lucrat la Teatrul „Anton Pann” îi amintim pe: Alexandru Dabija, Cristian Juncu, Vlad Massaci, Horaţiu Mihaiu.

Este pentru prima oară când actorii Teatrului „Anton Pann” joacă pe scena Teatrului „Nottara”, iar spectacolul Aproape, pus în scenă de Cristi Juncu, este prezent pentru a doua oară la Bucureşti, după succesul de la Teatrul Bulandra, în iunie 2012.

Aproape de spectatori, la Teatrul Nottara

Despre montarea regizorului Cristi Juncu şi actorii care fac parte din distribuţie, Dana Ionescu scria pe site-ul Yorick: „o coerenţă scenică exprimată în primul rând prin firescul care domnește pe scenă. Nicio o boare de artificial, de forţat de „neautentic” n-a bătut, cel puţin la reprezentaţia pe care am văzut-o eu, ceea ce este, fără îndoială, şi meritul tinerilor actori de la Teatrul „Anton Pann”, artişti la care lucrul „cu mănuşi” al regizorului a dat roade.

Jucându-se cu poftă, „Aproape” spune (a se citi: „sugerează”) lucruri cât se poate de serioase, întâmplări de văzut pentru toţi ochii şi de auzit pentru toate urechile. Ordonate de un povestitor, pus pe şotii, pe care regizorul l-a învestit cu putere asupra poveştilor, întâmplările despre dragoste şi alţi demoni şi îngeri sunt materia vie cu care fiecare îşi scrie propria poveste. În viaţa de pe scenă şi în cea din afara ei.”

Aproape

Scenă din spectacolul „Aproape“

Este un spectacol despre iubire şi despre încercările neaşteptate pe care trăirea acestui sentiment le pricinuieşte locuitorilor unui micuţ orăşel, Almost, din statul american Maine.

Info:

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de bilete a Teatrului Nottara (Bd. Magheru nr. 20), iar preţul lor este 20 lei şi 10 lei (pentru studenţi şi elevi).

Foto credit: Teatrul Anton Pann, spectacolul Aproape

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.